Acum o mie de ani, apostolatul mistic al Sfantului Simeon Noul Teolog in Bizant si incercarea sa de a reforma monahismul epocii au produs entuziasm si scandal.  De atunci incoace scrierile sale n-au incetat sa fie o adevarata provocare la adresa crestinismului institutionalizat si formalist, lipsit de respiratie mistica si incandescenta duhovniceasca, dovedindu-si in fiecare epoca o actualitate nedepasita.  „Catehezele prezentate aici sunt bogate in detalii personale, autentice si sincere, privitoare la viata interioara si experienta spirituala a autorului lor.  Ele constituie o veritabila autobiografie mistica, unica in felul ei, in literatura crestina bizantina. Catehezele sunt adevarate palme deschise, in care Sfantul Simeon arata tuturor celor ce se indoiesc posibilitatea comuniunii cu Hristos inca din aceasta viata, monedele de aur ale luminarilor sale duhovnicesti” (arhiepiscopul Vasili Krivosein).  Acest volum continua seria dedicata publicarii in traduceri romanesti moderne integrale (insotite de studii introductive la nivelul cercetarilor stiintifice actuale) ale operelor complete ale misticilor patristici si bizantini prezenti numai fragmentar in marea antologie si enciclopedie a literaturii spirituale rasaritene cunoscute sub numele de Filocalia.

În prelungirea amintirilor despre tatăl său, „preotul care s-a urcat la cer”, părintele Gheorghiu îşi evocă aici mai pe larg primii ani din viaţă, o viaţă petrecută în jurul Bisericii. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, copilul Virgil îşi propune la vârsta de şapte ani să se facă el însuşi sfânt. Află că pentru aceasta trebuie să ajungă să-şi iubească vrăjmaşii… Într-o minunată împletire de poezie, suspans şi înaltă spiritualitate, ni se oferă o neuitată iniţiere într-un creştinism trăit ca realizare a aspiraţiei spre sfinţenie a fiinţei umane. Hagiografia nu ţine de spectaculos, ci e perfect ancorată în viaţă ca răspunsul sufletului credincios la chemarea Evangheliei ce răsună de veacuri în Biserică. Lectură fascinantă, aceste noi amintiri dintr-o copilărie teologică sunt nu numai o admirabilă teologie literară, ci poate cartea cea mai revelatoare a sufletului părintelui Virgil Gheorghiu.

Intr-un moment cand literatura catehetica ortodoxa adresata copiilor sau educatorilor lor incepe sa abunde, elaborata de obicei de autori fara prea multa experienta spirituala, cartea de fata este speciala pentru ca autoarea ei este speciala.

Maica Magdalena vietuieste in binecunoscuta Manastire Ortodoxa „Sfantul Ioan Botezatorul” din Essex (Anglia) fiind ucenica Arhimandritului Sofronie, legatarul testamentar al Sfantului Staret Siluan Athonitul.  De la Parintele Sofronie Maica Magdalena a primit ascultarea de a se ocupa si a discuta despre credinta ortodoxa cu copiii si tinerii care viziteaza manastirea.  Aceasta carte, ca si cea deja publicata(Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi), este rodul acestei preocupari desfasurate ani de zile cu delicatete si responsabilitate exemplara atat pentru adevarul Bisericii lui Hristos, cat si pentru persoana fiecarui copil concret in parte.  Adresandu-se unor copii din lumea occidentala, ea anticipeaza multe din intrebarile si problemele noi cu care se vor confrunta parintii, copiii si tinerii nostri in anii care vor veni.

Impartasindu-si cu generozitate experienta de invatator crestin care a asimilat profund intreaga literatura duhovniceasca si patristica pentru a putea da raspunsurile necesare fiecarui copil in parte, Maica Magdalena ne ofera in acest volum un adevarat catehism in duhul Sfantului Siluan.

