Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

În această carte, destinată citirii în familie, sunt lămurite din punct de vedere ortodox cele mai importante probleme ale educaţiei morale a copilului şi a adolescentului. Cartea îl pune în gardă pe băiat faţă de aşa numitele „obiceiuri rele”, care au o influenţă distrugătoare asupra trupului şi a sufletului său, şi îl ajută să dobândească obiceiuri bune. În ea sunt cercetate unele atracţii moderne ale adolescenţilor din zilele noastre şi într-o formă accesibilă se descoperă influenţa dăunătoare a programei, introduse în şcolile noastre, care prevede „educaţia sexuală”. 

Alcătuită sub forma convorbirilor duhovniceşti dintre tată şi fiu (la începutul cărţii acesta este un prichindel de cinci-şase ani, iar la sfârşit e un adolescent de paisprezece ani), cartea este uşor de citit şi, nădăjduim, va fi de folos atât pentru părinţi, cât şi pentru copii.

Aceasta lucrare se sprijina pe experienta vie a ajutorarii omului care are de infruntat o problema cu anevoie de rezolvat, si se poate dovedi utila chiar si celor care au o viata in Biserica, oferind o cunoastere mai adanca a esentei acelor probleme care il impiedica sa propaseasca in anumite aspecte ale vietii duhovnicesti.  De un mare folos sunt observatiile care analizeaza temeinic realitatile comune spatiului duhovnicesc si psihologic, realizand distinctia, printre altele, intre dragoste si dependenta emotionala, dat fiind ca adesea ne lovim de neputinta de a deosebi intre cele doua, iar de aici provine o serie intreaga de urmari tragice.

Autorul a reusit sa ingemaneze experienta Sfintilor Parinti cu cea a psihologilor ortodocsi contemporani intr-o forma actuala si accesibila tuturor.  Aceste doua abordari nu se substituie una celeilalte, ci se completeaza.  Psihologul si preotul nu ar trebui sa se substituie unul celuilalt, ci fiecare ar trebui sa-si asume lucrarea care i‑a fost incredintata: rezultatul este cu totul uimitor atunci cand impreuna lucreaza si impreuna il ajuta pe omul care sta inaintea lor sa iasa din fundaturile duhovnicesti si sufletesti in care s‑a impotmolit.  Lucrarea de fata este tocmai rezultatul unei asemenea impreuna‑lucrari, si nadajduim ca nu putini vor fi cei ce vor afla folos din ea.

Darurile care-l infrumuseteaza pe om cu chipul lui Hristos inainte de toate sunt: dragostea, smerenia, blandetea, dispozitia de a se jertfi pana la capat pentru aproapele.  Insa acestea sunt darurile celor desavarsiti, iar la ele se ajunge cu ascultare, cu rabdare si cu staruinta in rugaciune.

Pentru a-l iubi pe aproapele, trebuie mai intai sa stoarcem puroiul iubirii de sine, fiindca intru el nu este nici iubire de Dumnezeu, nici iubire de oameni.  Chiar daca il iubim pe celalalt, in el ne iubim de fapt pe noi insine!

Fiecare pas al nostru trebuie sa fie patruns de o nazuinta continua catre Dumnezeu – prin rugaciune, prin afierosirea tuturor simtamintelor noastre lui Dumnezeu, ca fiind singurul scop al dragostei noastre.  Doar printr-o astfel de nazuinta neincetata vom reusi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca din aceasta lume care zace sub puterea celui rau (I Ioan 5, 19), dupa cum spune Apostolul, sa iesim biruitori.

Dumnezeu a venit pe pământ pentru a-i face pe oameni asemenea Lui. Aceasta este pentru mine în acelaşi timp chemarea de a-i vedea pe fraţii şi surorile mele mai mari decât mine. Acesta este cel mai tainic gând şi impuls al vieţii mele. De aceea Sfântul Siluan spune că „ fratele nostru este viaţa noastră”. Mă smeresc în faţa fiecărei persoane pe care o primesc în inimă (fiindcă, prin intermediul unei mici comuniuni, se ajunge la dragostea faţă de întreaga lume, respectiv la Hristos). Mă rog şi mă întreb ce îi este necesar acelui frate sau surori pentru mântuire, şi îmi vine gândul: să fii primul om în această lume nefericită care nu îl va călca şi care se va ruga ca Dumnezeu să-i dăruiască simţământul vieţii, în locul morţii care l-a învăluit, care îl va privi aşa cum vrea Dumnezeu şi care îi va da posibilitatea ca din sufletul său să scoată comoara duhovnicească ascunsă; fără a lua în consideraţie dacă el acceptă sau nu. Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. (Ioan 5, 21) 

Ascultand glasul Sfantului care in anii cei mai de pe urma a revarsat belsug de tamaduiri, vindecare si curatire, invatam ca Cea mai de seama lucrare a omului este rugaciunea.

Rugaciunea este stiinta si arta mai presus de toate stiintele si artele.  Este maica virtutilor, unirea mintii cu Dumnezeu, impacarea lumii cu Creatorul ei; rugaciunea e hrana ingerilor si desfatarea veacului viitor; numai prin rugaciune ne izbavim de ispite, numai prin ea primim raspuns de la Dumnezeu.

Cuviosul Părintele nostru Nichifor Leprosul a trăit ca monah în leprozeria din insula Chios (Grecia) în secolul al XX-lea. A fost ucenic al Sfântului Antim din Chios. Prăznuirea sa se face pe 4 ianuarie. Nicolae Tzanakakis s-a născut în anul 1890, din părinţi ţărani evlavioşi, în satul Serikari, în regiunea Chania din insula Creta. Părinţii lui au murit pe când era încă copil, lăsându-l orfan, în grija bunicului său. La vârsta de treisprezece ani s-a mutat în Chania şi a început să lucreze ca ucenic la un bărbier. La vârsta de 24 de ani, în anul 1914, Nicolae a ajuns la azilul-spital pentru leproşi administrat de ieromonahul Antim Vagianos, cunoscut mai târziu ca Sfântul Antim din Chios. În capela Sfântul Lazăr a azilului pentru leproşi, unde se găsea o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Ascultătoarea (Panaghia Ypakoe), Nicolae a aflat o atmosferă spirituală care l-a făcut să îşi deschidă inima spre credinţă şi l-au făcut să râvnească la o viaţă de rugăciune. După doi ani, ieromonahul Antim a hotărât că tânărul era gata să primească schima monahală şi l-a tuns în monahism, dându-i numele de Nichifor.