A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

În seara zilei de 19 noiembrie 2009, în biserica Sfântului Apostol Toma din Moscova a fost ucis preotul Daniel Sâsoev la varsta de 35 de ani, după o activitate misionară prodigioasă, care a dus la primirea Ortodoxiei de către peste 80 de musulmani şi aproximativ 500 de neoprotestanţi.  Numeroasele ameninţări cu moartea pe care le primise din partea extremiştilor islamici ne fac să credem că a fost omorât tocmai pentru ca propovaduia cuvântului lui Hristos printre musulmani.  Trebuie amintit că unul dintre străbunicii părintelui era tătar, cleric musulman... 
PATRIARHUL CHIRIL AL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII: Părintele Daniel era binecunoscut de către creştinii ortodocşi nu numai din capitală, ci şi din multe alte eparhii...  Ferma lui poziţie misionară şi imaginea lui inspirată s-au întipărit în conştiinţa oamenilor care caută calea spre biserică prin puterea şi adâncimea credinţei şi nădejdii în Domnul de care el a dat dovadă.  Domnul l-a chemat la Sine pe slujitorul Său credincios, dându-i putinţa de a se arăta mărturisitor al credinţei şi mucenic pentru cauza bunei vestiri evanghelice.
IULIA SÂSOEVA, SOŢIA PĂRINTELUI DANIEL: Părintele se interesa de toate, încerca să cuprindă necuprinsul...  Şi-a dedicat o mare parte din energie misiunii.  Unul dintre visele lui era să creeze în toată lumea parohii misionare în sânul diasporelor, precum şi pentru propovăduirea Ortodoxiei oamenilor de alte religii.  Cu ajutorul misionarilor pe care îi pregătea, visul acesta începuse, treptat, să se îndeplinească...  Veneau la el să se boteze musulmani din Azerbaidjan, din Daghestan...  Părintele Daniel voia să-i înveţe pe musulmanii botezaţi să facă misiune, ca să-L poată propovădui pe Hristos popoarelor lor...  El gândea creştinismul la scară universală.

(lipsa text)

Viata si mantuirea noastra sunt strans legate de aproapele.  Asezarea noastra sufleteasca, chiar daca semnele exterioare nu vadesc aceasta, inraureste in chip hotarator starea sufleteasca a celor din jur.  Daca avem ganduri de manie ori de nemultumire fata de aproapele nostru, se simte in felurite chipuri.  Orice boala duhovniceasca a noastra provoaca, in mod inevitabil, suferinte celor apropiați.  Pacatele si deznadejdea duhului nostru se rasfrang si asupra lor.

Dar oare nu indrazneala cea buna, nu bucuria vietii, nu taria duhului si incurajarea ar trebui sa fie felul nostru de a fi si de a ne raporta la oameni si mai ales la aceia din jurul nostru?

Comunicarea noastra cu aproapele are loc, mai cu seama, prin cuvant.  Intelegem oare insemnatatea raspunderii inaintea lui Dumnezeu pentru fiecare vorba rostita?

Cartea cunoscutului teolog rus Nikolai E. Pestov poate fi socotita, pe buna dreptate, un indrumar de pret pe calea impreuna-mantuirii, intr-o lume tot mai lipsita, astazi, de repere spirituale autentice.  Este un ghid cu ajutorul caruia impreuna-vietuirea in lumea zilelor noastre ne poate aduce pe toti, laolalta, mult mai aproape de Dumnezeu.

(lipsa text)

Sfantul Ioan Maximovici de Shanghai si San Francisco (1896-1966) a fost in acelasi timp teolog inspirat de Dum­ne­zeu si nebun pentru Hristos, inflacarat ierarh misionar si hrani­tor al saracilor, ascet jertfelnic si parinte iu­bi­tor al or­fa­­nilor. Ase­me­nea lui Moise, si-a izbavit turma de asu­pri­re, adu­cand-o din Chi­na co­mu­nis­ta in lumea libera; ase­me­nea ce­lor dintai apostoli, i-a fost data de la Dum­ne­zeu puterea de a tamadui suflete ranite si trupuri suferinde. Om cu rugaciu­ne fier­binte si neince­tata, a fost un adevarat Sfant Batran in tra­ditia marilor stareti rusi. Strapun­gand valul timpului si spatiu­lui, auzea in chip tai­nic gandurile oamenilor si le raspundea ina­inte de a fi ex­­pri­ma­te. Avand acum locas in Ceruri, el con­ti­nua sa li se arate celor care ii cer aju­torul si sa se roage pentru ei, dupa cum adeveresc minu­nile si tamaduirile care, in pre­zent, sunt consemnate in toata lumea.

Aceasta carte cuprinde numeroase materiale despre viata Sfantului Ioan si mar­­­turii ale sfinteniei sale. Printr-o pri­vire amanun­tita in viata unui singur om, aceas­ta car­­te le ara­ta calea spre o viata de sfintenie in vremurile noas­tre celor care o cauta.

Cartea arhimandritului Lazăr este scrisă pentru cititorii contemporani. Autorul cunoaşte bine şi problemele lor duhovniceşti, şi păcatele lor, şi căderile, dar şi marea putere a pocăinţei. El previne cu privire la capcanele duhovniceşti care se întâlnesc mai des în calea omului modern. 

„Aducem aici unele gânduri şi povăţuiri ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, grupându-le pe câteva teme interesante şi importante, care pot să însufleţească şi să aprindă râvna creştinului care a slăbit şi s-a întunecat cu duhul întristării. 
Poate că aceste gânduri însufleţitoare vor deştepta chemarea inimii cuiva şi vor învia în el năzuinţa curajoasă spre Cer.” 
Arhimandritul Lazar