Sfântul Isaac Sirul este unul dintre cei mai iubiţi şi frecventaţi autori duhovniceşti din toate timpurile. Traduse în greacă la începutul secolului IX, scrierile sale au exercitat o uriaşă influenţă asupra spiritualităţii monahale din Răsăritul ortodox, dar şi din Occidentul latin. În 1983 profesorul Sebastian Brock a avut şansa extraordinară de a descoperi singurul manuscris siriac integral al Părţii a II-a, ezoterică, a scrierilor Sfântului Isaac, considerate definitiv pierdute. Editate în originalul siriac în 1985 şi traduse deja în italiană, engleză, rusă şi franceză, scrierile recent descoperite ale Părţii a II-a din corpusul isaachian apar acum şi în limba română. Descriind parcursul duhovnicesc al isihastului „singuratic” de la asceza eremitică la revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu, ele se constituie într-o veritabilă Şcoală a rugăciunii şi a iubirii care deschide perspectivele generoase, dar şi provocatoare, ale unei eshatologii universaliste şi optimiste.

Traducerea celor 41 de „cuvinte” (incluzând 405 Capitole gnostice) recent descoperite e însoţită de o serie de studii care permit pentru prima dată cititorului român o viziune obiectivă asupra nenumăratelor probleme de natură istorică, literară şi teologică ridicate de acest nou şi necunoscut Isaac. Aşa cum nimerit spunea recent părintele Alexander (Golitzin): „Isaac e nu numai minunat şi sfânt. E şi tulburător. […] Poate că Dumnezeu ne-a lăsat acest sfânt ca un delicat semn de întrebare pus peste unele din certitudinile noastre. Nu asupra celor esenţiale, ci asupra altora pe care noi — iar nu Dumnezeu — le-am declarat sigure. Fie ca Isaacul Său să ne tulbure pe noi toţi, iar noi, drept urmare, să creştem în iubirea pe care Sfântul Isaac n-a obosit să o laude."

Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârşitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate şi considerate definitiv pierdute aparţinând Sfântului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar şi trăitor în ţinuturi aflate azi în Irak şi Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovniceşti extrem de intens citite în Răsăritul ortodox. În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părţii a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte către singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelaţie oferind tabloul complet şi surprinzător al unei gândiri duhovniceşti unice. Experienţa eremitică şi isihastă se modela pe revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă şcoală a rugăciunii şi iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii şi eshatologii universaliste şi optimiste. Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparţinând „Părţii a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chialà, monah de la Bose, ele dezvoltă şi precizează teme aflate în inima meditaţiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul şi mila infinită a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Părţii a III-a” oferă nu doar o neaşteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovniceşti, ci şi o călăuză practică de prim rang pentru toţi creştinii doritori să se apropie de Dumnezeu.

