Arhimandritul Sofronie Saharov (1896-1993) este astazi unul dintre cei mai cunoscuti si cititi scriitori-asceti ai veacului trecut.  Cartile lui - Cuviosul Siluan Athonitul, Despre rugaciune si celelalte, au intrat deja statornic in visteria predaniei dreptslavitoare.

In aces volum sunt infatisate cuvantarile Staretului Sofronie pe care le-a tinut fratiei si inchinatorilor Manastirii Sfantului Ioan Botezatorul, intre anii 1989-1993.  Ele rasfrang experienta duhovniceasca a Staretului, castigata in cei peste cincizeci de ani de nevointa monahala, pe care nazuia sa o transmita tinerilor sai frati-monahi.

…oameni suntem toţi; om însă, numai din când în când câte unul: acela care nu-si dezminte obârşia divină; iar Om — cu „ O" mare — numai unul, Iisus Hristos, care pentru noi oamenii, Dumnezeu fiind, s-a facut Om. (Parintele Arsenie Boca)

…cand te-a gasit Dumnezeu de vreo treaba pentru Imparatia Sa, intre oameni, ai ispravit cu toate obligatiile lumii…

…ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţa, dar sa ne mântuiască nu poate fară noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamă ca să-L cunoaştem ca Tata şi pe noi intreolaltă ca fraţi si fii ai aceluiaşi Părinte…

…nu intri dupa moarte in Imparatia in care nu ai trait inca de pe pamant…

…oamenii umbla după făcătorii de minuni - fie ei şi vrăjitori. Dar va spun că minunea cea mai mare e înnoirea vieţii tale pe temelia ei: Iisus Hristos.

…ceea ce esti, vorbeste mai tare decat ceea ce spui…

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede ca fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci, iată, păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec, patimile ne-au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre, şi toate împreună au făcut temnita în care Te ţinem: Bolnav, Flămând si fară haină. Şi aşa risipim în deşertăciune zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fa lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi împreună cu Tatăl şi cu Duhul, precum oi zis, că Duhul Tău Cel Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos, neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin Viaţa Ta, Lumina şi Bucuria noastră, Slavă Ţie!

Acest volum cuprinde alte 30 de cuvantari rostite de Parintele Sofronie in biserica Sfantul Siluan de la Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul din Essex, Anglia, in perioada 14 august 1989 – 2 iulie 1992.  Si aici apar temele esentiale atinse de Parintele Sofronie in aproape toate cartile sale: chemarea la asemanarea cu Dumnezeu, cunoasterea lui Dumnezeu, cum sa devii persoana si sa traiesti ca Dumnezeu, despre cele trei rastimpuri ale varstei duhovnicesti – harul chemarii de catre Dumnezeu, ridicarea harului si simtamantul parasirii de catre Dumnezeu si, in fine, redobandirea harului dupa ce nevoitorul a trecut prin primele doua etape si a dobandit rugaciunea pentru intregul Adam.

Lupta cu gandurile, ratacirea mintii si lupta mintii cu patimile sunt alte teme cuprinse in cadrul acestor cuvantari.  Toate acestea sunt, nimic altceva, decat mostenirea duhovniceasca transmisa de Parintele Sofronie de la Staretul Siluan.  Alte teme cuprinse in acest volum sunt: despre smerenia lui Hristos, despre inmultirea ravnei duhovnicesti, despre pocainta si despre Liturghie si impartasirea cu trupul si sangele Domnului ca mijloace de indumnezeire.

Numele arhimandritului Sofronie abia daca are nevoie de vreo introducere in vremea noastra.  Cartile lui - Cuviosul Siluan Athonitul, Despre rugaciune, Vom vedea pe Dumnezeu precum este - sunt deja binecunoscute cititorului pravoslavnic din lumea intreaga.  Multi, de asemenea, il cunosc si ca intemeietorul Manastirii Orthodoxe a Sfantului Ioan Inainte-Mergatorul din Anglia.

In aceasta carte, ca si in celelalte carti, Staretul mult vorbeste despre theologie.  Tot adevaratul crestin trebuie sa fie un theolog, nu in sens academic, ci in intelesul adanc fiintial al cuvantului.  Pentru insusi Staretul theologia devenise starea lui launtrica. El traia predania dogmatica a Bisericii ca realitate a vietii lui de zi cu zi.

Cele mai multe din textele scrierii de fata sunt o adunare de fragmente pe care Staretul le-a lasat sub forma de insemnari si ciorne.  Impovarat de grijile pastoresti si de povara problemelor manastirii, el aproape niciodata nu a avut putinta de a-si pune in randuiala insemnarile.

Scrisa cu inima de ucenic, cartea cucereste prin sensibilitatea si bunul simt cu care sunt relatate si comentate intamplarile.  Simplitatea si limpezimea stilului lasa loc unei prezente vii a parintelui, cu atat mai mult cu cat o mare parte din relatari sunt amintiri povestite de insasi sfintia sa.  Cu echilibru si spirit obiectiv, autorul a cercetat si arhivele CNSAS, aducand la lumina multe aspecte inedite din viata parintelui, pe care sfintia sa, din smerenie si discretie, nu le-a adus niciodata in discutie.

Cautand mereu "litera vie", autorul a presarat cu pricepere in povestire sfaturi si vorbe de duh ale parintelui, incercand cu multa finete si aprape cu sfiala sa se apropie si sa dezvaluie cat mai mult din subtietatea sa duhovniceasca, dar lasand impresia uneori ca sunt lucruri nespuse, pe care poate parintele insusi le-a dorit tainuite...

