Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

A lauda acum pe Preacuviosul si de Dumnezeu purtatorul Parintele nostru Efrem Sirul, pentru faptele lui bune, mari si minunate, este un lucru nepotrivit si mai presus de vrednicie.  Pentru ca el, si sus in cer la Dumnezeu este preamarit, si jos pe pamant de toata Biserica dreptcredinciosilor este cinstit.  Inca si de sfintii cei mari, care au fost intr-o vreme cu el, sau care dupa el au stralucit, cu multe cuvinte de lauda s-a incununat.  A arata iarasi folosul ce se pricinuieste din citirea cuvintelor sale, cele de Dumnezeu insuflate si din Duhul Sfant, Cel intru dansul salasluit, judec ca e de prisos.  Ca lucrul, fiind de fata, singur marturiseste.  Inca si vreme a aratat ca nimic nu este mai intelept decat cuvantul de obste.  Ca el pe toate le vadeste, precum si folosul acesta.  Ca nimeni din cei ce cu luare-aminte s-au indeletnicit cu citirea lor n-a ramas neimpartasit de schimbarea cea spre mai bine in fapta buna. 

Sfantul Efrem Sirul, ca unul dintre ascetii prin excelenta ai Bisericii noastre, prin cuvintele Lui insuflate de Dumnezeu, prin rugaciunea cucernica, prin lacrimi, ne indeamna si ne imboldeste, ne provoaca si ne cheama la lupta duhovniceasca.

Sa-l urmam!  Sa devina marele nostru Calauzitor, in calea spre omorarea patimilor; spre izbavirea de duhurile necurate si de lucrarile demonice; spre curatie si spre dobandirea virtutilor; spre indumnezeire.  Insa prin constientizarea trudei, a ostenelii, a luptei crancene, care ne cere „sa varsam sange pentru a primi duh”, dar si cu nadejdea de a-L cunoaste pe Hristos, Mirele Izbavitor al sufletelor noastre, de a-I arata iubirea noastra totala, prin cuvant si fapta, si de a ne uni cu El in veac.

Ce are aceasta viata stricatoare de suflet si desarta, incat toata sarguinta si nevointele si sudorile pentru aceasta se fac, si mintea oamenilor de dansa este legata?  Si pentru bunatatile ce vor sa fie nu are nici un cuvant, nici sarguinta, iar pentru cele vremelnice si stricacioase este si sarguinta, si alergari, si certuri, si invrajbiri, si uneltiri; de multe ori inca se varsa sange pentru un lucru de nimic, si dupa putin viata il lasa pe el.  Iese din viata gol si blestemat; nici pe cele de aici castigandu-le.  O, ce drum si alergare desarta!  O, viata stricatoare de suflet!  Cum batjocoreste pe om! 

Vezi, Stăpîne Hristoase, Mîntuitorule, izvoarele lacrimilor mele şi zdrobirile şi suspinurile nevrednicului meu suflet! Şi să vină peste mine mila Ta, mai înainte de a veni Judecata cea înfricoşată să mă ia nepregătit şi ruşinat. Trimite‑mi putere mai presus de puterea mea, ca să mă întoarcă pe mine şi să viez întru cuvioşie şi dreptate, după sfîntă voia Ta! (Plînsul de sîmbătă seara)

Puterea rugaciunii a stins puterea focului, a  infranat mania leilor, razboaie a dezlegat, lupte a incetat, vifore a domolit, draci a alungat, portile cerului a deschis, legaturi ale mortii a risipit, boli a alungat, suparari a impins, cetati clatinate a intarit, si ranile aduse de sus, bantuielile de la oameni si, in scurt, toate lucrurilecumplite le-a pierdut.  Si rugaciune zic iarasi, nu pe aceea ce asa simplu se zice din gura, ci pe aceea ce iese dintru adancul mintii si al sufletului. 

"A lăuda eu acum pe Prea Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Efrem Sirul, pentru faptele bune ale lui, cele mari şi minunate, socotesc că-mi este mie lucru nepotrivit si mat presus de vrednicie.  Pentru că el, si sus în cer la Dumnezeu este preamărit, şi jos pe pământ la toată Biserica dreptcredincioşilor este cinstit, încă şi de Sfinţii cei mari care, sau într-o vreme cu el au fost, sau şi după el au strălucit, cu cuvinte de laudă s-a încununat.  A arăta iarăşi folosul ce se pricinuieşte din citirea cuvintelor lui, cele de Dumnezeu insuflate şi din Duhul Sfant, Cel întru dânsul sălăşluit, judec că sunt de prisos.  Că lucrul, fiind de faţă, singur mărturiseşte, încă şi vremea a arătat că decât cuvântul de obşte, nimic nu este mai înţelept.  Că el pe toate le vădeşte, precum şi pe folosul acesta.  Că nimeni, din cei ce cu luarc-aminte s-au îndeletnicit în citirea lor, n-a rămas neîmpărtăşit de schimbarea cea spre mai bine în oarecare faptă bună.  Deci, pe acestea, şi altele ca acestea, care de unii se obişnuieşte pe la începutul cărţilor a se spune, eu, pentru pricinile care am zis, lăsându-le, numai pentru tălmăcitor voi arăta, cine a fost, şi pentru tălmăcire, după care izvoare s-a făcut.  Că acestea socotesc că sunt şi celor de pe urmă dorite a le şti, iar mie, cu cuviinţă, a le vesti."

(losif, Ieromonahul, Sfânta Mănăstire Neamţ)