Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cât de preţios este timpul vieţii acesteia! Fiecare minut are valoarea lui, pentru că într-un minut putem să ne gândim la atâtea lucruri, fie bune, fie rele! Pentru că un gând după Dumnezeu ne înalţă la ceruri şi un gând diavolesc ne coboară în iad! Aşadar, iată câtă valoare are şi minutul în prezenta viaţă. Din nefericire însă, noi nu cugetăm la aceasta şi trec orele, zilele şi anii fără câştig! Însă doar fără câştig? Câtă pagubă avem de suferit şi nu înţelegem, eu cel dintâi. Dar odată, când sufletul nostru urmează să iasă din trup, vom înţelege, dar vai, prea târziu! Atunci nu mai încape îndreptare. Acum trebuie să conştientizăm înlăuntrul nostru, să înţelegem că putem să punem început! Să exploatăm vremea preţioasă a vieţii! Şi fericit lucru cel care se sileşte şi pune început, pentru că într-o zi va deveni bogat sufleteşte. Niciodată nu este târziu, pentru că Domnul ne aşteaptă pe fiecare, când ne vom trezi, ca să ne dăruiască lucrarea. Se străduieşte cu orice mijloc ca să ne trezească.

Sfantul Efrem Sirul, ca unul dintre ascetii prin excelenta ai Bisericii noastre, prin cuvintele Lui insuflate de Dumnezeu, prin rugaciunea cucernica, prin lacrimi, ne indeamna si ne imboldeste, ne provoaca si ne cheama la lupta duhovniceasca.

Sa-l urmam!  Sa devina marele nostru Calauzitor, in calea spre omorarea patimilor; spre izbavirea de duhurile necurate si de lucrarile demonice; spre curatie si spre dobandirea virtutilor; spre indumnezeire.  Insa prin constientizarea trudei, a ostenelii, a luptei crancene, care ne cere „sa varsam sange pentru a primi duh”, dar si cu nadejdea de a-L cunoaste pe Hristos, Mirele Izbavitor al sufletelor noastre, de a-I arata iubirea noastra totala, prin cuvant si fapta, si de a ne uni cu El in veac.

Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa (Luca 14, 11). Mântuitorul de multe ori i-a învăţat pe ucenicii Săi smerenia. Odată, observând cum oaspeţii chemaţi la masă îşi alegeau cele dintâi locuri, Domnul le-a spus următoarea pildă: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine. Şi, venind cel care te-a chemat pe tine şi pe el, îţi va zice: „Dă acestuia locul”. Şi atunci, cu ruşine, te vei duce să te aşezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci, când vei fi chemat, mergând, aşază-te în cel din urmă loc, ca atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ţi zică: „Prietene, mută-te mai sus”. Atunci vei avea cinste în faţa tuturor celor care vor şedea împreună cu tine. 

Am auzit odată de la un profesor fizico-matematician ceva care mi s-a părut de necrezut. Adică faptul că bătăile din aripi ale unui fluture în India pot, datorită unor legi şi parametrii fizici, să provoace un cutremur în America! Susţinea, de asemenea, că joculeţul pe care îl face un pui cu aripile lui în zăpadă, sus pe un munte, poate să provoace o avalanşă. Să fie creat, astfel, un bulgăre mic de zăpadă, cât un bob de năut, iar acesta, rostogolindu-se, să devină o avalanşă, care să provoace distrugeri enorme.

Nu sunt specialist, pentru a adeveri, să fiu de acord sau să resping aceste idei ale profesorului. Totuşi, oricât de improbabile par aceste ipoteze, ele exprimă un adevăr pe care îl conştientizăm puţin: că binele sau răul, virtutea sau păcatul nostru nu ne priveşte numai pe noi, ci are dimensiuni comunitare, mondiale, pozitive ori negative. Ele influenţează întreaga lume, direct sau indirect. Cu alte cuvinte, suntem responsabili pentru tot ce se întâmplă în lume.

Din păcate, acest adevăr nu numai că îl ignorăm, dar nici măcar nu vrem să îl auzim. De aceea şi credem şi susţinem cu patos, de multe ori, că pentru toate relele care se întâmplă în noi sau în jurul nostru, dar şi în lumea întreagă, sunt de vină numai alţii sau chiar însuşi Dumnezeu.