Scrierea care vede lumina tiparului intaia oara intr-o limba moderna este unica in felul ei in intreaga literatura religioasa a Rasaritului ortodox. Ea nu se incadreaza in nici o categorie. Nu apartine literaturii omiletice, stralucit reprezentata de Parintii Bisericii, mai ales in „epoca de aur”, iar in literatura de spiritualitate sau duhovniceasca, din care face parte prin natura temelor cuprinse intr-insa, ocupa un loc inconfundabil, nesemanand ca modalitate de redactare cu nimic din ceea ce cunoastem si a fost adunat in marea colectie editata de Sfintii Macarie din Corint si Nicodim Aghioritul sub titlul celebru Filocalia sfintilor neptici.
Ideea de a alcatui 32 de „Cuvinte” adresate propriului suflet, intr-o continua dojana, dar abordand numeroase teme comune intregii literaturi duhovnicesti, il asaza pe autor intr-o pozitie cu totul singulara. Tot ce se stie sigur la ora actuala despre carte si despre autor este ca s-au bucurat de mult interes, scrierea ajungand pana la noi intr-un relativ mare numar de manuscrise, inventariate prima oara de catre invatatul grec Demostene Russo.
Pentru istoria culturii romane scrierea monahului Simeon are o importanta capitala: patru din cele 32 de „cuvinte” ce alcatuiau cartea — atribuita in mod eronat de primul ei editor lui Simeon Metafrastul — au fost alipite de Neagoe Basarab la Invataturile catre fiul sau Theodosie. Aceasta facea din cultura noastra singura pe taramul careia a dat roade.
Darul pe care, la sugestia pe care i-am facut-o, parintele diacon Ioan Ica jr a tinut sa-l faca prin aceasta traducere Bisericii si Culturii Romane chiar in ajunul proclamarii locale a canonizarii Sfantului voievod Neagoe Basarab, este esential in acest sens. Se deschide prin aceasta infaptuire un intreg orizont duhovnicesc in care este asezata „intaia mare carte a culturii romanesti”, cum a numit Constantin Noica opera lui Neagoe Basarab. Avem posibilitatea, in sfarsit, sa vorbim in deplina cunostinta de cauza de problema ridicata cu peste un secol in urma de catre Demostene Russo: aceea a raportului operei domnului roman cu izvorul folosit pentru cele mai multe pagini, dupa Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Ce anume a ales si cum a fost folosita de intaiul nostru mare scriitor aceasta scriere unica in literatura Rasaritului ortodox nu mai este de acum inainte, si pentru totdeauna, o problema acoperita de ceata nestiintei. 

De-a lungul unei scurte, dar intense, vieti creatoare Panayotis Nellas (1936–1986) a reusit sa fie prin studiile, editiile si articolele sale unul din cei mai importanti teologi ortodocsi ai secolului XX, un minunat innoitor in duh neopatristic al teologiei ortodoxe contemporane.

Alaturi de antropologia schitata in volumul Zoon theoumenon (1979), piatra de hotar in teologia secolului XX, Nellas a conturat si liniile de forta ale unei extraordinare soteriologii. Aceasta s-a constituit treptat intr-o serie de studii scrise pe parcursul a cincisprezece ani (1968–1983) asupra gandirii sfantului Nicolae Cabasila si gravitand in jurul remarcabilei sale teze de doctorat in teologie din 1974 avand drept tema Invatatura despre indreptare a lui Nicolae Cabasila.

Volumul de fata grupeaza in traducere — prima intr-o alta limba decat cea greaca — studiile de soteriologie ale lui P. Nellas, texte pe nedrept ramase mult mai putin cunoscute si vehiculate decat eseurile de antropologie teologica, intregind astfel in chip fericit profilul gandirii teologice de exceptie a unuia din cei mai insemnati teologi contemporani. El continua receptia romaneasca a teologiei lui P. Nellas si totodata prin el Editura Deisis intelege sa aduca memoriei acestui bun prieten al pr. prof. Dumitru Staniloae si al Romaniei — care in 2011 ar fi implinit 75 de ani — un omagiu de substanta si recunostinta.

Părintele schimarhimandrit Gabriel Bunge este deja bine cunoscut publicului românesc drept un mare cunoscător al tradiţiei monahismului răsăritean și unul din cei mai de seamă savanţi actuali specialiști în opera avvei Evagrie Ponticul.
Mare nevoitor ca eremit într-o sihăstrie din sudul Elveţiei (Eremo Santa Croce, Ticino), el este și un părinte duhovnicesc îmbunătăţit și căutat. Călăuzit de acest interes practic, de îndrumător duhovnicesc, părintele Gabriel a scris o serie de mici studii dedicate unor teme și aspecte din universul spiritual evagrian extrem de actuale și relevante astăzi pentru omul modern. Ele s-au concretizat în câteva micromonografii consacrate temelor — în ordinea publicării — akediei (1983), paternităţii spirituale și gnozei (1988), rugăciunii și misticii (1987), mâniei (1998) și gastrimargiei (2012).
Într o lume bântuită în exces de o escaladare îngrijorătoare a agresivităţii, de spectacolul și realitatea invadatoare a unei violenţe dezlănţuite, tot mai greu de stăvilit, actualitatea unui diagnostic corect al mâniei și irascibilităţii, dar și a unei terapii corespunzătoare prin reabilitarea blândeţii ca virtute în același timp „luptătoare” și gnostică, agonică și mistică prin excelenţă a creștinului abia dacă mai trebuie subliniată.

