Fenomenalitatea lui Dumnezeu

Format: 13×20 cm
ISBN: 978-973-7859-74-7
Status: momentan indisponibil

Fenomenalitatea lui Dumnezeu

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Deisis
Numar de pagini: 284

Exista o limita intre filozofie si teologie? De la „frontiera absenta” la „cunoasterea liturgica”, studiile grupate in aceasta carte incearca sa conteste acest lucru. Dumnezeu nu apare sau nu apare asa cum apare un cub, o opera de arta, un numar sau un alt om. Dumnezeu e diferit — pana intr-atat incat sa fie cel non-altul. Aceasta diferenta nu introduce insa nici un clivaj in campul cunoasterii. Ea ne face pur si simplu atenti la pluralitatea modurilor de a aparea. A ne intreba despre fenomenalitatea lui Dumnezeu se reduce atunci la a ne intreba despre orice fenomenalitate: cea a obiectului presupus filozofic, si numai filozofic, dar si a celui presupus teologic, si numai teologic.

J.-Y. L.

JEAN-YVES LACOSTE (n. 1953), absolvent al Scolii Normale Superioare, preot si doctor in teologie si filozofie, membru al Clare Hall, Cambridge, este unul din cei mai importanti filozofi crestini francezi contemporani.
Autor al volumelor: Experience et Absolu (1994; trad. rom. Experienta si Absolut. Pentru o fenomenologie liturgica a umanitatii omului, Deisis, 2001), Note sur le temps (1990; trad. rom.Timpul — o fenomenologie teologica, Deisis, 2005); si al volumelor de studii: Le monde et l’absence de d’œuvre (2000); La phenomenalite de Dieu (2008; trad. rom. in volumul de fata);Presence et parousie (2006; trad. rom. in curs de aparitie).

 

Cuprinsul volumului:

Preambul
I. Frontiera absenta — filozofie si/sau teologie in Farame filozofice
II. Perceptie, transcendenta, cunoastere a lui Dumnezeu
III. Aparitia si ireductibilul
IV. Dumnezeu care poate fi cunoscut e unul care poate fi iubit — dincolo de „credinta si ratiune”
V. Existenta si iubire de Dumnezeu — despre o nota din Fiinta si timp
VI. Fenomenalitatea anticiparii
VII. Despre donatie ca promisiune
VIII. De la sine la sine — prezent viu pentru si viitor infinit
IX. „Resurrectio carnis” — de la stiinta teologica la cunoasterea liturgica

Pret: 25.00 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Intr-un moment cand literatura catehetica ortodoxa adresata copiilor sau educatorilor lor incepe sa abunde, elaborata de obicei de autori fara prea multa experienta spirituala, cartea de fata este speciala pentru ca autoarea ei este speciala.

      Maica Magdalena vietuieste in binecunoscuta Manastire Ortodoxa „Sfantul Ioan Botezatorul” din Essex (Anglia) fiind ucenica Arhimandritului Sofronie, legatarul testamentar al Sfantului Staret Siluan Athonitul.  De la Parintele Sofronie Maica Magdalena a primit ascultarea de a se ocupa si a discuta despre credinta ortodoxa cu copiii si tinerii care viziteaza manastirea.  Aceasta carte, ca si cea deja publicata(Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi), este rodul acestei preocupari desfasurate ani de zile cu delicatete si responsabilitate exemplara atat pentru adevarul Bisericii lui Hristos, cat si pentru persoana fiecarui copil concret in parte.  Adresandu-se unor copii din lumea occidentala, ea anticipeaza multe din intrebarile si problemele noi cu care se vor confrunta parintii, copiii si tinerii nostri in anii care vor veni.

      Impartasindu-si cu generozitate experienta de invatator crestin care a asimilat profund intreaga literatura duhovniceasca si patristica pentru a putea da raspunsurile necesare fiecarui copil in parte, Maica Magdalena ne ofera in acest volum un adevarat catehism in duhul Sfantului Siluan.

