Biserica Ortodoxa a pastrat intacta o bogatie imensa in domeniul liturgicii si al gandirii patristice, dar totodata si in cel al artei sacre.  Se stie ca cinstirea icoanelor ocupa in Biserica Ortodoxa un loc foarte important.  Si asta pentru ca icoana nu este o simpla imagine, nici un obiect decorativ, nici macar o ilustrare a Sfintei Scripturi.  Ea este ceva mai mult: un echivalent al mesajului evanghelic, un obiect de cult, care face parte integranta din viata liturgica.  Asa se explica importanta pe care Biserica o atribuie imaginii; nu oricarei reprezentari, ci imaginii specifice - pe care ea insasi a elaborat-o in decursul istoriei sale, in lupta impotriva paganismului si a ereziilor - imaginii pe care a platit-o cu sangele unui mare numar de martiri si marturisitori in timpul perioadei iconoclaste, adica icoanei ortodoxe.

In adancurile fiecarei fiinte umane exista o nepotolita sete dupa Dumnezeu.  Aceasta este o forta interioara, o dorinta sau o nazuinta sfanta, care ne poate scoate din starea de apatie a vietii noastre cotidiene si ne poate inalta pana la un nivel dureros dar sublim al existentei, marcat in egala masura de tristete si de bucurie.  Tristete, deoarece stim foarte bine ca dorinta noastra nu va fi niciodata pe deplin satisfacuta in decursul acestei vieti, ca obiectul ei ne va ramane mereu de neatins.  Cu toate acestea, este o "tristete plina de bucurie", intrucat obiectul dupa care tanjim se descopera a fi o Persoana: Cel care ne aduce la fiinta, ne invita sa-I cautam chipul si ne cuprinde in imbratisarea Sa, revarsandu-Si neincetat asupra noastra indurarea, mila si dragostea.

Aceasta carte ne aminteste astazi, intr-o lume stapanita parca mai mult ca oricand de patimi si griji de tot felul, adevarul fundamental ca singura cale a implinirii vocatiei umane ramane despatimirea, care inseamna paza mintii, dobandirea duhului neagonisirii, renuntarea la viata lumeasca si la atractiile ei.

Asadar, cartea Parintelui Georges Florovsky se constituie intr-un indreptar duhovnicesc pentru omul aflat in cautarea lui Dumnuzeu, un indreptar important mai ales prin faptul ca precizeaza limpede sensul nevointelor ascetice ale crestinului: dobandirea bucuriei celei adevarate.

Traim vremuri extrem de dificile.  Daca cineva ar dori sa compuna un act de acuzare impotriva vietii noastre bisericesti, ar fi imposibila obtinerea unui verdict de nevinovatie.  Da, toti suntem vinovati.  Istoria cunoaste vremuri cand viata bisericeasca a fost la fel de dezorganizata ca si a noastra.  Au existat lupte, schisme, acuzatii reciproce, calomnii, presiuni; dar este o diferenta intre ce a fost si ce este acum: la temelia acelor tulburari despre care ne vorbeste istoria erau intotdeauna lupte dogmatice, in vreme ce acum sunt patimi omenesti, care ies la iveala fara sa se deghizeze macar in dispute doctrinare.  Viata noastra bisericeasca este intr-un impas, intrucat principii introduse demult sunt nesocotite, iar aceasta provoaca in viata bisericeasca numai probleme.  Biserica este privita ca si o organizatie supusa legilor omenesti, care serveste scopuri omenesti.  Vointa omeneasca domina ca o stapana.  Iar aceasta vointa care ii este straina Bisericii se straduieste sa transforme dumnezeiasca Biserica intr-un mijloc util pentru a atinge propriile scopuri.  Poate niciodata credinciosii insisi nu au luat atat de mult in desert "Mireasa lui Hristos".

Avem in fata o lucrare originala, intr-o excelenta prezentare, intr-un limbaj clar si precis, cu o bibliografie bogata, atat din traditia ortodoxa, cat si din lucrarile contemporane.  In ceea ce priveste partea propriu-zis iconologica a lucrarii, aceasta este pasionanta.  Este bine prezentata evolutia atitudinii celor trei ucenici, mai intai naturala, calma, iar mai tarziu, tragica.  Poblema influentei isihasmului asupra tematicii icoanei este foarte interesanta.

Aducerea aminte de moarte apare ca un prim har; Sfantul Isaac Sirul spunea: "cel care a inteles cu adevarat ca exista un capat al vietii acesteia este in stare sa puna capat greselilor sale".  Astfel, omul devine constient; mintea si inima incep sa se intoarca spre Dumnezeu.  Iar cartea lui Olivier Clement istoriseste aventura fiului risipitor care se intoarce la Tatal sau.

Domnul încă din viaţa aceasta ne-a urcat la ceruri şi ne-a dăruit Împărăţia Lui. La Sfânta Anaforă Îi mulţumim spunând: „Nu Te-ai depărtat, toate făcându-le, până ce ne-ai suit la cer şi ne-ai dăruit Împărăţia Ta ce va să fie”. Jertfelnicul pe care săvârşim Sfânta Euharistie este noul Rai. După cum atunci, în vechiul Rai, exista un izvor care-l uda, la fel şi în noul Rai există izvor duhovnicesc, Preacuratele Taine. „Cucernicie provoacă Sfintele Taine ale Bisericii, cucernicie provoacă Sfântul Jertfelnic. Din Rai curgea izvorul care revărsa râuri văzute.

