Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Dumnezeasca Liturghie e partea cea mai de căpetenie a cultului creștin. Ceea ce este capul pentru întreg corpul omenesc; Altarul pentru întregul edificiu al bisericii; rădăcina pentru corpul copacilor și plantelor;[...] soarele față de lună, stele și pământ; aceea este Dumnezeiasca Liturghie unită cu Sfânta Euharistie pentru toate divinele servicii bisericești. În timpul acestei Dumnezeiești Slujbe se aduce lui Dumnezeu, sub chipul Pâinii și Vinului, același sacrificiu de împăcare adus la Cina cea de Taină și pe Crucea de pe Golgota, adică însuși Preasfântul Trup pironit pe Cruce și Sângele vărsat de Domnul nostru Iisus Hristos drept jertfă pentru iertarea păcatelor, însă în mod nesângeros. Pentru aceasta, ea se mai numește și "Jertfa cea fără de sânge". Preasfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos, se dă întotdeauna credincioșilor creștini, spre împărtășire, sub chipul Pâinii și Vinului, pentru a se întări cu puterea Dumnezeiască existentă într-însele spre viața și fericirea veșnică.

Protos. Nicodim Măndiță

Multă grijă îl cuprinde pe cineva când este chemat la palat de stăpânitorul sau conducătorul patriei sale. Mai întâi se socoteşte cum să se prezinte mai înţelepţeşte, mai curat şi mai bine. Plecând de acasă, pe drum îşi face bine socoteală cum să se prezinte, să se mişte, să stea şi cum să grăiască înaintea mai-marelui său, pentru a-i bine-plăcea şi a dobândi cele de folos.

Insusi Dumnezeu in porunca a VI-a a Decalogului, porunceste tuturor zicand:  Sa nu ucizi (Ies. 20,13).  Imnpotriva poruncii acesteia gresesc: cei ce omoara pe cineva trupeste, sau cu mana lor, sau prin altii, sau cu sfat, sau cu ajutorul si indemanarea lor; cei ce omoara pe cineva sufleteste, precum sunt ereticii, invatatorii cei mincinosi, care dau in lume invataturi potrivnice Ortodoxiei si toti crestinii aceia care pricinuiesc sminteala altora cu pilda vietii lor stricate si rele, cei care in vremea ciumei si a altor boli molipsitoare stiindu-se ca sunt molipsiti se amesteca cu ceilalti si ii molipsesc; cei ce se omoara singuri si in scurt: toti cei care se arunca pe sinesi in primejdii.  La acesta porunca se incadreaza si mania, zavistia si celelalte patimi care sunt pricinuitoare de ucidere.  Inca greseste si daca cineva a poftit raul aproapelui, s-a bucurat de ticalosiile lui; de l-a zavistuit si s-a mahnit de binele lui; de are vrajba cu altul si pofteste sa-i faca rasplatire; de nu a iertat pe vrajmasul sau, sau nu a cerut iertare de la el; de a izgonit pe saraci cu cuvinte ocaratoare; de a dat buruieni ca sa lepede femeia copilul; de a tinut parte celor rai; de a pus sminteala si a pricinuit vrajbe de a batut pe cineva, sau a ranit; de a mustrat pe cineva, fara dreptate, din manie si nu din dragoste; de a luat stapanire de dascal, sau de judecator, sau de doctor, sau de Preot, sau de Duhovnic, sau de Arhiereu, sau de boier, nefiind vrednic, sau a facut pe altii nevrednici de au luat; de s-au vatamat din multa mancare si betie, sau din pofte trupesti si alte necuviinte.

Protos. Nicodim Mandita

Lumea și sufletul sunt două creaturi ale Dumnezeirii, pe care cei vii nu le cunosc și nu le prețuiesc precum se cuvine. Repauzații însă cunosc adevăratul lor preț. Să întrebăm pe împărații pământului, pe tiranii cetăților, pe filozofii neamurilor și bogații care s-au bucurat o clipă de frumusețile, plăcerile, slava și ademenirile lumii acesteia, să ne spună ei ce au dobândit din toate deșertăciunile lumii? Ce au luat din lumea aceasta cu ei în mormânt? Ei tac. Nu ne spun nimic. De ce? Pentru că chiar de ne-ar vorbi ei adevărul, oamenii cufundați în felurite deșertăciuni și griji lumești, n-ar crede. Oamenii cred numai în ceea ce văd, adică, în cele materiale, dar ei nu cred și în ceea ce ne spune Dumnezeu, în lumea spirituală, creată de El, în care ne este pregătită nouă adevărata, desăvârșita și eterna fericire.

Existenţa celor 24 de Vămi ale Văzduhului reiese destul de clar şi limpede şi din: Cuvântul de învăţătură, foarte folositor, al Sfântului Macarie Egipteanul. Acolo el arată că un Înger în chip călugăresc descoperindu-i printre altele, despre ieşirea sufletelor din trupurile lor, întâlnirea şi recunoaşterea dintre ele în viaţa viitoare, şi despre cele 24 de Vămi, unde îngerii se ceartă cu diavolii pentru fiecare suflet „Şi dacă vor fi – zice îngerul – mai frumoase si mai multe bunătăţile omului, sufletul aceluia îl iau îngerii şi-l suie din Vamă în Vamă, până îl trec cele 24 de Vămi…”. îngerul vorbind cu Sfântul Macarie mai departe, despre gâlcevile ce se fac între îngeri şi diavolii sălbatici, adaugă: „Şi tot aşa merge sufletul prin cele 24 de vămi, până la poarta cerului’. Apoi vorbind despre cei ce zavistuiesc, că se aseamănă cu luda Iscariotul care a vândut pe Hristos, adevereşte a treia oară existenţa celor 24 de Vămi, zicând.-„Şi aşa merge sufletul la cer, prin cele 24 locuri (vămi) tot intrebându-se, pentru ca nimic necurat să nu intre în împărăţia Cerurilor…

Precum ostasii buni, intelepti, stau in stransa legatura cu comandantul lor pe campul de instructie si de razboi; oile cu pastorul lor; albinele cu regina lor, tot asa suntem datori si noi oamenii a sta in cea mai stransa legatura cu Creatorul nostru.  Si aceasta legatura se realizeaza numai prin rugaciune, despre care vom vorbi in paginile acestei carti.

Iubitilor!  Sa ne silim a sta in stransa legatura cu Dumnezeu: prin rugaciune, cugetare in legea Lui si pazirea pruncilor Lui, pentru a deveni si noi puternici in lucru si in cuvant, plini de focul dragostei Dumnezeiesti si lumina celor ce umbla in intuneric.