Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!

Carti online gratuite (nou)

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare. Ea a fost scrisa de Duhul Sfant pentru ca sa gasim in ea, intocmai ca intr-un spital sufletesc, la care sa vina toti, doctoria potrivita pentru boala fiecaruia.  Caci este scris Doctoria este aceea care va face sa inceteze suferintele cele mari.  Intradevar, altceva ne invata Cartile Profetilor, altceva cele istorice, altceva Legea si altceva indemnurile date prin Proverbe.  Cartea Psalmilor insa cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate.  Ea profeteste cele viitoare, insemneaza faptele istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos.  Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit.  Ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos.  In genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cautau sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate.  Iar la aceasta ajunge prin crearea ingrijita a unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa ia fiinta cugetele cele intelepte.

Psaltirea tradusa si comentata in Muntele Athos reprezintă o nouă traducere a psalmilor, realizată de un grup de monahi români din țară și din Muntele Athos, asociați Colegiului Ortodox Noul Studion. Pentru facilitarea lecturii liturgice și receptarea textului atât în rugăciunea particulară, cât și în cea comună a Bisericii, editorii au încercat să păstreze structura și lexicul traducerilor anterioare, dând prioritate fidelității față de textul Septuagintei, folosit de Apostoli și de toți Părinții răsăriteni. Astfel, au fost eliminate expresiile sau pasajele împrumutate din textul Masoretic, introduse în versiunile românești după 1936, ceea ce a dus, inevitabil, și la operarea unor mici modificări ale sintaxei sau ale unor cuvinte, întotdeauna în concordanță cu tradiția exegetică patristică.

Scoliile de la sfârșitul cărții, pe lângă scurtele analize lămuritoare ale unor termeni biblici, cuprind citate din surse patristice , fie limpezind pasajele dificile, fie justificând parafraza impusă uneori de acestea, astfel încât cititorul să aibă un prin contact cu înțelegerea Psalmilor de către Sfinții Părinți.

Ediţia a II-a cartonata revizuită şi completată

Mulţumirea sufletească, pe care o simte omul în urma împlinirii regulilor, nu are nimic în comun cu viaţa duhovnicească şi cu Ortodoxia. Pesemne că o astfel de mulţumire, de pe urma meritelor lor, simţeau şi fariseii, care nu au vrut să Îl primească pe Hristos. Poate că ceva asemănător simt şi oamenii, care urmăresc cu râvnă în biserici – cine, cum şi ce face, ca să nu pună la întâmplare o lumânare sau să nu treacă din întâmplare pe unde nu trebuie şi când nu trebuie. Însuşirea exterioară a regulilor devine o barieră serioasă în calea către Biserică, iar „ortodocşii”, care împlinesc numai regulile exterioare ale
Bisericii, sunt o piedică şi mai cumplită pentru oamenii care Îl caută pe Hristos.

În această carte sunt adunate întrebări ale oamenilor, care într-un fel sau altul s-au ciocnit în viaţa lor duhovnicească de manifestările pseudoortodoxiei. La aceste întrebări răspunde un propovăduitor şi publicist contemporan, ieromonahul Macarie Marchiş.Părintele Macarie a ajutat deja mulţi oameni să vină la Biserică şi să găsească răspunsuri la întrebări importante şi „incomode”. Nădăjduim foarte mult, iubiţi cititori, că această serie de cărţi, pregătită de editura noastră, vă va ajuta şi pe dumneavoastră să găsiţi calea către Hristos.

Singura cale corecta spre vindecarea de bolile sufletesti trece prin adevarata credinta ortodoxa, prin pocainta si prin indreptarea propriei vieti dupa dreptarul poruncilor lui Dumnezeu.

Din voia Domnului, bolile pot fi trimise omului spre punerea la incercare a credintei si chiar ca prilej de rasplata pentru cei ce se bucura de greutatile bolii, indurandu-le pentru Dumnezeu si viata vesnica.  Astfel, in functie de terenul duhovnicesc pe care apar bolile este definit si sensul lor.

Este neaparata nevoie sa spunem ca bolile psihice sunt doar un caz particular de vatamare a firii omenesti.  Din vremea stramosilor Adam si Eva ea a fost vatamata de pacat.  Ca atare, omul ce sufera de o boala psihica nu este nici cel mai bun, nici cel mai rau dintre noi.  El isi poarta crucea.  Iar noi suntem datori sa ne amintim mai des cuvintele Sfantului Ignatie Briancianinov, care spunea: „si orbului, si leprosului, si celui cu judecata vatamata, si pruncului de tata, si criminalului, si paganului arata‑le cinstirea cuvenita pentru chipul lui Dumnezeu.  Ce treaba ai tu cu neputintele si neajunsurile lor?  Ia seama la tine insuti sa n‑ai neajuns în dragoste”.

