Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Din veșnicie și mai înainte de toți vecii, Dumnezeul nostru există în Treime: Trei Persoane și o singură fire. Înțelegerea acestui adevăr sfânt, o dogmă creștină fundamentală, a fost complet uitată de omenire de-a lungul multor secole. Atât de mult, încât nenumărați dușmani ai credinței noastre se referă la această dogmă ca fiind lipsită de sens, în timp ce apărătorii creștinismului, aproape fiind de acord cu aceasta, cer recunoașterea oarbă a acestui adevăr fără nici cea mai mică aprofundare și înțelegere, deoarece presupun că o astfel de înțelegere ar fi complet imposibilă.Desigur, este cu neputință să înțelegem taina Treimii în totalitate, la fel cum este imposibil să înțelegem pe deplin orice, în special dogmele credinței. Aprofundarea în această dogmă și o înțelegere din ce în ce mai deplină este deosebit de importantă și necesară pentru o înțelegere mai corectă atât a Bisericii creștine, cât și a naturii umane în sine. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa, pentru că numai o ființă ca Dumnezeu poate fi cu adevărat bună.Dumnezeu are o singură fire, dar este o trinitate în persoane. Creația lui Dumnezeu trebuia să fie și ea asemenea Lui. Adam și Eva erau persoane diferite fiecare în parte, dar împreună trebuiau să fie o singură ființă. Mijlocul realizării acestui scop a fost atributul dumnezeiesc al iubirii. Iubirea reprezintă o putere divină de neînțeles, care realizează unitatea completă și absolută a Divinității, în ciuda diferenței de personalități. Iubirea este atât inerentă lui Dumnezeu, încât Apostolul Ioan susține de-a dreptul că Dumnezeu este iubire.

Te-ai tot întrebat dacă am uitat de minunata împărăție a virtuților? Nu, cu siguranță nu am uitat. Și cum era să uit de așa ceva? Cum să nu îți dorești să trăiești într-un peisaj de vis cu persoane cu totul și cu totul deosebite așa cum le găsim aici. Și mă bucur că nici tu nu ai uitat! Vrei să facem o călătorie împreună în Împărăție? Bine! Vino! O să-ți fac mai întâi cunoștință cu judecătorul Împărăției: Cumpătarea. El îți spune dacă este bine ceea ce ai făcut sau nu. El te învață cât și cum să mănânci, cum și cu ce să te îmbraci, cum să vorbești, cum să te comporți cu ceilalți fără a aduce cuiva vreo supărare.      Când ești în preajma Cumpătării te simți liniștit, în pace și te face să te vezi stăpân pe tine, pe propria ta persoană.            Acest judecător este sobru, hotărât, știe ce vrea de la viață, impune respect. Poți învăța multe de la el doar privindu-l! Ca într-o carte plină de învățături, vei descoperi sfaturi de viațăși comportamente de urmat, doar „citindu-l” din priviri pe acest măreț judecător. Cu atât mai mult dacăîl vei iubi și îl vei asculta în toate zilele. Astfel Cumpătarea îți va deveni un bun model de urmat. Din Împărăția Mândriei mulți au dorit să biruie pe acest drept judecător. S-au năpustit asupra lui mai ales  lăcomia, îmbuibarea, beţia, zgârcenia, risipa, neruşinarea, luxul și orgoliul. Dar nimic nu au reușit. Din fața acestui judecător au pierit precum piere visul când te trezești dimineața. La fel și tu vei birui acești monștri dacă vei iubi și vei sta aproape de Cumpătare. Dacă nu îți faci ca prieten pe acest judecător, vei sta mereu cu ochii spre pământ și nu te vei putea bucura de frumusețile Împărăției. Doar cei ce se însoțește cu virtutea Cumpătării se simt cu adevărat liberi și o pot admira pe Împărăteasa Iubire în toată splendoarea ei. Doar aceia îl pot vedea limpede pe Dumnezeu și pot descoperi cele interioare ale lor, frumusețile lăuntrice ale sufletului.Adam și Eva s-au despărțit de Cumpătare. Au ascultat de șarpele ce le vorbea de dulceața fructului și de posibilitatea de a deveni măreț ca Dumnezeu fără a face un efort personal. Astfel ei au pierdut Împărăția. Dar tu iubind-o, poți să redescoperi raiul pierdut.„În toate lucrurile tale fii cumpătat şi nici o neputinţă nu te va întâmpina!”. Și pentru a îndrăgi mai mult această virtute, să urmărim viața Sfântului Proroc Daniil și a celor trei prieteni ai săi! 

Prin acest volum, editura incheie tiparirea sirului de comentarii la Psalmi, carte la care au ostenit Cuviosul Eftimie Zigabenul si Sfantul Nicodim Aghioritul, alegand cele mai folositoare talcuiri ale Sfintilor Parinti.