    • Sfântul Isaac Sirul este unul dintre cei mai iubiţi şi frecventaţi autori duhovniceşti din toate timpurile. Traduse în greacă la începutul secolului IX, scrierile sale au exercitat o uriaşă influenţă asupra spiritualităţii monahale din Răsăritul ortodox, dar şi din Occidentul latin. În 1983 profesorul Sebastian Brock a avut şansa extraordinară de a descoperi singurul manuscris siriac integral al Părţii a II-a, ezoterică, a scrierilor Sfântului Isaac, considerate definitiv pierdute. Editate în originalul siriac în 1985 şi traduse deja în italiană, engleză, rusă şi franceză, scrierile recent descoperite ale Părţii a II-a din corpusul isaachian apar acum şi în limba română. Descriind parcursul duhovnicesc al isihastului „singuratic” de la asceza eremitică la revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu, ele se constituie într-o veritabilă Şcoală a rugăciunii şi a iubirii care deschide perspectivele generoase, dar şi provocatoare, ale unei eshatologii universaliste şi optimiste.

      Traducerea celor 41 de „cuvinte” (incluzând 405 Capitole gnostice) recent descoperite e însoţită de o serie de studii care permit pentru prima dată cititorului român o viziune obiectivă asupra nenumăratelor probleme de natură istorică, literară şi teologică ridicate de acest nou şi necunoscut Isaac. Aşa cum nimerit spunea recent părintele Alexander (Golitzin): „Isaac e nu numai minunat şi sfânt. E şi tulburător. […] Poate că Dumnezeu ne-a lăsat acest sfânt ca un delicat semn de întrebare pus peste unele din certitudinile noastre. Nu asupra celor esenţiale, ci asupra altora pe care noi — iar nu Dumnezeu — le-am declarat sigure. Fie ca Isaacul Său să ne tulbure pe noi toţi, iar noi, drept urmare, să creştem în iubirea pe care Sfântul Isaac n-a obosit să o laude."

    • Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârşitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate şi considerate definitiv pierdute aparţinând Sfântului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar şi trăitor în ţinuturi aflate azi în Irak şi Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovniceşti extrem de intens citite în Răsăritul ortodox. În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părţii a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte către singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelaţie oferind tabloul complet şi surprinzător al unei gândiri duhovniceşti unice. Experienţa eremitică şi isihastă se modela pe revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă şcoală a rugăciunii şi iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii şi eshatologii universaliste şi optimiste. Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparţinând „Părţii a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chialà, monah de la Bose, ele dezvoltă şi precizează teme aflate în inima meditaţiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul şi mila infinită a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Părţii a III-a” oferă nu doar o neaşteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovniceşti, ci şi o călăuză practică de prim rang pentru toţi creştinii doritori să se apropie de Dumnezeu.

    • Scrierea care vede lumina tiparului intaia oara intr-o limba moderna este unica in felul ei in intreaga literatura religioasa a Rasaritului ortodox. Ea nu se incadreaza in nici o categorie. Nu apartine literaturii omiletice, stralucit reprezentata de Parintii Bisericii, mai ales in „epoca de aur”, iar in literatura de spiritualitate sau duhovniceasca, din care face parte prin natura temelor cuprinse intr-insa, ocupa un loc inconfundabil, nesemanand ca modalitate de redactare cu nimic din ceea ce cunoastem si a fost adunat in marea colectie editata de Sfintii Macarie din Corint si Nicodim Aghioritul sub titlul celebru Filocalia sfintilor neptici.
      Ideea de a alcatui 32 de „Cuvinte” adresate propriului suflet, intr-o continua dojana, dar abordand numeroase teme comune intregii literaturi duhovnicesti, il asaza pe autor intr-o pozitie cu totul singulara. Tot ce se stie sigur la ora actuala despre carte si despre autor este ca s-au bucurat de mult interes, scrierea ajungand pana la noi intr-un relativ mare numar de manuscrise, inventariate prima oara de catre invatatul grec Demostene Russo.
      Pentru istoria culturii romane scrierea monahului Simeon are o importanta capitala: patru din cele 32 de „cuvinte” ce alcatuiau cartea — atribuita in mod eronat de primul ei editor lui Simeon Metafrastul — au fost alipite de Neagoe Basarab la Invataturile catre fiul sau Theodosie. Aceasta facea din cultura noastra singura pe taramul careia a dat roade.
      Darul pe care, la sugestia pe care i-am facut-o, parintele diacon Ioan Ica jr a tinut sa-l faca prin aceasta traducere Bisericii si Culturii Romane chiar in ajunul proclamarii locale a canonizarii Sfantului voievod Neagoe Basarab, este esential in acest sens. Se deschide prin aceasta infaptuire un intreg orizont duhovnicesc in care este asezata „intaia mare carte a culturii romanesti”, cum a numit Constantin Noica opera lui Neagoe Basarab. Avem posibilitatea, in sfarsit, sa vorbim in deplina cunostinta de cauza de problema ridicata cu peste un secol in urma de catre Demostene Russo: aceea a raportului operei domnului roman cu izvorul folosit pentru cele mai multe pagini, dupa Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Ce anume a ales si cum a fost folosita de intaiul nostru mare scriitor aceasta scriere unica in literatura Rasaritului ortodox nu mai este de acum inainte, si pentru totdeauna, o problema acoperita de ceata nestiintei. 

