Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!

Carti online gratuite (nou)

Această tâlcuire a Postului Mare este scrisă pentru toţi cei care – şi nu sunt puțini astăzi – doresc o mai bună înţelegere a tradiţiei liturgice a Bisericii şi o participare mai conştientă la viaţa creștină. Pocăinţa este începutul şi condiţia pentru o adevărată viaţă creştinească. Primul cuvânt al lui Hristos, când a început să predice, a fost: Pocăiţi-vă! (Matei 4, 17). Dar ce este pocăinţa? La întrebările „Ce este pocăinţa?”, „De ce avem nevoie de ea?”, „Cum trebuie să o practicăm?”, Postul Mare are răspuns. Într‑adevăr, este o şcoală a pocăinţei, la care orice creştin se cuvine să participe în fiecare an, pentru a‑şi adânci credinţa, pentru a‑şi reevalua şi, dacă este posibil, a‑şi schimba viaţa. Este un minunat pelerinaj la sursele adevărate ale credinţei ortodoxe – o redescoperire a căii ortodoxe în viaţă.
Am speranta că cititorul însuşi poate descoperi pentru sine că în această lume nimic nu este mai frumos şi mai profund, mai inspirat şi mai aducător de inspirație decât ceea ce Biserica, Mama noastră, descoperă şi ne oferă, în mod liber, odată cu intrarea în anotimpul binecuvântat al „primăverii Postului”.
Protopresbiter Alexander Schmemann

"Candincepea Postul, mamele noastre spalau vasele cu lesie si panala Pasti mancam numai de post. Prin anii 1950-1970 se manca paine de malai (porumb), nu era de loc paine de grau. Mama ungea trepsa (tigaia) cu ulei cu o pana de gasca, caci uleiul era foarte putin si asa petreceam cele 50 de zile din Postul Pastilor. Azi 2000-2010 uleiul este din belsug, painea de grau la tot pasul si de ce nu postim? Ce usor este sa postesti in ziua de azi. Nu postim fiindca nu mai avem credinta. Postul este fapta credintei ortodoxe. De ce este boala? Fiindca nu-i post. De ce este cancer si murim? Pentru ca nu mancam Carnea lui Dumnezeu-Impartasania. Sa ne trezim odata, ortodoxia este POST-SPOVEDANIE-IMPARTASANIE."

.În aceste Scrisori se vorbeşte mai explicit sau mai acoperit despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi, iubire răscumpărătoare căreia îi putem răspunde sau nu. Mântuirea va atârna astfel doar de capacitatea fiecăruia de a iubi pe Dumnezeu, Dăruitorul a tot binele, traducând această iubire în fapte doveditoare ale ei. Cel care nu înţelege în termenii aceştia realizarea mântuirii sale îşi va atrage sigur o asemenea interpelare: Tu nu ţi-ai arătat nicicum iubirea faţă de El. El însă Şi-a probat iubirea pentru tine în cuvânt, şi-n faptă, şi-n făgăduinţă. Însişi El, Care ne-a învăţat să îndurăm necazuri, a mers pe calea cea plină de necazuri...Cu aceste gânduri, binecuvântăm publicarea acestei cărţi de luminată povăţuire duhovnicească, oferind-o tuturor credincioşilor binecinstitori, monahi şi mireni deopotrivă, care preţuiesc şi cultivă bogata tradiţie paisiană." (din Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)

Acest volum cuprinde convorbiri duhovnicesti, cuvinte povatuitoare catre desavarsire, izvorate din experienta, din traire, din intalnirea personala cu Dumnezeu, cu propriile patimi si cu puterile intunericului.

In aceasta editie sunt publicate scrisorile inedite apartinand vestitului duhovnic am Manastirii Pesterilor din Psakov, arhimandritul Ioan Kretiankin (1910-2006).

Cartea de fata reprezinta o culegere de scrisori care sunt impartite pe teme si contin indrumari pentru rugaciune, precum si sfaturi pentru alegerea caii in viata; ele vorbesc despre Dumnezeu, despre Biserica, despre lume, despre om, despre cum trebuie sa fie randuirta intreaga noastra viata potrivit poruncilor lui Dumnezeu, caci numai in acestea sta chezasia mantuirii noastre duhovnicesti.