Dr. Dmitri Avdeev

Între specialitățile medicale există una ce are tangență strânsă cu pastorația.  Este vorba de psihiatrie.  Probabil că nu va fi o exagerare să spunem că numeroși preoți au avut ocazia să se întâlnească cu situații când la unul dintre fiii lor duhovnicești s-au manifestat anumite tulburări emoționale, comportamentale sau de gândire.  Pentru preot este important să distingă unde este păcat și unde este boală.  De aceasta vor depinde multe particularități ale lucrării de îngrijire sufletească.
Din păcate, unii dintre slujitorii clerului și-au format părerea că asistența psihiatrică este inoportună în sine.  Aceștia văd bolile sufletești fie ca pe un rezultat al lucrării duhului rău, fie ca urmare a vătămării păcătoase a sufletului.  Uneori vedem cum unii dintre bolnavi se chinuie, suferă din cauza bolii, însă ocolesc cabinetul psihiatrului, chiar dacă acesta este ortodox.  Din punctul de vedere al Ortodoxiei și al tradiției bisericești nu există motiv pentru a vedea vreo piedică în calea aplicării cunoștințelor psihiatrice în lucrarea păstorului de suflete.  În pastorație pot și trebuie să fie aplicate mijloacele medico-științifice pentru a ajuta sufletele în greutățile pe care le întâmpină pe calea mântuirii.  În mâinile păstorului, psihiatria este un mijloc auxiliar pentru a detecta nu păcatul, ci fenomenele patologice legate de bolile psihiatrice, adică sufletești, nu duhovnicești.

Dr. Dmitri Avdeev

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas

În psihologia si psihiatria contem porane, în procesul elaborarii teoriilor stiintifice ale personalitatii se manifesta cu tot mai multa claritate tendinta de a gasi cai comune întelegerii stiintifice, respectiv religioase a personalitatii, iar în munca practica a psihologilor, psihiatrilor si preotilor – de a merge pe calea ajutorului, respectului si schimbului reciproc de experienta în abordarea problemelor educarii unei personalitati sanatoase si a tratarii oamenilor bolnavi.
În lucrarea profesorului D.E. Melehov, preotii, studentii Facultatilor de teologie si toti cei interesati de viata duhovniceasca vor gasi, fara îndoiala, numeroase lucruri folositoare si motive de profunda reflectie.

In epoca in care traditia ortodoxa neptica este desconsiderata de multi psihologi, am dorit sa prezint tezele ei fundamentale. Cred ca aceasta incercare a mea este justificata, pentru ca de atunci si pana astazi primesc multe consideratii pozitive, mai ales dupa ce aceasta carte a fost tradusa in limba engleza. Foarte multi au observat ca opiniile pe care le prezinta Sfintii Parinti in textele lor si in care se vorbeste despre distinctia dintre minte si ratiune, despre modul abordarii gandurilor, despre isihasmul ortodox, despre cunoasterea lui Dumnezeu, despre Ortodoxie ca stiinta terapeutica, sunt cautari ale lumii contemporane si prin urmare, ceea ce domina in modernitatea occidentala.

Pătrunderea în universul sufletului marcat de suferinţă ne introduce într-un câmp de cercetare nelimitat, în care, prin intermediul psihiatriei şi al psihologiei, gândirea ştiinţifică se întâlneşte cu teologia. Urmând fiecare un sistem propriu de evaluare a fenomenelor psihiceşi o cale specifică de pătrundere în suportul cauzal al acestora, ambele discipline se întâlnesc în efortul de a aduce alinare durerii sufleteşti a omului şi de a-l readuce peacesta la un nivel stabil de sănătate. Atât psihiatria cât și teologia urmăresc, (cu toate că din unghiuri diferite), fiecare, acelaşi spațiu, cel al dezvoltării fenomenelor sufletești, completându-se reciproc în încercarea de a înţelege şi de a oferi o interpretare mai profundă variatelor forme de manifestare a vieţii psihice.

Ambele discipline, psihiatria şi teologia, se întâlnesc în persoana celui care suferă: psihiatria, prin restabilirea sănătăţii psihice a persoanei care activează în cadrul social, iar teologia, prin redarea frumuseţii lăuntrice a celui creat „după chipul lui Dumnezeu” (Fc. 1, 26).