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Traducere si studiu introductiv: diac. Ioan I. Ică jr

      În urmă cu 225 de ani — pe 13 ianuarie 1772 — ierodiaconul Neofit Kavsokalivitul, refugiat la Braşov, încheia redactarea primului Manual de Împărtăşire continuă care îşi propunea restabilirea sensului apostolic şi patristic al practicii euharistice ortodoxe. Publicat anonim în 1777, manualul s-a izbit de răstălmăciri şi a stârnit polemici. În 1783 a intervenit în dezbatere şi Cuviosul Nicodim Aghioritul cu un al doilea manual publicat anonim: Carte foarte folositoare de suflet despre Împărtăşirea continuă, relansând o aprinsă controversă care a durat trei sferturi de veac. Patriarhia Ecumenică a ţinut în tot acel răstimp o serie de sinoade şi a emis nenumărate scrisori şi documente oficiale.
      Dată fiind uitarea acestor texte şi a altor surse esenţiale, sensul deplin al pledoariei monahilor tradiţionalişti — stigmatizaţi drept „colivari”, reprimaţi şi ulterior reabilitaţi — n-a fost şi nu este încă pe deplin sesizat până astăzi. În ultimă instanţă, ei nu voiau decât să restaureze etosul creştinismului apostolic şi al Bisericii vechi — etos pascal, în acelaşi timp euharistic, ascetic şi martiric. Dincolo de recuperarea istorică a acestei dispute, semnificaţia ei pentru practica liturgică actuală este de o actualitate perenă şi stringentă. Precedându-l de un amplu studiu istorico-teologic, diac. Ioan I. Ică jr restituie în volumul de faţă, pentru prima dată într-o limbă modernă, întreg dosarul controversei şi principalele mărturii ale Tradiţiei în această problemă de maximă importanţă pentru viaţa Bisericii dintotdeauna.

    • Vasta antologie de texte mistice patristice si bizantine, Filocalia cuviosilor Macarie al Corintului si Nicodim Aghioritul, publicata la Venetia in 1782, cuprindea doar o selectie de scrieri duhovnicesti ale autorilor rasariteni. Limitele acestei selectii erau cele ale bibliotecilor si manuscriselor la care au putut avea acces realizatorii ei in secolul XVIII.

      Astazi cercetarea metodica a scos la iveala scrieri si autori filocalici ramasi necunoscuti autorilor din 1782.

      Acest volum restituie cititorului roman interesat de literatura filocalica un grupaj reunind cateva nume si opuscule uitate, recent editate: cea de-a doua serie de capitole ale cuviosului Ioan Carpathiul (sec. VI–VII), formidabilul discurs exegetic, dogmatic si mistic la Schimbarea la Fata al sfantului Ioan Damaschinul († 749), un opuscul mistagogic despre ierarhii si o fascinanta cuvantare la Schimbarea la Fata ale cuviosului Grigorie Sinaitul († 1346), recent descoperita serie a celor 109 capitole isihaste ale ucenicului lui Grigorie Sinaitul, care a fost patriarhul isihast Calist I († 1363), precum si o explicare a cuvintelor rugaciunii lui Iisus si o serie de capitole dogmatice despre fiinta, energiile, lumina si harismele dumnezeiesti apartinand sfantului Marcu al Efesului († 1445).

      Veritabile nestemate duhovnicesti, aceste texte intregesc fericit tabloul spiritualitatii rasaritene clasice cuprins in Filocalie.