Daca Antonel este pilda de adevarata rabdare dusa in mijlocul lumii, fratele Constantin - zis parintele Corbu - este pilda de adevarata rabdare - dusa cu multa abnegatie - in manastire.

Asemenea lui Antonel, a parintelui Casian - zis Corbu - si a Ancutei, sunt multi prin mijlocul lumii si prin multele manastiri ale tarii noastre si pe care ii stie numai Bunul Dumnezeu...

La vârsta de un an şi jumătate, în urma unei boli a copilăriei, Helen Keller, autoarea cărţii pe care o ţineţi în mână, şi-a pierdut, pentru totdeauna, şi văzul, şi auzul! Imaginaţi-vă un copil care nu mai poate avea o legătură firească cu nimeni şi nimic din jurul lui, începând cu părinţii. Imaginaţi-vă un copil învăluit în veşnică noapte şi tăcere. Imaginaţi-vă, pentru o clipă, măcar, că aţi trăi dumneavoastră, ca adult, în aceste condiţii. Ce aţi simţi? Teamă, imensă teamă, singurătate, neputinţă, revoltă, poate chiar ură... Darămite un copil?! N-ar fi el îndreptăţit să simtă toate acestea?

Şi totuşi, cartea aceasta, autobiografică, a Doamnei Helen Keller, abundă de iubire şi bucurie. E o carte luminoasă şi plină de speranţă. O carte dăruitoare de nădejde şi de resurse de mulţumire. O odă închinată CUVÂNTULUI, de la sensul lui duhovnicesc, până la cuvântul cel scris, care a fost, până la urmă, unul dintre puţinele moduri pe care Helen Keller le-a avut, pentru comunicarea cu lumea!

Helen Keller este cea dintâi persoană cu dublu handicap (surdă şi oarbă) care a obţinut o diplomă de licenţă, în Statele Unite ale Americii. Scriitoare, pasionat avocat pentru drepturile persoanelor cu handicap, a călătorit în lume pentru a-şi promova cauza, iar Fundaţia ei continuă să susţină oamenii nevăzători, de pe glob, până în prezent.

— Editorul

"Poveștile românești" ("Rumänische Märchen") ale lui Constantin Virgil Gheorghiu își au istoria lor, fiind prima carte din exil (Heidelberg, 1948) a celebrului scriitor român – tradus, astăzi, în aproape toate lim­bi­le pământului și cunoscut tuturor mai cu seamă prin romanul "Ora 25". În număr de opt, acestea par adevărate mini-romane de aventuri. Sub pana lui Gheorghiu, tărâmul celălalt, Pădurea de argint, Meșterul Manole, Făt-Frumos etc. sunt locuri și personaje cărora li se adaugă valențe noi, făcând ca lectura să devină tot mai captivantă. Iar aceasta nu doar pentru copiii aflați la vârsta minunatei lumi a basmelor, ci și pentru toți cei care tânjesc astăzi necontenit după copilărie, simplitate și armonie cu Divinitatea...

„Am început să scriu povești românești. Mă întorceam în România pe poarta poveștilor. Ca și cum un înger m-ar fi văzut purtat de torentul occidental, care îmi smulgea rădăcinile, și se pogorâse pentru a-mi întări aceste rădăcini. Mulțumită poveștilor românești am străbătut din nou toată istoria poporului meu și m-am cufundat iarăși ca într-un râu până în străfundul sufletului românesc, scrutând personaje miraculoase.”

