(lipsa text)

Hronograful a fost scris de Caldei, pe vremea lui Avraam, la anul 3500 de la Facerea lumii. În anul 1000 după Hristos, istoricul Gheorghe Chedrinul în Constantinopol îl traduce în limba greacă; apoi Sf. Dimitrie al Rostovului îl traduce în limba rusă; a fost copiat apoi la Iași în anul 1591, publicat în Veneția la anul 1691. În anul 1821 ăl folosește Goethe în Germania. În anul 1837 este tradus în limba chirilică de mitropolitul Veniamin Costache; după 155 de ani apare în limba română, la editura Pelerinul Român, la Oradea, în anul 1992 ediția 1, iar acum în anul 2005 ediția a 2-a

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Mijlocul impotriva ratacirii gandurilor este atintirea mintii spre prezenta lui Dumnezeu in fata noastra si in fata Lui. Trebuie sa ne atintim mintea spre acest gand si sa nu-l lasam sa ne paraseasza. Daca veti izgoni imediat gandul patimas, veti pune dintru inceput capat intregii lupte. Nu vor mai fi atunci nici simtaminte patimase si cu atat mai putin dorinte. Asa sa va propuneti sa faceti. 

Sfinţii – atât cei din vechime, cât și cei apropiați de zilele noastre – au avut întotdeauna ca țel al vieții lor mântuirea. Către aceasta trebuie să se îndrepte orice nevoință, orice lucrare a credinciosului. 

Într-o lume atât de complexă şi agresivă, ce asaltează la tot pasul simţurile, cum pot reuşi creștinii de astăzi să-și pună în acord viața pământească cu voia lui Dumnezeu, pentru a dobândi mântuirea?

Prezenta carte se dorește un îndrumar de viaţă pentru ortodocşii zilelor noastre, încercând să răspundă într-un mod cât mai lesnicios și folositor – prin sfaturi ale sfinților – frământărilor acelora dintre contemporani care doresc să pășească fără primejdie de rătăcire pe calea măreață, însă deloc ușoară, a mântuirii. 

Pentru răstimpul de înfrânare şi nevoinţă al Păresimilor, nimic nu-l întăreşte mai mult pe postitor şi nu îi uşurează mai tare sarcina decât cuvintele sfinţilor. În această carte mică, dar bogată în învăţături de mare frumuseţe şi adâncime, ­
patru dintre cei mai mari îndrumători ai Ortodoxiei ne ­arată cum să ne curăţim sufletul pentru a ne împărtăşi cu vrednicie, încât postirea noastră să aibă deplină roadă, şi, lucru de o însemnătate deosebită în aceste vremuri zbuciumate, să dobândim împăcarea cu noi înşine şi cu ceilalţi.
„Fericit omul care stăruie în rugăciuni şi rabdă în postiri şi se bucură în privegheri... ridicându-şi ochiul la cer, spre Domnul, cugetând la Cel ce şade pe tronul slavei şi cercetează inimile şi străbate rărunchii! Căci unul ca acesta se bucură de bunătăţile cele veşnice şi se face fiu şi frate şi prieten şi moştenitor al lui Dumnezeu. Faţa acestuia va străluci ca soarele în Ziua Judecăţii, şi el va moşteni Împărăţia cerurilor.” (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Tineretea m-a fascinat intotdeauna. Si nu numai acum, pentru ca am inaintat in varsta, ci efectiv intotdeauna m-a fascinat tineretea in sine. Nu doar pentru ca este un stadiu de maxima potentialitate a omului, care da nastere unor adevarate explozii de energii creatoare, ci pentru ca am vazut totdeauna in ea un miracol al lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe Adam tanar, nu copil, nici batran. Deci starea primordiala a omului era de tinerete, chiar daca de pruncie spirituala.
Tineretea este legata in mod fundamental de iubire si frumusete. Marea poezie de iubire a lumii, inclusiv poezia biblica (Cantarea Cantarilor), se refera la tinerete si la aceasta etapa din viata omului. De asemenea, frumusetea este un atribut fundamental si este tonic sa te uiti la tineri si sa le vezi chipurile exprimand frumusetea lui Dumnezeu, de multe ori fara ca ei sa-si dea seama sau alteori denaturandu-i sensul. Trebuie sa invatam sa vedem frumusetea, sa o primim, sa o pretuim, dar nu numai atat, ci si sa o folosim ca atare.