A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Dumnezeu a voit sa zugraveasca icoana oricarui fel de bine, ca prin ea sa arate limpede ingerilor si oamenilor intelepciunea Lui iscusita si sa construiasca o podoaba comuna si o recapitulare a harurilor dumnezeiesti si omenesti, cu care sa impodobeasca cele doua lumi, cea spirituala si cea materiala.  Si aceasta icoana n-a fost alta decat Fecioara Maria, in care a insumat toate acele harisme pe care le-a impartit si cu care a impodobit toate fapturile Lui.  Ne-a aratat acest lucru intr-un alt mod, al unei creatii de exceptie, care i se cuvenea doar Maicii Lui.

Grigorie Palama XIX, 3

Indiferent de genul preocupărilor noastre, – chiar dacă săvârşim descoperiri măreţe sau fapte necugetate; dacă ne aranjăm cariera, ne îndrăgostim, creăm sau suferim – la o analiză sinceră a vieţii noastre şi chiar a întregii istorii, descoperim că unul dintre principalele laitmotiv-uri ale ei reprezintă căutarea libertăţii. Oamenii caută încontinuu libertate şi suferă infinit de mult din pricina lipsei ei. Setea aceasta cuprinde toate sferele vieţii: de la artă şi politică, până la fiziologie şi viaţa cotidiană. Cuvântul „libertate” este unul dintre cele mai importante cuvinte pentru om.

Problema constă în faptul că lipsa libertăţii nu poate fi localizată într-un loc definit al sufletului sau al trupului, ca mai apoi locul respectiv să fie eliminat. Lipsa de libertate se regăseşte în întreaga noastră viaţă, la un nivel mult prea larg. În creştinism, viaţa reprezintă o cale de parcurs, nu un manual de probleme morale. Toţi sunt chemaţi să meargă pe calea aceasta.

Cartea Raiul din catune si alte povestiri continua seria despre Pronia divina, inceputa de cartea arhimandritului Tihon Sevkunov Nesfintii sfinti si alte povestiri. 
Cartea cuprinde istorioare despre experienta pastorala personala a preotului Iaroslav Sipov, membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia.  Istorioarele sunt patrunse de o profunda compasiune pentru viata dificila a oamenilor obisnuiti. 
Istorioarele povestite de parintele Iaroslav sunt reale si fascinante – pline ba de tristete, ba de un umor fin…  Poate de aici - si farmecul cartii: perspicacitatea, claritatea viziunii, iscusinta de a percepe padurea, de a intelege animalele si oamenii, de a remarca esentialul si a-l impartasi cititorilor - intelept, linistit, fara o didactica nejustificata.
Eroii povestirilor lui sunt enoriasii bisericii, taranii din regiunea Vologda, oraseni, preoti.  In fiecare nuvela este descrisa soarta omului contemporan, iar personajul principal, autorul naratiunii, este insasi preotul.  Dotat cu spirit de observatie, privirea blanda a parintelui radiaza preocupare si compatimire, el, intr-adevar, isi hraneste turma sa cu cuvinte de mangaiere si nadejde. 
A citi astfel de povestioare e ca si cum te-ai cufunda intr-un rau racoritor in timpul zapuselii de iulie.  Acelasi efect racoritor il produce si proza parintelui Iaroslav Sipov asupra sufletului cititorului. 

Acest volum aduna intre copertele sale texte despre Eminescu publicate in ultimii 20 de ani. Au fost cu precadere textele care se refera la raporturile lui Eminescu cu traditia,spiritualitatea si credinta.

Interviul din acest volum poate parea socant.  Viata unui tanar non-conformist este plina de peripetii de tot felul.  Dar intalnirea tanarului cu Dumnezeu poate da nadejde multora dintre cititori apasati de diferite patimi.

Cartea de fata nu este marturia unui om care a iesit din labirintul dependentei de droguri.  Ci este spovednia unui tanar cara arata, cat se poate de clar, cum drogurile fura, la propriu, vietile celor dependenti.  Ale celor care s-au crezut independenti, atat de independenti incat au cazut intr-una dintre cele mai viclene curse dracesti.

Viata contemplativa nu este opusa vietii practice, ci reprezinta culminarea acesteia, fiindca in ea actio si contemplatio sunt unite.  Prin echivalarea vietii contemplative, considerata in mod traditional drept cea mai pura si inalta forma de vietuire filosofica si crestina, cu viata de preot/episcop, avva Iulian Pomerius se dovedeste a fi un scriitor bisericesc aparte, un scriitor preocupat de oamenii Bisericii; iar prin echivalarea vietii de episcop cu cea contemplativa, el ofera episcopului acea auctoritas morala a vietii contemplative.  Desi aspectele vietii contemplative pe care el le enumara la mijlocul capitolului XXV - grija fata de saraci, invatarea credinciosilor, practica filantropiei - au fost considerate inaintea lui, dar si ulterior, drept cele mai caracteristici fapte ale vietii active, Pomerius le-a transformat insa in manifestari ale vietii contemplative, fiindca el defineste cele doua versiuni ale conversatio crestine nu dupa fapte, ci dupa orientare, dupa dispozitia mintii.