    • Exista o limita intre filozofie si teologie? De la „frontiera absenta” la „cunoasterea liturgica”, studiile grupate in aceasta carte incearca sa conteste acest lucru. Dumnezeu nu apare sau nu apare asa cum apare un cub, o opera de arta, un numar sau un alt om. Dumnezeu e diferit — pana intr-atat incat sa fie cel non-altul. Aceasta diferenta nu introduce insa nici un clivaj in campul cunoasterii. Ea ne face pur si simplu atenti la pluralitatea modurilor de a aparea. A ne intreba despre fenomenalitatea lui Dumnezeu se reduce atunci la a ne intreba despre orice fenomenalitate: cea a obiectului presupus filozofic, si numai filozofic, dar si a celui presupus teologic, si numai teologic.

      J.-Y. L.

      JEAN-YVES LACOSTE (n. 1953), absolvent al Scolii Normale Superioare, preot si doctor in teologie si filozofie, membru al Clare Hall, Cambridge, este unul din cei mai importanti filozofi crestini francezi contemporani.
      Autor al volumelor: Experience et Absolu (1994; trad. rom. Experienta si Absolut. Pentru o fenomenologie liturgica a umanitatii omului, Deisis, 2001), Note sur le temps (1990; trad. rom.Timpul — o fenomenologie teologica, Deisis, 2005); si al volumelor de studii: Le monde et l’absence de d’œuvre (2000); La phenomenalite de Dieu (2008; trad. rom. in volumul de fata);Presence et parousie (2006; trad. rom. in curs de aparitie).

       

      Cuprinsul volumului:

      Preambul
      I. Frontiera absenta — filozofie si/sau teologie in Farame filozofice
      II. Perceptie, transcendenta, cunoastere a lui Dumnezeu
      III. Aparitia si ireductibilul
      IV. Dumnezeu care poate fi cunoscut e unul care poate fi iubit — dincolo de „credinta si ratiune”
      V. Existenta si iubire de Dumnezeu — despre o nota din Fiinta si timp
      VI. Fenomenalitatea anticiparii
      VII. Despre donatie ca promisiune
      VIII. De la sine la sine — prezent viu pentru si viitor infinit
      IX. „Resurrectio carnis” — de la stiinta teologica la cunoasterea liturgica

    • Prologul Filocaliei grecești, tipărite la Veneția în 1782, îl invocă pe sfântul Ioan Gură de Aur ca promotor al rugăciunii isihaste a lui Iisus.
      „Tomosul” primului Sinod palamit din iunie 1341, urmat de „Metoda-Canon” de viață isihastă a cuvioșilor Calist și Ignatie Xanthopouloi inclusă în Filocalie, citează în acest sens ca referință de autoritate o „Epistolă către monahi” a lui Ioan Hrisostom.
      Cercetări din ultimele decenii au evidențiat existența în manuscrise a trei variante ale unui veritabil manifest „hrisostomian” îndemnând la practicarea rugăciunii lui Iisus foarte popular în Bizanțul secolelor XI–XV. Avem de-a face cu un document esențial al spiritualității bizantine apărut la mijlocul intervalului dintre secolul IV — veacul de aur al patristicii și monahismului originilor — și reînviorarea lor filocalică în secolele XIV și XVIII.
      Volumul de față restituie în texte comentate dosarul acestui remarcabil, dar uitat, manifest isihast „hrisostomian” însoțit de cel al comentariilor bizantine la invocarea „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă/ne!”.

      Sinteză a revelației biblice și hristologiei dogmatice, rugăciunea lui Iisus — rezumată în neîncetatul „Doamne miluiește” care răsună la ecteniile de la toate slujbele cultului divin ortodox și însoțește rugăciunile fiecărui creștin în parte la altarul inimii — e o sinteză practică a întregii Ortodoxii. Rezumat al întregului creștinism, este chemată să devină pentru toți creștinii respirația duhovnicească a sufletului. În formula memorabilă a „epistolelor” monahale „hrisostomiene” — lecturi isihaste ale omiliilor despre rugăciune ale marelui predicator Gură de Aur —, scopul ultim este nu altul decât ca „inima să înghită pe Domnul și Domnul să înghită inima”.

watch series