Aceasta carte este o continuare si, as putea sa spun, o aplicare practica a primei carti Psihoterapia Ortodoxa. Aceasta carte este oferita poporului lui Dumnezeu cu speranta ca ii va satisface foamea pentru adevarata cunoastere a lui Dumnezeu. Ii ajuta spre tamaduire si indumnezeire. (Mitropolit Hierotheos Vlachos)

„Titlul cărții este "Psihoterapia ortodoxă" deoarece lucrarea de față prezintă învățătura Sfinților Părinți despre tămăduirea sufletului. Știu că termenul de psihoterapie este unul întrucâtva modern, fiind întrebuințat de mulți psihologi, psihoterapeuți și psihiatri pentru a exprima metoda pe care o aplică în tratarea nevroticilor. Întrucât, însă, mulți psihiatri nu cunosc învățătura Bisericii sau nu vor să o folosească, iar antropologia lor este cu totul diferită de antropologia și soteriologia Sfinților Părinți, deși am întrebuințat termenul psihoterapie, nu am expus și teoriile lor. Aș fi putut cu ușurință menționa și părerile pe care aceștia le împărtășesc cu privire la anumite teme, dintre care unele sunt în acord cu învățătura Sfinților Părinți, iar altele, cu totul contrare, urmând ca apoi să notez observațiile de rigoare, însă nu am voit acest lucru. Socotesc că este mai bine ca învățătura Bisericii să se facă auzită prin glasul Sfinților Părinți, fără amestecare. De aceea, am adăugat termenului psihoterapie epitetul ortodoxă, adică "Psihoterapia ortodoxă", pentru care o altă formulare posibilă ar fi "Calea tămăduirii ortodoxe".”

„Se vorbește mult astăzi despre problemele psihologice. După mine, așa‑numitele probleme psihologice sunt, îndeosebi, probleme legate de gânduri, de întunecarea minții‑nous și de necurăția inimii. Inima necurată, așa cum este descrisă de Sfinții Părinți, mintea întunecată, cufundată într‑un întuneric greu, și gândurile întinate sunt cele care dau naștere tuturor așa‑numitelor probleme psihologice. Când omul se tămăduiește lăuntric, când descoperă locul inimii, își curățește puterea noetică a sufletului și o slobozește din robie pe cea rațională, nu are probleme psihologice sau, cel puțin, dacă ele există, sunt abordate corect. Trăiește fericita și neclătinata pace a lui Hristos. Spunem acestea, desigur, păstrând rezervele legate de bolile somatice ale sistemului nervos, datorate oboselii, epuizării, slăbirii și uzurii trupului.”

† Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos și Aghios Vlasios

„Nu există păcat mare sau mic. Dacă zăpada cade pe o suprafaţă umedă, se topeşte degrabă. Astfel este şi cu păcatul, dacă este umezit cu lacrimi, îndată se topeşte. Dumnezeu ne iartă întotdeauna dacă arătăm o pocăinţă sinceră.

„Să nu vă descurajeze problemele mari şi greutatea drumului pe care trebuie să-l străbateţi în lupta cu patimile voastre. Luptaţi-vă neosteniţi până la biruinţa finală”.

Părintelui Lazăr, Stareţul Mănăstirii Ostrog

In chilia Cinstitei Cruci a mănăstirii Stavronikita, în ultimii ani ai vieţii sale, stareţul Tihon primea monahi de pe întregul Munte Athos, printre ei – şi pe viitorul sfânt Paisie Aghioritul. Înainte de a muri, stareţul Tihon i-a lăsat moştenire Cuviosului Paisie chilia sa, promiţându-i că „va veni să se vadă cu el”. Cuviosul Paisie îşi amintea mai târziu: „Era 10 septembrie 1971, miezul nopţii. Eu mă rugam şi deodată am văzut cum intră în chilie Stareţul meu! Am sărit, i-am prins picioarele şi le-am sărutat cu evlavie. Nu am înţeles cum s-a desprins din mâinile mele, a intrat în biserică şi a dispărut. Desigur, nimeni nu înţelege cum se petrec asemenea întâmplări. Şi acestea nu se pot explica logic, de aceea se şi numesc minuni. Am aprins îndată o lumânare (în timpul în care s-a întâmplat aceasta, ardea doar candela), pentru a însemna în calendar ziua în care mi s-a arătat Stareţul, ca să nu uit. Când am văzut că aceea era ziua adormirii lui (10 septembrie), m-am întristat foarte tare că această zi trecuse pe neobservate pentru mine. Mă gândesc că bunul părinte mă va ierta, pentru că în ziua aceea, de la răsărit până la apus, am avut mulţi vizitatori, obosisem mult, eram la capătul puterilor şi uitasem absolut de toate. Altfel, aş fi înfăptuit ceva, ca să-mi aduc şi mie folos, şi pe stareţ să-l bucur cu o priveghere de noapte”.