Acest volum a aparut in urma descoperirii mai multor scrisori inedite in caitele parintelui Arsenie Papacioc precum si in dosarele securitatii, la care s-au adaugat altele adunate de la diversi ucenici care au avut bunavointa de a ni le pune la dispozitie, cu rugamintea de a nu divulga numele destinatarul.

Zice Domnul: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 18, 10 ). Dacă am conștientiza mai adânc aceste cuvinte ale Mântuitorului, multe rele pe care și le fac oamenii ar dispărea dintre noi. Mare este darul Preamilostivului Dumnezeu de a avea sfinți îngeri ocrotitori! Niciun suflet născut pe pământ nu este uitat! Niciunul nu este de prisos! Fiecare are îngerul său care îl vede pe Însuși Dumnezeu, căruia i se roagă pentru omulețul pe care-l acoperă sub aripile protectoare, întru purtare de grijă.

Așadar, să nu trecem cu vederea aceste puteri ale cerului, aceste „duhuri slujitoare”, ci să ne rugăm lor cu înțelegere și să ne purtăm cu fiecare semen ca și cum îngerul ocrotitor al acestuia este de față. Fiecare înger păzitor este un martor al cuvintelor și faptelor noastre și un sfeșnic care luminează chipul aproapelui nostru!

Într-adevăr, materialismului extrem, care consideră moartea ca fiind punctul final al vieții, i se opun credința creștină și exprimarea sau experiența sa, în Biserica Ortodoxă, prin mijlocirea unei tradiții scripturistice, liturgice, ascetice și duhovnicești, adiind ca un vânt aducător de nădejde.

Printr-un exercițiu de o mare limpezime, părinteleTheodore Papanicolaou propune o reflecție foarte actuală, cu privire la statutul morții în societățile noastre contemporane. Într-adevăr, într-un timp în care imaginea devine suportul de comunicare prin excelență, vederea morții este cel mai adesea legată de o reprezentare artistică, expresie a violenței unei lumi lipsite de repere. Cu toate acestea, în moartea lui Hristos, moartea își modelează un chip, al Celui Înviat, ceea ce-i face apropierea mai suportabilă. Ea este imaginea unui nou început. Desigur, durerile și suferințele legate de moarte sunt reale. Lipsa celor apropiați nouă provoacă o tristețe pe care e bine să o recunoaștem și să o respectăm.

Mitropolitul Emanuel, al Franței

Aceasta este o carte cat se poate de serioasa si de vie pe care autoarea ne-o propune nu doar spre lectura, ci ne deschide, la modul concret, disponibilitatea de a-i vedea pe ceilalti.

Aparent o joaca de copii, te transforma intr-un personaj principal care participa la toata devenirea lecturii, introducandu-te in viata cartii ce devine parte din tine.

Laudam inspiratia autoarei care ne aduce in fata unui text plin de seva duhovniceasca, accesibil lumii de azi.

Aceasta carte ocupa un loc unic in literatura duhovniceasca ortodoxa: un asemenea tratat despre ascultare, scris de catre un sfant, cara a cunoscut taina ascultarii atat ca ucenic, cat si ca staret, este intradevar o raritate. Zosima Verhovski(care a fost principala sursa de inspiratie pentru Dostoievski pentru staretul Zosima din Fratii Karamazov), ale carui scrieri s-au bucurat de inalta pretuire a Sfantului Filaret al Moscovei, a fost una din figurile cele mai impunatoare ale unui secol XIX ce a adus Ortodoxiei ruse o pleiada de scriitori ascetici de importanta majora.

Cartea aceasta își propune, printre altele, să demonstreze la o scară modestă de ce Ortodoxia este firea omului, arătând cum omul care rătăcește în credințe străine firii sale este tras de Dumnezeu către casă, regăsindu-și firea și, deci, echilibrul și armonia în Dumnezeu prin revenirea la firea cea dintâi a lui Adam, după cum spunea Părintele Rafail Noica: „Adam a fost ortodox”. Experiențele pe care aceste persoane au avut dragostea să le împărtășească cu noi demonstrează faptul că Ortodoxia este firescul lucrurilor. Dar nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu-l trage pe el Tatăl (Ioan 6, 44).

Omul revine în casa Tatălui căzând pe grumazul Lui cu toată povara sa, așa cum Fiul risipitor, care rătăcise în pământ străin, revine în sânurile Tatălui. Atunci omul înțelege că acesta este tot sensul existenței sale: viața în Hristos și prin Hristos în comuniune cu ceilalți.

Fraților, nu în mod întâmplător această rugăciune a fost rânduită în Sfântul și Marele Post, fiind repetată la fiecare slujbă de mai multe ori. Fără de îndoială că Sfânta Biserică a făcut aceasta deoarece, cu toate că rugăciunea aceasta este scurtă, ascunde în sânul ei un tezaur măreț de gânduri și simțăminte sfinte, punându-ne în față cu multă limpezime nevoile noastre duhovnicești.

De aceea, vom urmări intenția Sfintei Biserici și folosul nostru sufletesc, dacă vom face din această rugăciune obiectul discuțiilor noastre și vom analiza fiecare cerere a ei în parte. Astfel, în fața noastră vor apărea o serie întreagă de virtuți sfinte cu care trebuie să ne înfrumusețăm sufletul, dar și o mulțime întunecată de păcate și de patimi de care ar trebui să ne păzim inima.