Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

(lipsa text)

Mantuitorul ne invata ca dobandim bucuria Lui daca suntem credinciosi peste putinul pe care ni l-a dat. Iar a fi credincios inseamna a lucra cu acest putin dat fiecaruia, cu toata bogatia de har pe care Domnul ne-o ofera gratuit in Biserica Lui. 
Acest volum este un indemn la privirea si trairea vietii in lumina acestui crez despre om si despre rostul lui in lume. 

Reeditarea volumului de versuri alese din scrierile Sf. Ioan de la Neamt (Hozevitul).

(lipsa text)

Lucrarea de față vine să arate că monahii nu numai că au luptat și s-au jertfit pentru credința ortodoxă și adevăr, dar foarte adesea au fost principalii, dacă nu chiar singurii lor apărători. Aveau, desigur, cu adevărat, o mare dragoste și dăruire față de viața de liniște, își dedicau cea mai mare parte din timp rugăciunii, se distingeau prin smerenie, supunere, blândețe și ascultare, dar toate acestea nu înseamnă că erau făpturi lipsite de voință sau „oi necuvântătoare”! Ascultători ai cuvântului evanghelic, monahii n-ar fi putut urma niciodată unor păstori care „nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sar pe aiurea”, căci i-ar fi socotit „furi”, „tâlhari” și „străini” și „ar fi fugit” de unii ca aceștia (cf. Ioan 10, 1-6). 
Sfântul Teodor Studitul învăța în acest sens: „Porunca Domnului grăiește să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credință. Căci, zice, să vorbești, și să nu taci, și: «De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el» (Evrei 10, 38), și: «Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga» (Luca 19, 40). Fiindcă atunci când este vorba de credință, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. Ostaș? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-și hrana de pe-o zi pe alta. Nu mă privește pe mine treaba asta și nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, și tu vei rămâne mut și fără grijă? [...] Căci și acest sărac, dacă acum nu vorbește, în ziua judecății va fi fără de răspuns și vrednic de osândă fie și numai din pricina aceasta”.

În afară de Codexul Evangheliștilor și al Epistolelor, care se referă la viața Marelui nostru Mântuitor Iisus Hristos, se mai găsesc în analele istoriei antice, unele documente care ne informează despre felul cum a fost privit Iisus Hristos de către cei care stăpâneau popoarele pe vremea Lui. Documentele pe care le publicăm, raportează despre viața și osânda la moarte a lui Iisus Hristos, cum și despre evenimentele din natură, care au avut loc la moartea și învierea Lui, evenimente pe care mulți pretinși învățați din zilele noastre tăgăduiesc.
Din aceste documente se mai pot vedea și lacunele justiției romane de pe vremuri, care L-a osândit la moarte pe Cel nevinovat și l-a eliberat în același timp pe Varava (Baraba), unul din criminalii vremii.
Greșala și nedreptatea judecătorilor care au osândit pe Hristos la moarte, constituie un avertisment înfricoșat pentru judecătorii timpurilor noastre, care se pretind a fi urmașii Celui osândit pe nedrept, de a nu repeta aceeași nedreptate, dând sentințe nedrepte împotriva celor ce n-au altă vină decât susținerea principiilor pe care le-a poruncit Hristos. Vina evreilor de atunci, stăpâniți de o ură de moarte fanatică împotriva lui Iisus Hristos, constituie de asemenea un avertisment zguduitor pentru toate confesiunile religioase și pentru toți oamenii.

Noi, toţi creştinii, suntem nebuni (nebuni pentru Hristos), şi acest lucru trebuie să ne smerească. Noi suntem chemaţi să reamintim ceea ce este evident, să mărturisim ceea ce este cert, iar acest lucru provoacă întotdeauna ori râs, ori neîncredere, iar alteori şi mânie. Dar cine îi va reaminti acestei lumi, înecate în uitare, despre Dumnezeu, cine o va trezi, fie şi în mod stângaci şi neiscusit? Oare oamenii nu ştiu că Dumnezeu există, că El este iubire şi că a fi împreună cu El este o mare bucurie? Ştiu, de aceea, ascultându-ne pe noi, sunt indignaţi, pentru că a vorbi despre aşa ceva sau spre o pisică: „iată un copac”, „iată o pisică”, sau: „nu este bine să minţi”, „nu trebuie să jigneşti copiii”. Cine va suporta acest lucru? Dar fără aceste conversaţii, nu se ştie de ce, foarte curând noi uităm totul. Şi, chiar dacă aş fi un stâlp vechi putrezit, tot ar putea fi atârnată pe mine tăbliţa cu inscripţia „Dumnezeu există”, şi a sluji ca un astfel de pilon, care vesteşte nişte adevăruri vechi, dar veşnice, este un lucru modest, dar foarte nobil. Iar barbă tot îmi voi lăsa. Şi atunci vom vedea…

Prezenta unor oameni pe pamant nu are sfarsit.  Ei continua sa existe dincolo de perioadele istorice in care au trait.  Viata lor nu se caracterizeaza prin scurtimea stralucirii unei artificii.  Devin semne ale neindoielnicei relativitati a timpului, ii dau forma si o coloreaza. Iar atunci cand pleaca din lumea vazuta, intregind ciclul vietii pamantesti, absenta lor nu inseamna nicidecum uitare sau disparitie.  Prezenta lor se continua presarata cu lucrarile duhovnicesti autentice pe care le-au lasat in urma.

Maxim este o astfel de prezenta.  Sfant si marturisitor…  A aparut istoric in realitatea zdruncinata a Constantinopolului secolului al VII-lea, pe care nu stiu daca sa-l numesc intunecat sau luminos, poate putin din amandoua.

Cantatoare turturea a pustiei, privighetoare cu dulce glasuire a Muntelui Athonului, fluier al duhovniciei si lebada cernita, al Nascatoarei de Dumnezeu inchinator si al tuturor Sfintilor, dumnezeiesc tainuitor si scriitor ce scrie degraba, alt Damaschin si Iosif te-ai aratat, Parinte Gherasime intru-tot-intelepte.

Cu Sfintii cei iubiti tie dimpreuna stand, ale caror lupte si nevointe le-ai cantat, in ceruri nu lipsi cu rugaciunile tale a sprijini obstea ta cinstita si de Dumnezeu aleasa Biserica si a bucura cu dumnezeiestile tale cantari pe cei ce striga tie: Bucura-te, Parinte Gherasime.

Harpa preadulce a altui David te-ai aratat in vremurile din urma, bucurandu-i pe credinciosi, glasuind in Duhul Sfant, Parinte, cantatorule al Sfintilor, alese Gherasime.