Divortul - cum il prevenim, cum il depasim

Format: 13 x 20 cm
ISBN: 978-973-136-263-2
Status: in stoc

Divortul - cum il prevenim, cum il depasim

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Editura Sophia

Cartea de fata cuprinde, pe de o parte, marturii ale unor diverse persoane care au trecut prin experienta traumatizanta a divortului; acestea, desi marcate mai mult sau mai putin de slabiciuni omenesti si subiectivisme, au insa in comun nazuinta sincera spre o in­­ţte­legere si traire ortodoxa a acestei experiente si a urmarilor ei.  Pe de alta, ea reuneste pareri si sfaturi ale catorva preoti si psihologi ortodocsi cu o bogata experienta in domeniu.

Materialele incluse in aceasta lucrare au fost selectate in asa fel incat sa acopere un spectru cat mai larg de situatii, probleme si perspective, oferind solutii concrete la diversele probleme particulare de care se lovesc cei care se confrunta, sub o forma sau alta, cu tragedia divortului.

Speram ca publicarea in limba romana a acestei carti care s‑a bucurat de mare succes in Rusia sa ajute la prevenirea sau vindecarea cat mai multor drame familiale si a urmarilor lor.

Dmitry Semenik

Pret: 15.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



Cod de verificare:
  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
      Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Carti scrise de acelasi autor

    • Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii (10) sau Culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi.

      Sfantul Isaac Sirul 
      "Cuvinte despre sfintele nevointe" 

      Constituindu-se intr-unul dintre cele mai pretuite texte ale Filocaliei, „Cuvintele ascetice” sau „Despre nevointa” ale Sfantului Isaac Sirul au fost foarte mult folosite in viata monahismului rasaritean.

      "Sfantul Isaac se ocupa in mod deosebit de intens cu patru teme capitale, legate insa de o multime de altele, subordinate acestora: (a) importanta nevointelor si a greutatilor pentru desavarsirea omului, tema in care se manifesta o inrudire cu Marcu Ascetul; (b) importanta smereniei, in a carei descriere e, poate, cel mai mare maestru; (c) rolul cunoscator al "simtirii", in care este un predecesor al Sfantului Simeon Noul Teolog; (d) descrierea insistenta a starii de liniste, strans legata cu cea a rugaciunii neincetate si a dragostei. (...) 

      Nu cred ca a spus cineva cuvinte mai adanci si mai frumoase despre liniste si dragoste ca Sfantul Isaac Sirul. (...) 

      Aproape toata opera sa este un poem spiritual de negraita frumusete. Sfantul Isaac ne convinge ca spiritualitatea nu se poate exprima decat in poezie. Poezia e singurul mijloc de a exprima adevarul planului spiritual al existentei. Poezia si adevarul merg impreuna in acest plan." (Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae)

    • „Ca să pricepi mândria, ca să o simţi, bagă de seamă cum te vei simţi atunci când cei din jurul tău fac ceva aşa cum nu-ţi place ţie, împotriva voii tale. Dacă în tine ia naştere în primul rând nu gândul de a îndrepta cu blândeţe greşeala, ci nemulţumirea şi mânia, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru.Dacă până şi cele mai mici nereuşite te întristează şi te apasă, încât nu te mai înveseleşte nici gândul la Purtarea de grijă dumnezeiască, ce ia parte la treburile noastre, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru.Dacă eşti fierbinte faţă de nevoile proprii şi rece faţă de nevoile celorlalţi, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru.Dacă atunci când vezi restriştile altora, fie aceştia chiar şi vrăjmaşi ai tăi, te bucuri, iar când vezi fericirea neaşteptată a aproapelui te întristezi, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru.Dacă te jignesc chiar şi observaţiile moderate cu privire la neajunsurile tale, iar laudele pentru calităţi pe care de fapt nu le ai îţi fac plăcere, te încântă, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru.”

      Cartea de faţă reprezintă o antologie din scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale câtorva dintre cei mai cunoscuţi duhovnici ai Rusiei moderne cu privire la cea mai importantă dintre cauzele tulburării şi neliniştii sufleteşti: mândria.

      Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas

    • Nu naşterea ca atare te face tată, nu purtarea în pântece te face mamă, ci buna creştere pe care o dai copiilor. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

      Dragostea părintească e sacră, însă nu trebuie să uităm că faţă de dragostea conjugală ea vine pe locul doi. Nu este îngăduit ca afecţiunea pătimaşă pentru copii să întunece sentimentele conjugale în loc să le întărească şi să le facă mai elevate. Copilul trebuie să crească în dragoste, dar mai întâi de toate el trebuie neapărat să vadă strălucirea dragostei dintre tatăl şi mama sa şi abia apoi să se scalde în dragostea lor părintească faţă de el. În familia unde au amorţit sentimentele reciproce ale părinţilor, inima copilului poate să se răcească, să nu înveţe să iubească oricât de tandră ar fi cu el mama şi oricât de grijuliu ar fi cu el tatăl. (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)

      Cel ce a născut dă doar viaţă, pe când cel care a crescut şi a învăţat bine odrasla sa i-a dat o viaţă bună. Suntem datori faţă de taţii care ne-au născut, însă faţă de taţii care ne-au crescut bine şi ne-au învăţat buna credinţă avem o datorie cu mult mai mare, pentru că cei ce ne-au născut sunt părinţi în viaţa vremelnică, pe când taţii care ne-au crescut în buna credinţă ne nasc spre Viaţa Veşnică. Cine va face şi va învăţa, acela mare se va chema în Împărăţia cerurilor (Mt. 5, 19). (Sfântul Tihon din Zadonsk)

watch series