Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Aceasta carte continua seria despre Pronia divina, inceputa de cartea arhimandritului Tihon Sevkunov Nesfintii sfinti si alte povestiri.
Cartea Cei ce tanjesc dupa ceruri si alte povestiri, este un dar nepretuit pentru cititori.  Tematica cartii ne indeamna sa ne bucuram de lucrurile marunte, pentru a trai conform poruncilor lui Dumnezeu, in armonie cu semenii nostri si cu noi insine. Povestioarele sunt scurte, scrise cu mult umor si redau intamplari din viata oamenilor obisnuiti.  Este o proza contemporana, scrisa intr-un grai viu si captivant, ce include povestioare vanatoresti, amintiri ale fostilor combatanti si descrierea vietii de zi cu zi a preotului din mediul rural, dar si altele.  Aceste povestiri contureaza atitudinea autorului fata de eroii sai, in care nu se simte nici o umbra de judecata si nici un fel de morala.
Parintele Iaroslav de cele mai multe ori se prezinta ca unul dintre eroi sai, nu ca un erou principal.  Autorul este naratorul inzestrat cu spirit de observatie.  Biserica sau slujbele religioase constituie de multe ori doar fundalul pentru descrierea oamenilor si a evenimentelor non-religioase.
In povestioarele parintelui Iaroslav aflam lucruri si intamplari minunate, lipsite de mister, cunoastem oameni diferiti si buni, descoperim bucuriile si suferintele autorului despre care el ne povesteste pe indelete cu indemnarea si darul de a scrie, pe care il are, impartasindu-ne din experienta lui considerabila acumulata de lungul vietii.

In aceasta carte am distins trei izvoare vindecatoare, trei creste de intelepciune, har si cunoastere, care purced de la cuviosul parinte Porfirie si care pot racori sufletul nostru inabusit de pacat.

Primul izvor duhovnicesc este drumul lui duhovnicesc, modul in care i‑a razboit si i‑a biruit pe cei trei vrajmasi. Primul, in razboiul tainic si nevazut. Al doilea izvor este teologia lui, cuvintele sale datatoare de har, povetele lui insuflate de Dumnezeu. Al treilea izvor este cuvioasa lui personalitate, alcatuita din toate virtutile placute lui Dumnezeu si
din harismele daruite de Acela.

Band din aceste trei izvoare prin care curge „apa vietii”, putem sa udam „pamantul secetos” al fiintei noastre si sa primim invatatura vindecatoare pentru sufletele noastre pline de boli duhovnicesti.

Ieromonah Sava Aghioritul

Hristos voieste sa-L iubim fara aceasta certitudine ca-L detinem.  Fara asigurari.  Voieste sa te lase asa.  In acest gol; in acest gol in care poti sa faci cele mai frumoase zboruri; cele mai frumoase planuri in cerul dragostei Lui, in marea vietii, pe unduirile ei.  Daca vei intelege toate acestea, vei intelege cat de prezent este Dumnezeu cand simti ca este absent.  Sa stii ca acele clipe in care este absent, in care nu-L simti, in care nu-L vezi, in care intelegi ca lipseste, sunt mai ales acele clipe in care cu putin timp inainte ti-a dat painea Lui si doar ce incepusesi sa intelegi, S-a facut nevazut.  El iti spune: „Voiesc sa dobandesti o altfel de legatura cu Mine.  Dincolo de scheme, de culori, de viziuni, de vederi, de atingeri, de asigurari si certitudini; voiesc sa simti in inima ta ca Ma detii acolo”.  Pe Acela care tot vine si tot pleaca.  Pe Acela care-si lasa amprenta Sa inlauntrul nostru si nu stim exact unde este.  Si nu-L putem descrie altora apoi, dar ceilalti vad in ochii nostri ceva si inteleg ca Domnul a pasit prin sufletul nostru si a lasat ceva.  Iar aceasta lasa loc pentru o noua inaintare.  Pentru noi pași.

Sfantul Efrem Sirul a constituit mereu, dar indeosebi pentru omul vremurilor noastre, un imbold puternic de desteptare din letargia si amorteala egolatriei.

Dorinta constienta sau ascunsa a omului modern pentru „autoidolatrizare” si tendinta de satisfacere nesatula a dorintelor si aspiratiilor lui trufase il conduc la faurirea unei probleme existentiale care raspandeste mirosul mortii sufletesti si duhovnicesti.

Sfantul Efrem Sirul a umblat pe cararile gloduroase ale vietii cu duhul trezviei si cucerniciei neadormit, cugetand neincetat la primejdia mortii pe care o zamisleste si o naste pacatul, ca izvor primordial al patimii de iubire a omului pentru sinele sau.  Din acest motiv, viata si invatatura Sfantului Efrem trezesc si stimuleaza intens constiinta umana, care n-a pierdut in cele din urma capacitatea de autocritica si sentimentul recunoasterii existentei „prin prisma vesniciei”!

(lipsa text)

Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.