Din Sfânta Masă curge izvorul care revarsă râuri duhovniceşti. Lângă acest izvor au fost plantate nu sălcii neroditoare, ci pomi ce ajung la cer, pomi care au mereu roade coapte şi neputrezicioase. Cel ce este ars de năduf să vină la acest izvor şi să se răcorească… Căci acesta răcoreşte şi alină toate arsurile, nu cele făcute de soare, ci cele provocate de săgeţile pârjolitoare ale diavolului. Acest izvor îşi are începutul în cer (A se vedea Facerea 2, 8-14)”.

Lectura: Ierom. Stefan Nutescu - Schitul "Sf. Dimitrie Lacu" Sf. Munte Athos

Cum ajungem noi prin rugăciune către cer? Rugându-ne şi curăţindu-ne astfel sufletul, făcând din sufletul nostru locaş al lui Dumnezeu, devenind şi noi purtători de Dumnezeu, devenind şi noi purtători de Hristos. În măsura în care îi slujeşti lui Dumnezeu, Îl cunoşti pe Dumnezeu, devii teognost şi, dacă eşti teognost, te uimeşti de Dumnezeu, cum spune Sfântul Isaac Sirul: „Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cineva care nu se uimeşte de Dumnezeu”. Când te uimeşti de Dumnezeu nu se poate să nu-L iubeşti pe El pentru bunătatea Lui, pentru înţelepciunea Lui, pentru dragostea Lui, pentru sfinţenia Lui, pentru tot ce ştii despre Dumnezeu, ca unul care îi slujeşti lui Dumnezeu, ca unul care ai primit descoperirea lui Dumnezeu, pentru că Hristos e ascuns în poruncile Lui. Cine împlineşte poruncile Domnului Hristos, acela Îl cunoaşte pe El şi se bucură de Dânsul, se minunează de El. Minunându-te de Dumnezeu, nu se poate să nu-L iubeşti. Aşa se realizează cerul cel de pe pământ! E uşor să spui, dar în viaţă nu-i aşa de simplu să realizezi lucrurile acestea. Ele sunt, însă, realizabile. Să ştiţi că Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut! (Părintele Teofil Părăian) 

Cuprinde: Acatistul Nasterii Maicii Domnului, Acatistul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, Acatistul Buneivestiri, Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Acatistul Sfantului Acoperamant, Acatistul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu „Potirul nesecat”, Acatistul Maicii Domnului „Povatuitoarea copiilor”, paraclisele Maicii Domnului etc...

Deoarece in zilele noastre cu foarte mare greutate poti gasi intre pamanteni pe cineva care sa-ti fie sprijin in cautarea Adevarului, Dumnezeu se face intampinare omului prin Sfintii Sai.  De cele mai multe ori, acesti Sfinti lucreaza in desavarsita tacere, faptele lor minunate fiind cuvinte indestulatoare ale dragostei dumnezeiesti.  Unul dintre Sfintii pe care Domnul Hristos i-a randuit sa ne slujeasca pe noi, cei de la sfarsitul veacurilor, este Sfantul Efrem cel Nou.  Cu sfintele moaste tainuite in pamant vreme de mai bine de cinci veacuri si primind chemarea Preasfintei Treimi, Sfantul Efrem a dorit sa fie descoperit lumii pamantene, unind rugaciunile sale pentru noi cu suspinul Duhului Sfant pentru intreaga faptura.  Dragostea sa desavarsita cuprinde si tamaduieste nenumarati oameni, innoindu-i sufleteste prin credinta si, adeseori, daruindu-le si sanatatea trupului.  El nu s-a facut cunoscut prin canale mediatice, ci prin smeritele marturii ale celor ajutati de el, ale caror cuvinte au impanzit lumea, asemenea unor seminte roditoare de lumina.  Cel care isi indreapta privirea mintii catre Sfantul Efrem va intalni in chip tainic si nevazut surasul sau dumnezeiesc, straluminat dintru slava Invierii Domnului Hristos.  Acest zambet biruitor a umplut si umple de bucurie, nadejde si credinta sufletele a mii si mii de oameni, caci inima Sfantului Efrem s-a facut atat de incapatoare, incat poate imbratisa cu dragoste desavarsita intreaga fire omeneasca, daruind tuturor hrana cea facatoare de viata a harului dumnezeiesc.

Credinta este cararea sigura care ne conduce catre Dumnezeu, este o mare virtute.  Cu siguranta, credinta nu este o simpla virtute, ci este fundamentul, temelia, usa tuturor virtutilor.  Avand ca fundament virtutea credintei, vom dobandi si celelalte virtuti.  Prin urmare, valoarea credintei are o insemnatate foarte mare in viata noastra.  In masura in care omul crede sau nu in Dumnezeu, in masura in care constientizeaza carui Dumnezeu slujeste, in functie de cum si cat crede in Acesta, isi croieste propria viata.