Aceasta carte aduna intr-un manunchi toate scrierile si textele care permit cunoasterea exacta a personalitatii si invataturii duhovnicesti a sfantului staret Vasile de la Poiana Marului (1692–1767), trecut in 2003 de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in randul sfintilor.
Prefatat de un studiu asupra destinului si receptarii (diac. Ioan I. Ica jr), „dosarul” cuprinde actul de canonizare, slujba cuviosului staret, toate scrierile sale intr-o versiune moderna, precum si textul celei mai ample si profunde analize existente pana acum (Dario Raccanello).
Actul canonizarii staretului Vasile semnaleaza tuturor ortodocsilor faptul ca, pe de o parte, acesta intrupeaza sfintenia lui Dumnezeu, iar, pe de alta parte, reprezinta prin invatatura sa o expresie canonica a Ortodoxiei. Nimeni nu poate cinsti si imita cu adevarat ceea ce nu cunoaste. Rememorarea vietii si invataturii unui sfant e o conditie esentiala a transmiterii prezentei sale in Biserica sub forma unei predanii vii.
Volumul de fata isi propune sa ofere baza indispensabila a unui exercitiu de memorie duhovniceasca a celui care prin invatatura sa a faurit pe pamant romanesc, pentru Ortodoxia moderna, cheia indispensabila de acces in miezul traditiei isihaste.  Fiindca, asa cum scria Sfantul Ignati Brianceaninov:
Scrierile staretului Vasile pot si trebuie sa fie vazute drept cea dintai carte spre care trebuie neaparat sa se indrepte oricine doreste sa practice cu succes rugaciunea lui Iisus in timpul nostru.

Maica Magdalena de la manastirea Sfantul Ioan Botezatorul, Essex, a staretului Sofronie — ucenic al Sfantului Siluan —, a realizat un minunat indrumar pentru toti parintii ortodocsi. Acest mic volum cuprinde tot ce este necesar pentru educarea crestineasca a copiilor intr-o familie ortodoxa de astazi.

Servindu-se de un limbaj simplu, maica Magdalena arata cum dragostea si increderea dintre parinti si copii pot fi hranite si mentinute de la nastere pana la varsta maturitatii, mai cu seama de-a lungul anilor dificili ai adolescentei.

O atentie speciala e acordata rolului preotului dintr-o parohie, sfaturilor pe care acesta le ofera deopotriva copilului si parintilor. Prezenta intregii familii la slujbele religioase si dragostea intru Hristos oglindita in primirea cu vrednicie a Sfintelor Taine, precum si viata de rugaciune din fata icoanelor din casele noastre sunt elementele indispensabile ce sustin educatia crestina a copiilor.

Este interesant de notat ca maica Magdalena se ocupa si de inevitabilele influente exterioare. puterea si influenta televiziunii sau a muzicii pop sunt abordate si ele cu sfaturi precise adresate parintilor, astfel incat acestia sa-si poata indruma copilul spre relatii mai bune, in intelegere reciproca, pentru a nu le pune in primejdie credinta.

Scrisa cu limpezime si cu multa dragoste, aceasta carte ar trebui sa treaca prin mainile tuturor celor interesati de formarea spirituala a copiilor ortodocsi in dificilul context al lumii de astazi.