Nu putini credinciosi, facandu-si canonul primit de la duhovnic sau auzind psalmi in cultul Bisericii in mod special la Utrenie si Vecernie, au avut nelamuriri privitoare la sensul unor versete mai greu de inteles.  Cartea de fata este, s-ar putea spune, o culegere de lamuriri, de raspunsuri la intrebarile pe care si le poate pune cel care citeste psalmii si nu are pe cine sa intrebe pentru a se limpezii.

Cartea Mariei Sarajishvili Cerurile deschise este uimitoare, impecabila, induiosatoare si pe alocuri trista. Povestirile ei scurte sunt despre oamenii crestin-ortodocsi, de diferite varste si statut social, dar ceea ce-i uneste este credinta vie in Hristos si milostivirea Lui. Unele povestiri insufla tristete, pentru ca viata omului ortodox uneori este grea, anevoioasa, insa Dumnezeu este milostiv cu noi, si ne poarta de grija. Aceasta este o carte pentru noi toti, fiecare va gasi in ea ceva propriu, nativ, ceva din ceea ce a trait sau a suferit.
Ea scrie povestiri amuzante, dar si triste despre viata crestin-ortodoxa. Triste pentru ca multi oameni in zilele noastre au o viata grea. Si totusi, aceste povesti sunt amuzante, pentru ca tot mai multi oameni venind la biserica isi intaresc convingerea ca toti crestinii ortodocsi sunt uniti spiritual, fiind frati si surori in Hristos.
Simple si expresive povestirile ei descrie viata de dupa destramarea Uniunii Sovietice cand in Georgia a urmat saracia si somajul. Scenele de zi cu zi luate din viata reala dezvaluie Ortodoxia in Caucaz. Umorul fin rezoneaza cu tristetea si durerea vietii cotidiene. Prin continutul povestirilor sale autoarea trezeste constiinta umana si dezvaluie pronia lui Dumnezeu in viata fiecarui om.

Dacă omul porneşte pe o nouă cale, complet necunoscută lui, mai bine să se folosească de îndrumarea potrivită şi să nu se limiteze la propriile presupuneri. La început, omul umblă ca prin ceaţă sau ca printr-o pădure mohorâtă şi prin mijlocul mrejelor. De aceea, mai bine să-i întindă mână cuiva care îl poate scoate de acolo şi îi va pune pe loc desfătat picioarele sale (cf. Psalmul 30, 9). Este bolnav duhovniceşte, deci cum ar putea decide să se tămăduiască singur de bolile sale sufleteşti, extrem de subtile, de vreme ce nu-şi tratează trupurile lor de unii singuri nu numai pacienţii obişnuiţi, ci nici medicii înşişi?

Le putem deprinde fără învăţare numai pe cele pe care le-am dobândit în mod natural, odată cu naştere (instinctele), însă ştiinţele şi artele se însuşesc de obicei prin învăţare. De exemplu, să scriem, să desenăm, să cântăm etc. Or, lucrarea mântuirii este arta artei şi ştiinţa ştiinţei, ce se poate face aici fără un învăţător? Cine acţionează în acest fel, acela chiar la începutul căii mântuirii adoptă cea mai dăunătoare atitudine, şi anume: încrederea prea mare în sine şi îngâmfarea. Cu adevărat, Unul este Învăţătorul nostru: Hristos (cf. Matei 23, 8), Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre (Romani 8, 26) şi ungerea Lui ne învaţă despre toate (cf. I Ioan 2, 27). 

Această carte conține convorbirile duhovnicești ale Vlădicăi Antonie de Suroj, nepublicate încă. Discursurile se adresează unui public laic și se referăîn principal la anii 1970 și 1980, perioadăîn care darul de predicator al acestei personalități și-a atins apogeul. Ceea ce se abordează nu se referă la o simplă experiență bogată în transmiterea de texte scurte, în stăpânirea vocii, a expresiilor faciale, a gesturilor (deși, de ce nu și aceasta?). Este vorba despre arderea interioară a păstorului, fără de care propovăduirea însăși rămâne imposibilă.

Vlădica Antonie face parte dintre cei care nu au nevoie de prezentare; este cunoscut dacă nu de toată lumea, atunci de mulți. Discursurile și articolele sale nu au nevoie de nicio explicație sau de vreun comentariu: ele sunt foarte simple, ajungând până în profunzime. La drept vorbind, trebuie să dobândești dreptul de a comenta, căci este puțin probabil ca mulți dintre contemporanii Vlădicăi să se recunoască a fi pe aceeași lungime de undă. „Calibrele” sunt prea diferite. Probabil că cel mai bun lucru care poate fi făcut este să ne amintim de personalitatea sa. Să dăm mărturie prin iubire și recunoștință.