W - Editura Evanghelismos

Viata Cuviosului Petru de Atroa constituie inceputul unei serii de mai multe volume cu vieti de Sfinti necunoscuti sau putini cunoscuti, sau cu vieti ale unor Sfinti cunoscuti, insa a caror viata este necunoscuta. Cuviosul Petru a trait in perioada iconomahiei si a fost prigonit pentru cinstirea sfintelor icoane, a fost chinuit pana la sange si intemnitat, insa a ramas neclintit in credinta ortodoxa. A fost marturisitor si, dupa vointa, mucenic. Avea harisma tamaduirilor. Vindeca pe toti bolnavii care ii cereau ajutorul, scotea apa prin rugaciunea sa, avea harisma de a se face nevazut, a inmultit graul si vinul de mai multe ori, avea harisma inainte vederii si cea a stravederii, vazand starea sufleteasca a oamenilor si a inviat doi morti. A fost numit purtator de semne (facator de minuni). Numai in cazul ereticilor, a celor care nu-si marturisisera pacatele si a celor neascultatori nu lucrau harismele sale.

Chinonicarul reprezinta, de cele mai multe ori, un verset din psalmi ce se canta in timpul impartasirii slujitorilor si credinciosilor in cadrul Sfintei Liturghii si care are ca scop crearea unei atmosfere prielnice interiorizarii sufletesti a celor ce se vor uni cu Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos. Primul volum al seriei cuprinde o parte din chinonicele existente in manuscrisul MΠT705 (autograf al lui Hurmuz Hartofilax), ce contine cantari la Sfanta Liturghie. S-a realizat o selectie a chinonicelor, astfel incat cartea sa serveasca scopului practic al cantarii la strana.

In 2014, am avut ocazia sa vorbesc la lansarea unei carti literalmente naucitoare, Cancerul, dragostea mea de Mioara Grigore. Un titlul socant, paradoxal, de nu chiar imposibil... Cu aceeasi vinovatie si cu o certitudine a inedecvarii totale am acceptat, totusi onorat, propunerea lui Viorel Grigore de a insira cateva "cuvinte inainte" la reportajul de fata - un fel de making of al acelui "film" biografic la capatul caruia Mioara Grigore, desi a castigat toate luptele, a pierdut razboiul. Citesti, cand cu incantare, cand cu infiorare si nu stii pentru ce formula sa optezi: "Doamne, fereste" sau "Doamne, ajuta!". In tot cazul, morala fabulei e de neclinit si neocolit: tocmai umilintele si durerile care ne coplesesc ajung in cele din urma sa ne innobileze. Dan C. Mihailescu Propunere pentru nemurire nu isi dezminte titlul si intentia. Viorel Grigore il poarta cu maiestrie pe cititor pana la limita absurdului, comicului, grotescului, desperarii, suferintei mute indreptandu-l, in final, spre polul plus al fiintei. Il depune cuviincios la picioarele tainei. Doar aici cititorul are sansa sa inteleaga cum poate da un sens nonsensului, cum in moarte sta pitita viata si inca viata cea vesnica. Pana si in fata mortii iminente firava trestie cugetatoare isi poate da un rost, integrand nefirescul ei infricosator, anihiland-o: putem alege sa murim cu demnitate. Ciprian Voicila

Sfanta Biserica a lui Hristos nu va inceta sa nasca Sfinti pana la sfarsitul veacurilor. Ea se bucura de toti Sfintii de curand aratati, dar mai ales de nectarul cel preadulce al vietii virtuoase, de mult pretiosul vas al darurilor Preasfantului Duh, de Purtatorul de Dumnezeu ierarh, de Sfantul Nectarie, Episcopul Pentapolei. Sfantul Nectarie a savarsit nenumarate minuni inca din viata: demonizatii se slobozeau de duhurile necurate, iar bolnavii se vindecau. Locuitorii din Eghina aflau toate acestea si se minunau. Iti era de-ajuns sa-l vezi pe episcop, ca indata simteai ca este facator de minuni. Avea un chip senin. Era bland si placut. Un om in care salasluia Duhul lui Dumnezeu.

Aceasta carte descrie viata ascetei ortodoxe si marturisitoarei secolului XX. La varsta de 12 ani a plecat la manastire, unde a fost tunsa calugarita, primind numele de Eufrosina. Dupa distrugerea manastirii in timpul regimului sovietic, a trecut prin cumplitele deportari si lagare comuniste. Fiind eliberata in anii de dupa razboi, a locuit in Tula, apoi in satucul Fosforitnii, care se afla in imprejurimile Moscovei. In anul 1960 a primit schima mare, cu numele Nila. Dumnezeu a inzestrat-o cu mari daruri: inainte-vederea, vindecarea si prorocirea. La stareta plina de har ajungeau oameni din toate colturile Rusiei pentru a primi ajutor, mangaiere si vindecare de boli. Cartea este alcatuita pe baza amintirilor si marturiilorcelor care au cunoscut-o pe maica in timpul vietii, fiind completata cu ajutorul scrisorilor si observatiilor fiilor duhovnicesti si oamenilor apropiati staretei.

Sfanta Scriptura pe prima pagina face referire la facerea lumii. Asadar istoria sfanta incepe cu facerea lumii. Cu acest subiect suntem si noi indatorati sa incepem. Pentru noi toti este foarte cunoscuta povestirea Sfintei SCripturi despre facerea lumii. Povestirea este foarte simpla, insa prin aceasta povestire simpla Sfanta Scriptura vrea sa ne invete adevaruri mari si de temelie. Si tocmai pentru aceasta ne vorbeste simplu si cu imagini foarte cunoscute oamenilor, astfel incat aceste adevaruri sa fie intelese de toti oamenii din toate vremurile.