Exista o limita intre filozofie si teologie? De la „frontiera absenta” la „cunoasterea liturgica”, studiile grupate in aceasta carte incearca sa conteste acest lucru. Dumnezeu nu apare sau nu apare asa cum apare un cub, o opera de arta, un numar sau un alt om. Dumnezeu e diferit — pana intr-atat incat sa fie cel non-altul. Aceasta diferenta nu introduce insa nici un clivaj in campul cunoasterii. Ea ne face pur si simplu atenti la pluralitatea modurilor de a aparea. A ne intreba despre fenomenalitatea lui Dumnezeu se reduce atunci la a ne intreba despre orice fenomenalitate: cea a obiectului presupus filozofic, si numai filozofic, dar si a celui presupus teologic, si numai teologic.

J.-Y. L.

JEAN-YVES LACOSTE (n. 1953), absolvent al Scolii Normale Superioare, preot si doctor in teologie si filozofie, membru al Clare Hall, Cambridge, este unul din cei mai importanti filozofi crestini francezi contemporani.
Autor al volumelor: Experience et Absolu (1994; trad. rom. Experienta si Absolut. Pentru o fenomenologie liturgica a umanitatii omului, Deisis, 2001), Note sur le temps (1990; trad. rom.Timpul — o fenomenologie teologica, Deisis, 2005); si al volumelor de studii: Le monde et l’absence de d’œuvre (2000); La phenomenalite de Dieu (2008; trad. rom. in volumul de fata);Presence et parousie (2006; trad. rom. in curs de aparitie).

Cuprinsul volumului:

Preambul
I. Frontiera absenta — filozofie si/sau teologie in Farame filozofice
II. Perceptie, transcendenta, cunoastere a lui Dumnezeu
III. Aparitia si ireductibilul
IV. Dumnezeu care poate fi cunoscut e unul care poate fi iubit — dincolo de „credinta si ratiune”
V. Existenta si iubire de Dumnezeu — despre o nota din Fiinta si timp
VI. Fenomenalitatea anticiparii
VII. Despre donatie ca promisiune
VIII. De la sine la sine — prezent viu pentru si viitor infinit
IX. „Resurrectio carnis” — de la stiinta teologica la cunoasterea liturgica

Prologul Filocaliei grecești, tipărite la Veneția în 1782, îl invocă pe sfântul Ioan Gură de Aur ca promotor al rugăciunii isihaste a lui Iisus.
„Tomosul” primului Sinod palamit din iunie 1341, urmat de „Metoda-Canon” de viață isihastă a cuvioșilor Calist și Ignatie Xanthopouloi inclusă în Filocalie, citează în acest sens ca referință de autoritate o „Epistolă către monahi” a lui Ioan Hrisostom.
Cercetări din ultimele decenii au evidențiat existența în manuscrise a trei variante ale unui veritabil manifest „hrisostomian” îndemnând la practicarea rugăciunii lui Iisus foarte popular în Bizanțul secolelor XI–XV. Avem de-a face cu un document esențial al spiritualității bizantine apărut la mijlocul intervalului dintre secolul IV — veacul de aur al patristicii și monahismului originilor — și reînviorarea lor filocalică în secolele XIV și XVIII.
Volumul de față restituie în texte comentate dosarul acestui remarcabil, dar uitat, manifest isihast „hrisostomian” însoțit de cel al comentariilor bizantine la invocarea „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă/ne!”.

Sinteză a revelației biblice și hristologiei dogmatice, rugăciunea lui Iisus — rezumată în neîncetatul „Doamne miluiește” care răsună la ecteniile de la toate slujbele cultului divin ortodox și însoțește rugăciunile fiecărui creștin în parte la altarul inimii — e o sinteză practică a întregii Ortodoxii. Rezumat al întregului creștinism, este chemată să devină pentru toți creștinii respirația duhovnicească a sufletului. În formula memorabilă a „epistolelor” monahale „hrisostomiene” — lecturi isihaste ale omiliilor despre rugăciune ale marelui predicator Gură de Aur —, scopul ultim este nu altul decât ca „inima să înghită pe Domnul și Domnul să înghită inima”.