Cartea cuprinde Acatistul Bunei-Vestiri a Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si Paraclisul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu.

Neasfarsita iubire de oameni a lui Dumnezeu a binevoit a descoperi un necunoscut si ascuns dar ales rob al Sau, care a avut o credinta neclintita si o dragoste inflacarata pentru Hristos Cel fara de pacat, Caruia Ii slijea cu toata inima sa.  Este vorba de pururea-pomenitul frate in Hristos Atanasie, care a locuit intr-un sat din Macedonia noastra(cea greceasca) si care s-a mutat din Biserica luptatoare la cea biruitoare pe 30 august 2004.

Rugaciunea este viata sufletului. Prin rugaciune intram in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii nostri. Crestinul adevarat se recunoaste dupa masura in care iubeste rugaciunea si o pune in lucrare. Rugaciunea este lucrarea de capetenie a fiecarui crestin ortodox care vrea sa se mantuiasca. Dupa cum spun Sfintii Parinti rugaciunea este izvorul tuturor faptelor bune.

Studiu istoric despre cauzele schismei, despre perpetuarea acesteia si despre posibilitatea sau imposibilitatea unirii celor doua Biserici, rasaritene si apusene.

(lipsa text)

Crucea personala a fiecaruia, cand se uneste cu Crucea lui Hristos, puterea si lucrarea acesteia din urma trece asupra noastra, devenind un fel de canal, prin care, din Crucea lui Hristos se revarsa asupra noastra orice binefacere si orice dar desavarsit. Prin urmare, crucile personale ale fiecaruia sunt la fel de necesare in lucrarea mantuirii pe cat este si Crucea lui Hristos. Nu veti intalni niciun mantuit care sa nu fi fost purtator de cruce.

Robia față de patimi este dureroasă. Omul, uitându‑L pe Dumnezeu, îndumnezeiește materia și pe sine însuși. Este predispus la nespusa nenorocire a vieții păcătoase. Depărtarea de Dumnezeu îi creează o puternică singurătate, o înfricoșătoare autarhie, o neîndurătoare pustiire. Nu se bucură, nimic nu‑l satisface, nu se simte împlinit și nu se liniștește. Fără Dumnezeu toate sunt lipsite de bucurie, fără sens și întunecate. Relațiile devin conflictuale, plictisitoare, problematice. Lipsa de rațiune domină. Stricăciunea stăpânește toate. Omul este dus să facă ceea ce nu dorește, lucrul pentru care el nu a fost plăsmuit să îl facă. Și el, în loc să se scuture de această stare, se îndreptățește și într‑un fel se batjocorește pe sine însuși. Ajunge chiar să se certe și cu Însuși Dumnezeu, ca și cum Acela ar fi vinovat de starea lui.

(lipsa text)

Pocainta este arta de a curati sufletul de zgura pacatelor.  Interesant ramane faptul ca niciodata pacatele noastre n-au fost piedica in calea intalnirii cu Dumnezeu.  Niciodata nu au existat momente in care Dumnezeu sa nu-si impartaseasca iubirea, mila, iertarea.  Privita la suprafata, pocainta pare a fi ceva superficial, dar la o privire mai atenta vedem ca pocainta se lucreaza in inima.

Parintele Calistrat

In aceasta lucrare sunt descrise cele trei calatorii ale sale, cele opt Invataturi, cele douasprezece epistole si doua sute (plus opt) proorociri ale sale.  De asemenea, descriem si mucenicia sa, consemnam Actul de Canonizare al patriarhului ecumenic si cele despre aflarea Sfintelor sale Moaste.

Pe langa aceasta, pe de o parte, publicam pentru prima oara istoria Sfintelor Manastiri a Sfantului Cosma, atat a celei din locul muceniciei sale, cat si a celei din locul obarsiei.

Lucrarea de fata a aparut in secoulu al XIX-lea, in urma unui concurs organizat de Patriarhia Constantinopolului spre alegerea celui mai valoros catehism al Bisericii Ortodoxe. De la bun inceput, si-a dobandit recunoasterea oficiala datorita nu numai eruditiei autorului ei, Dimitire Vernardakis, vestit teolog, filolog si istoric al vremii, dar, mai ales, datorita conciziei, claritatii, limpezimii si profunzimii cu care sunt tratate elementele fundamentale ale credintei noastre dreptmaritoarea: Poruncile lui Dumnezeu, Fericirile, Crezul, Sfintele Taine ale Bisericii noastre, la care se adauga trei capitole scrise de catre vrednicul de pomenire, prof. Constantine Cavarnos cu privire la arhitectura, iconografia si imnografia Bisericii.

Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruita lumeste si alearga cu o viteza lumeasca mare.  Dar fiindca ii lipseste frica de Dumnezeu - inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu - ii lipseste frana, iar cu viteza, fara frana, sfarseste in prapastie.  Oamenii au foarte multe probleme si cei mai multi sunt foarte ametiti.  Si-au pierdut orientarea. Incet-incet vor ajunge sa nu se mai poata controla pe ei insisi.  Daca cei ce vin in Sfantul Munte sunt atat de zapaciti, atat de incurcati, cu atata neliniste, ganditi-va: ceilalti care sunt departe de Dumnezeu, de Biserica, oare cum sunt?