De exemplu, este foamete într-un loc al planetei? E de vină Dumnezeu! Are loc un război între două state. E de vină capitalul, interesele economice etc. Izbucneşte un scandal politic sau bisericesc? Sunt de vină puterile întunericului, fiara (666), ereticii, antigrecii. Trebuie să înfruntăm nişte probleme familiale sau personale? Nu suntem noi de vină! E de vină sistemul, statul sau cineva care ne duşmăneşte şi ne-a făcut...vrăji! Astfel ne justificăm sinele propriu, aruncăm greutatea pe alţii şi nu luăm asupra noastră nici o responsabilitate. Aceasta, însă, are consecinţe tragice nu numai pentru noi, dar şi pentru mediul nostru apropiat, pentru societatea noastră, pentru lumea întreagă.

Ne-am gândit să punem în circulaţie acest text de mici dimensiuni, cu nădejdea că unii dintre cititori vor vedea lucrurile din alt punct de vedere şi îşi vor pune problema în mod adânc. În alcătuirea textului am preferat să ne mişcăm printre evenimentele istorice sau printre întâmplările obişnuite ale vieţii de zi cu zi, evitând analizele teoretice greu de înteles.

CUPRINS

Cuvânt înainte

1. Cine este răspunzător pentru rău?

2. Suntem responsabili pentru toate

3. Influenţa binelui şi a răului

4. Proporţii nebănuite

5. Responsabilitatea familiei

6. Forme de adresare

7. Împreună-răspunzători

8. Biserica: organismul cel mai complex

9. Iubirea

10. Pocăinţa

11. În loc de încheiere

Omul se teme de realitate, pentru că va trebui să privească şi în sine însuşi. Or, nu vrea deloc facă aceasta, fiindcă evită să se confrunte cu propria lipsă de desăvârşire. Acest pas poate fi făcut numai din spaţiul iubirii. Acest dar ceresc este accesibil pentru oamenii care au depăşit ispitele lumii moderne. Prin iubire, găsesc o legătură profundă şi minunată cu ei înşişi, cu alţi oameni şi cu lumea în ansamblu. Aceşti oameni cred în Dumnezeu, ba chiar m-aş aventura să afirm că şi Dumnezeu crede în ei, pentru că ne amintesc despre plinătatea generoasă pe care El i-a dat-o iniţial omului.

Omul, care a fost gândit şi creat de Dumnezeu după chipul şi după asemănarea Sa, a primit de la naştere talanţi fără de preţ şi posibilitatea auto-desăvârşirii uimitoare: urcuşul pe treptele frumuseţii şi înţelepciunii.

Printre celelalte daruri şi capacităţi specifice omului, cel mai fericit, minunat şi influent este darul creativităţii. Omul are puterea de a fi creativ. Şi orice lucrare a sa, folositoare şi ziditoare, fie că este confecţionarea unui lucru, producerea, invenţia sau alcătuirea de opere – într-un fel sau altul, reprezintă o imitare a actului creator al lui Dumnezeu.

Unde este Georgia pe harta?  E o tara crestina?  Ce sfinti au trait acolo?  De ce pana acum nu am auzit aproape nimic despre ei?"  Acestea sunt cateva din intrebarile pe care si le vor pune, probabil, unii dintre cei care vor lua in maini aceasta carte...

Trebuie sa ne dam seama ca in acest secol in care presiunea globalizarii provoaca Ortodoxia la un raspuns ferm, de mare folos ne va fi sa dam un raspuns duhovnicesc "luptand" cot la cot si umar la umar cu fratii din celelalte neamuri crestine, fie ca sunt sarbi sau greci, bulgari, rusi sau georgieni.  Da, trebuie sa ne cunoastem unii pe altii, sa invatam uni de la altii.

Marturisesc ca vietile sfintilor georgieni m-au impresionat intr-un chip deosebit.  In inima mea si-au facut loc alaturi de sfintii din pustia egipteana, de cei din Sfantul Munte al Athosului si de cei din minunata gradina stareteasca a Optinei.  Nadajduiesc ca cititorii vor intelege marturisirea mea ca o invitatie la a-i cunoaste pe acesti eroi ai lui Hristos...

Editorul