Cartea cuprinde Acatistul Bunei-Vestiri a Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si Paraclisul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu.

Neasfarsita iubire de oameni a lui Dumnezeu a binevoit a descoperi un necunoscut si ascuns dar ales rob al Sau, care a avut o credinta neclintita si o dragoste inflacarata pentru Hristos Cel fara de pacat, Caruia Ii slijea cu toata inima sa.  Este vorba de pururea-pomenitul frate in Hristos Atanasie, care a locuit intr-un sat din Macedonia noastra(cea greceasca) si care s-a mutat din Biserica luptatoare la cea biruitoare pe 30 august 2004.

Rugaciunea este viata sufletului. Prin rugaciune intram in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii nostri. Crestinul adevarat se recunoaste dupa masura in care iubeste rugaciunea si o pune in lucrare. Rugaciunea este lucrarea de capetenie a fiecarui crestin ortodox care vrea sa se mantuiasca. Dupa cum spun Sfintii Parinti rugaciunea este izvorul tuturor faptelor bune.

Studiu istoric despre cauzele schismei, despre perpetuarea acesteia si despre posibilitatea sau imposibilitatea unirii celor doua Biserici, rasaritene si apusene.

(lipsa text)

Crucea personala a fiecaruia, cand se uneste cu Crucea lui Hristos, puterea si lucrarea acesteia din urma trece asupra noastra, devenind un fel de canal, prin care, din Crucea lui Hristos se revarsa asupra noastra orice binefacere si orice dar desavarsit. Prin urmare, crucile personale ale fiecaruia sunt la fel de necesare in lucrarea mantuirii pe cat este si Crucea lui Hristos. Nu veti intalni niciun mantuit care sa nu fi fost purtator de cruce.

(lipsa text)

Domnul este revoluționar, însă nu în sensul în care vor unii să ni-L înfățișeze. El nu a dorit să îndrepte sistemele sociale sau politice, ci să schimbe inima oamenilor. O astfel de revoluție a intenționat să facă. Oricâte sisteme s-ar schimba, dacă inima omului nu se schimbă, răul va găsi căi prin care să lucreze. Când oamenii se nasc din nou în Hristos, atunci vor găsi ei înșiși sistemele sociale mai drepte care se cer. Se poate vorbi cu adevărat de sisteme mai bune sau mai drepte, nu tăgăduiesc acest lucru; esența lucrurilor este însă ca inima omului să ajungă să se schimbe. (...)

Viața noastră a ajuns prea neliniștită ca să ne bucurăm de ea. Toți oamenii de astăzi muncesc ca niște robi pentru bunurile vieții, însă nu mai găsesc putere să se bucure de ele. Am făcut din viața noastră o luptă sisifică sau, mai bine zis, un chin sisific pentru niște nimicuri.

Arhim. Epifanie Theodoropulos

Prima ediție a acestei cărți a apărut cu titlul „Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, Editura Predania, București, 2010.

De la Hristos si pana azi au aparut multe si felurite erezii. Dar care erezie crestina, care eretic a sustinut vreodata ca "Toate religiile slujesc lui Dumnezeu si pe om"? Ortodocsii si ereticii credeau si propovaduiau ca numai o religie "slujeste lui Dumnezeu", iar toate celelate diavolului, deoarece insala si mint si tin pe om departe de lumina si de adevarul mantuitor. Pana si iehovistii, care au intrecut orice masura prin lipsa de evlavie si hulele lor, n-au ajuns nici macar aproape de grozavia ecumenismului. Multi monstri a nascut iadul in vremurile noastre, dar de marimea ecumenismului nu este nici unul! 

Articolele cuprinse in carticica aceasta s-au publicat mai intai in ziarul religios al Atenei Presa ortodoxa.  Ecoul lor a intrecut orice asteptare.  Alcatuite in urma unor indemnuri-rugaminti, si adresate mai ales clericilor, le redau independente unul de altul, ca sa fie mai la indemana celor ce le vor folosi in infruntarea teoriilor potrivnice.  Unii dintre cei care mi le-au cerut, intre care sunt chiar si ierarhi, mi-au declarat ca isi iau raspunderea publicarii lor.

Arhim. Epifanie T. Teodoropulos

Folosindu-se de experiența sa bogată de duhovnic și cărturar, părintele arhimandrit Epifanie continuă să ne ofere și în acest volum răspunsuri pline de înțelepciune și profunzime duhovnicească cu luciditatea și iubirea insuflate de Dumnezeu care-l caracterizează. Animat de responsabilitatea pastorală a călăuzei care își pune sufletul pentru ucenici, ne lămurește teme niciodată ușor de epuizat, ca rugăciunea, postul, păcatele și virtuțile, oferind soluții problemelor de viață cotidiene, precum relațiile de familie și educația creștină, ce rămân provocarea cea mai de seamă a societății contemporane.

***
De multe ori, deși avem atâția oameni în jur, sunt situații în care aceștia nu ne pot ajuta. De pildă, o boală incurabilă, o întristare foarte grea, în care mângâierea oamenilor nu poa­te aduce nimic. Sau vedem cum o cauză dreaptă pentru care luptăm se pierde pentru că nu avem pe cineva care să o susțină, deși este dreaptă. Este multă nedreptate în lume, multă nedreptate pe pământ. În toate aceste situații să nu uităm că „avem Om”, Îl avem pe Dumnezeu‑Omul.
Dacă nu avem pe nimeni altcineva, cel puțin Îl avem pe Domnul nostru, Care ne aude în fiece clipă și este gata să ne împlinească orice cerere, câtă vreme aceasta nu este potrivnică binelui nostru veșnic, nu este potrivnică mântuirii sufletului nostru, căci mai presus de interesele omenești, de cele pământești, materiale, sunt cele veșnice.
Îl avem, așadar, pe Domnul nostru, Care ne aude în orice clipă. Chiar când vorbești, când încă Îl ­chemi, când nici nu ți‑ai terminat rugăciunea, El răspunde. Iar răspunsul Său este: „Iată‑Mă!” – Iată, am venit să te ajut.
 Pr. Epifanie Theodoropoulos

Arhimandritul Epifanie Teodoropulos, a trasat o cale scurta si luminoasa pe cerul Bisericii Ortodoxe, iar acum se odihneste aproape de Acela pe Care atat de mult L-a iubit in toata viata sa.

Principiul de temelie al Staretului a fost dorinta de a predica Evanghelia in dar, dupa exemplul Sfantului Apostol Pavel, sa slujeasca Biserica fara cea mai mica rasplatire materiala.  De aceea in toata viata sa a ramas fara subventie si asigurare, economisindu-si cele de trai, mai ales in primii ani ai slujirii sale preotesti, din corecturile publicatiilor Astir ale Fratilor Papadimitriu.  Parintele Epifanie in toata viata sa si-a aruncat grija spre Domnul si filosofia lui cea mai inalta - asa cum o caracteriza - era cererea liturgica: pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.