Inflacaratul Staret si-a intemeiat casa duhovniceasca pe piatra credintei si a smereniei. Vorbea putin si lucra mult. Manca si se odihnea cu multa infranare. Era vrajmas al iubirii de placeri lumesti, care, sub aparenta inselatoare a desfatarii, ii inseala pe cei insetati de ea. Si-a ales calea cea stramta a virtutii care duce la fericita si vesnica odihna, la inceput de nevoie, iar apoi de buna voie. Prin asceza L-a primit pe Dumnezeu intru sine, dupa ce a aratat mai intai prin eroismul sau ca intr-adevar L-a dorit si apoi prin barbatia sa ca Il poate pastra in sine. Prin neagoniseala a dobandit aripi de vultur care zboara la inaltime. Prin culcarea pe jos, prin statul indelung in picioare si prin priveghere si-a inceput nevointa de omorare a patimilor. Trupul, materia, somnului i s-au supus. Odihna trupeasca i-a devenit un vrajmas inca din tinerete.

Sfantul Munte al Athonului este simbolul dragostei, al deplinei afierosiri lui Dumnezeu a monahilor si al evlaviei credinciosilor Imparati bizantini, care l‐au inzestrat cu dreptul de autoguvernare, cu avatonul si cu alte privilegii legate de acesta. El ramane o continuitate vie a puternicei si stralucitei Imparatii bizantine de altadata. Prinosul lui de‐a lungul veacurilor este imens si nepretuit. Exista multe feluri de traditii in Sfantul Munte. Arhitectura, muzica, traditie tipiconala (tipicul slujbelor), pictura si altele. Toate sunt bune si insemnate, dar referirea noastra se face aici la trairea traditiei ascetice si isihaste. Aceasta nu depinde si nu se epuizeaza prin metode si asezari exterioare. Adica toti cei care traiesc in pustie sunt pustnici si isihasti, de vreme ce asceza si isihia sunt mai ales o stare, o izbanda si o nevointa duhovniceasca. Toti cei care sunt silitori ai firii lor si au trezvie si rugaciune traiesc aceasta traditie, indiferent daca se nevoiesc intr‐o chilie sau o chinovie. De aceea cele scrise nu promoveaza traditia unui Staret, a unei Chilii sau a unei Manastiri, ci o traditie vie, continua si foarte felurita a intregului Sfant Munte.

Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruita lumeste si alearga cu o viteza lumeasca mare. Dar fiindca ii lipseste frica de Dumnezeu - inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu - ii lipseste frana, iar cu viteza, fara frana, sfarseste in prapastie. Oamenii au foarte multe probleme si cei mai multi sunt foarte ametiti. Si-au pierdut orientarea. Incet-incet vor ajunge sa nu se mai poata controla pe ei insisi. Daca cei ce vin in Sfantul Munte sunt atat de zapaciti, atat de incurcati, cu atata neliniste, ganditi-va: ceilalti care sunt departe de Dumnezeu, de Biserica, oare cum sunt?

Dupa trecerea la Domnul a parintelui Justin Parvu, parintele Proclu de la Metocu Balan a spus un cuvant profetic, care a inceput sa se implineasca: Sfantul Justin Parvu va face mari minuni, spre intarirea credintei poporului. O mica parte din aceste minuni sunt cuprinse in acest volum, alaturi de marturii (majoritatea inedite) ale celor care l-au cunoscut si s-au folosit de prezenta si sfaturile sale. Cuviosul Parinte Justin Marturisitorul a ajutat in timpul vietii multimi de oameni - si la fel vrea sa faca si acum. Asa cum atunci primea pelerinii, uitand de foame sau de boala sau de somn, tot asa si astazi ii asculta in chip tainic pe toti cei care ii cer ajutorul. Pentru ca, dupa moartea sa, harismele nu i s-au imputinat. Dimpotriva, Dumnezeu le-a multumit, rasplatind acest vas ales care a patimit pentru Ortodoxie si Adevar, iubind Romania si neamul romanesc pana la jertfa...

Pentru Staretul Paisie rugaciunea este marea posibilitate pe care ne-a dat-o Dumnezeu sa comunicam cu El, sa-I cerem ajutorul. Pe Staret il durea cand ii vedea pe oameni ca se chinuiesc, nevoindu-se "cu prea putinele lor puteri omenesti", in timp ce ar fi putut sa ceara ajutorul lui Dumnezeu, Care "poate trimite nu numai puterea dumnezeiasca, ci multime de puteri dumnezeiesti. Si atunci ajutorul Lui nu se va numi numai ajutor dumnezeiesc, ci minune a lui Dumnezeu". De aceea insista ca trebuie sa simtim rugaciunea ca pe o necesitate si se straduia sa-i ajute pe cei care inca nu stiau sa se roage, "sa puna inceput bun si inima lor sa porneasca lucrand rugaciunea". Pe cei care dobandisera obisnuinta buna a rugaciunii, ii intarea sa se roage cu mai multa marinimie si cu mai multa caldura. Insa tuturor le recomanda pocainta si smerenia, ca principale conditii pentru comuniunea cu Dumnezeu.

Cu toate că era urmărit cu tenacitate de Securitatea comunistă, părintele Marcu a avut curajul să aplice în cuprinsul cărții sale fără ezitare principiul unei interpretări a vremurilor prin prisma lui Hristos, așa cum trebuie să facă orice teologie ortodoxă serioasă, și nu pe acela al unei interpretări a lui Hristos prin prisma vremurilor, cum face filozofia îngâmfată. Pr. Prof. Adrian Niculcea