Constantin Virgil Gheorghiu

„Am întâlnit‑o pe Mădălina Andreescu într‑o zi frumoasă, de vară (cred că aşa spun toţi cei care o cunosc pe Mădălina, chiar dacă ziua în care au văzut‑o prima oară a fost una de mijloc de decembrie, zi cu nămeţi îngheţaţi, sub aspră răsuflare de viscol). Are fata asta, în toată fiinţa ei, un zâmbet văratic, un zâmbet răsărit de acolo, de unde trebuie că s‑a sădit rădăcina tuturor verilor terestre. Şi te învăluie în el, când te întâlneşte, te îmbracă în el, pur şi simplu, iar tu nu ai cum să nu te crezi în luna lui iulie şi nu ai cum să nu te simţi cel mai important om de pe faţa pământului, în clipa aceea, de VARĂ. Nu am ştiut, atunci, dar m‑am bucurat, mult, acum, să văd că şi‑a eternizat zâmbetul într‑o carte! O carte în care am descoperit‑o pe Mădălina, toată numai suflet, însufleţind cuvinte, într‑un fel în care numai un om cu adevărat talentat o poate face.Pe apele paginilor acestei cărţi, Mădălina rememorează zile din viaţa ei sau din viaţa celor dragi, de acum sau de mai demult; ni se confesează, „se iartă, se vindecă“, „se înţelege mai bine pe ea“ şi ne înţelege mai bine pe noi, ceilalţi. Însă, mai ales, ne ajută să ne înţelegem, să ne iertăm şi să ne vindecăm, la rându‑ne, de dureri pe care, poate, noi le‑am tăcut şi pe care le regăsim, povestite de ea, cu blândeţe şi lumină.Mulţumesc, Mădălina, pentru zâmbetul tău!”Brândușa Vrânceanu

ediția a doua, adăugită

Aflate sub semnul Naşterii Domnului, povestirile din această carte reprezintă un minunat prilej pentru a reflec­ta asupra umanităţii noastre. Compa­siunea şi umorul luminos, idealurile creştine şi realitatea brutală a grijilor lumeşti, raza caldă a bunătăţii eroice, melancolia vremelniciei celor pământeşti îşi găsesc reflecţia în aceste minunate texte din fondul clasic al literaturii ruse şi universale.
Cititorului iubitor de frumos şi de emoţie autentică acest buchet de rare flori literare îi va aduce, fără îndoială, bogăţie sufletească dăinuitoare.

Cuprins
Copilul şi nebunul (Valerii Briusov) 
Poveste de Crăciun (Mihail Saltîkov‑Şcedrin)
Vanka (Anton Cehov)
Doctorul minunat (Aleksandr Kuprin) 
Prinţul cel sărac (Aleksandr Kuprin) 
Câinele (V. Nemirovici‑Dancenko) 
Hristos în ospeţie la mujic (Nikolai Leskov) 
Necazul de Crăciun (Nikolai Leskov) 

Alexandros Papadiamantis, scriitorul din „Umbra Athosului” (insula Skiathos), simbolul conştiinţei creştine literare neoelene, supranumit şi „sfântul literelor”, este unul dintre cei mai studiaţi şi iubiţi scriitori din literatura neoelenă a ultimelor două secole.

Papadiamantis rămâne pentru spaţiul literar poate cea mai importantă şi autentică fizionomie teologică a secolului trecut. Conştiinţa teologică a lui Papadiamantis este o con­ştiinţă a comuniunii şi, mai presus de toate, a vieţii liturgice. Toate capătă sens prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi prin practicarea rugăciunii. În acest context trebuie menționată propunerea, întemeiată desigur, a introducerii acestuia în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe.

„Cât despre mine, atât cât voi trăi şi voi respira şi voi avea cugetul nevătămat, nu voi înceta niciodată, mai ales în vremea acestor preastrălucite zile pascale, să slăvesc cu evlavie pe Hristosul meu, să descriu cu iubire natura şi să zugrăvesc cu duioşie obiceiurile creştine autentice.”

Alexandros Papadiamantis („Psalt Pascal”)

Un Sfant in lume este o prezenta impresionanta, este un dumnezeu dupa har intre oameni.  Faima lui creste zilnic, fiindca poporul nostru evlavios il cauta.  Sfantul este vrednic de privit si de ascultat, este cel care potoleste setea duhovniceasca a celor ravnitori si incearca sa rezolve diferitele lor probleme.

Parintele Paisie a fost un om sfant si de aceea a dobandit o faima atat de mare.  Pe cand traia, era foarte cautat si se necajea ca nu poate sa raspunda la toate cererile.  De multe ori prefera, daca ar fi fost posibil, sa se faca pasare si sa zboare prin vazduh sau sa se faca peste si sa se afunde in apele marii.  Insa iubirea ii poruncea altfel