A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

(lipsa text)

Lucrarea de fata se sprijina pe practica cotidiana a ajutorarii omului care se confrunta cu o problema anevoie de rezolvat, in incercarea de a oferi o cunoastere mai adanca a esentei neajunsurilor care il impiedica sa propaseasca in viata duhovniceasca. De un mare folos sunt observatiile care analizeaza temeinic realitatile comune spatiului duhovnicesc si psihologic, realizand distinctia, printre altele, intre dragoste si dependenta emotionala, dat fiind ca adesea ne lovim de neputinta de a deosebi intre cele doua, iar de aici provine o serie intreaga de urmari tragice.

Autorul a reusit sa ingemaneze experienta Sfintilor Parinti cu aceea a psihologilor ortodocsi contemporani intr-o forma actuala si accesibila tuturor. Psihologul si preotul nu ar trebui sa se substituie unul celuilalt, ci fiecare ar trebui sa-si asume lucrarea incredintata: rezultatul este cu totul ui­mitor atunci cand impreuna lucreaza si impreuna il ajuta pe omul care se straduieste si se lupta sa iasa din fundaturile duhovnicesti si sufletesti in care s‑a impotmolit.

Aceasta carte este tocmai rezultatul unei asemenea im­­pre­una‑lucrari, si nadajduim ca nu putini vor fi cei ce vor afla folos din ea.

Tinta noastra trebuie sa fie: cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui (v. Mt. 6, 33), adica implinirea poruncilor lui Dumnezeu, Care ne curateste de patimi si ne daruieste odihna si nadejdea mantuirii din negraita iubire de oameni dum­ne­zeiasca, nu din faptele noastre, deoarece chiar daca am savarsi toate cele poruncite noua, trebuie sa ne socotim slugi netrebnice (v. Lc. 17, 10). Si atata timp cat ne aflam inca in patimi, trebuie neaparat sa ne oste­nim pentru a smulge din inima noastra neghinele.

Nu trebuie sa nazuim insa spre a ajunge in scurta vreme la nepatimire si la odihna: pentru aceasta este nevoie de vreme, de oste­neala si de ajutorul lui Dumnezeu. Tot ce se dobandeste in scurta vreme piere degraba.

Nu te trandavi si nu te tulbura, ci incre­din­teaza-te voii lui Dumnezeu.

Sfantul Macarie de la Optina

Cartea de fata reprezinta editia a doua a antologiei Sfaturi pentru mireni, aparuta pentru prima data in 2011.

M-am întrebat de multe ori ce înseamnă iubirea, cu ce poate să semene ea, cât de mare este, ce culoare are.
Atunci mi-am spus: cu siguranţă este albă pentru că e pură şi sinceră. Ea seamănă cu florile care sunt atât de gingaşe şi frumos mirositoare! Noi toţi ne-am născut din iubirea lui Dumnezeu şi pentru că ea este foarte mare noi o simţim în mii de feluri. Cred că nici suma tuturor numerelor din manualul meu de matematică nu ar putea să arate cât de mare este iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.

Uneori la şcoală uit cum începe un vers de poezie iar doamna învăţătoare mă priveşte blând. Iubirea din privirea ei mă face să îmi amintesc versul uitat şi atunci iubirea seamănă cu o mână de ajutor sau cu un surâs.
Cu toate că Dumnezeu iubeşte pe toţi la fel, fiecare dintre noi simţim diferit iubirea. Important este să o cunoaştem şi să o simţim!

Avva Zosima este numit de catre Sfantul Teodor Studitul „podoaba a smeritei cugetari”, iar viata lui este infatisata ca pilda vrednica de urmat a statorniciei intru nevointa – alaturi de a celorlalti mari parinti ai pustiei: Antonie, Ilarion, Pahomie, Eftimie, Sava, Dositei, Marcu.

Pilduitoare, in sfarsit, pentru faima Sfantului si pentru pretuirea pe care au avut-o fata de dansul contemporanii sai, este si o intamplare pe care o pastreaza Avva Dorotei.  Era, zice, un frate oarecare, ce a fost stapanit de demonul mandriei.  Si daca ii spunea vreun alt frate ceva, il scuipa si zicea: „Cine este acesta? Nimeni nu este vrednic, fara numai Zosima si ucenicii lui”.

Prin minunatele si cu adevarat folositoarele sale Capete, Avva Zosima ne indeamna spre izbavirea dintru alipirea patimasa de lucrurile materialnice, ca piatra de temelie – dar si criteriu de cunoastere – a adevaratei libertati launtrice; el scoate la lumina valoarea si maretia smeritei cugetari si a blandetii, aratand ca toate cele ce privesc lupta duhovniceasca atarna de voirea omului, fiind de neaparata trebuinta, in acelasi timp, si impreuna-lucrarea harului dumnezeiesc.