(lipsa text)

Daca Antonel este pilda de adevarata rabdare dusa in mijlocul lumii, fratele Constantin - zis parintele Corbu - este pilda de adevarata rabdare - dusa cu multa abnegatie - in manastire.

Asemenea lui Antonel, a parintelui Casian - zis Corbu - si a Ancutei, sunt multi prin mijlocul lumii si prin multele manastiri ale tarii noastre si pe care ii stie numai Bunul Dumnezeu...

(lipsa text)

(lipsa text)

Cartea este o surpriză plăcută pentru iubitorii de literatură religioasă, întrucât conţine o selecţie din opera unui autor creştin fascinat de libertate, de frumos, de Absolut, cunoscut în societatea literară românească încă din perioada interbelică şi elogiat de criticii vremii. 

  Vasile Militaru s-a născut la 19/21 septembrie 1886 în localitatea Dobreni-Câmpurelu, jud. Ilfov, şi a început să scrie de la vârsta de 15 ani, debutând publicistic în 1904 la revista „Literatură şi artă română”. Primul volum de poezii – „Strop de rouă” – l-a publicat în 1919, fiind urmat de alte volume care au reunit, în special, „cugetările în versuri” publicate în ziarul Universul între anii 1927-1930. Poezia lui Vasile Militaru satirizează demagogia, servilismul, ipocrizia etc.; însă de o importanţă capitală este opera sa religioasă. Un prim volum de poezii remarcat este Psaltirea în versuri (1933), premiat de Academia Română, dar opera sa de căpătâi rămâne Divina Zidire, la care a lucrat peste 25 de ani (1926-1955). 
  Comunismul nu l-a „uitat” nici pe el în tăvălugul său nimicitor de talente... Întrucât a refuzat să se conformeze principiilor ideologice ale timpului, Vasile Militaru a fost arestat şi a primit o pedeapsă totală de nu mai puţin de 32 de ani de închisoare şi 10 ani de degradare civică pentru „crimă contra uneltirii sociale”. De asemenea, Securitatea i-a confiscat averea şi i-a incendiat manuscrisele. Vasile Militaru, poet creştin şi mărturisitor al credinţei, a murit la 8 iulie 1959, în detenţie la penitenciarul de la Ocnele Mari. 
  Prezentul volum, care poate fi privit ca un omagiu adus acestui poet, căzut într-o nedreaptă uitare, a apărut prin grija domnului profesor universitar emerit N. Barbu, cu sprijinul pr. dr. Anton Despinescu şi a pr. dr. Ştefan Lupu. Acesta este un prim volum care reuneşte trei cicluri de poezii – Psalmii Vieţii fără Moarte, Şoaptele Îngerilor şi Poemele nemuririi –, păstrate până în prezent în manuscris de N. Barbu. În Cuvântul explicativ, N. Barbu prezintă odiseea acestor manuscrise pe care autorul le-a lăsat amicului său din Bucureşti Alexandru Caţichi, totodată rudă a lui N. Barbu. Manuscrisele au fost păstrate în aşteptarea unor vremuri mai bune, care aveau în cele din urmă să răsară şi peste pământul românesc. 
  Putem observa că mai multe poezii au fost scrise chiar în anii ’50, când iarna comunistă era deja instalată. Autorul parcă sfidează cutezător timpurile, fiind încrezător în adevăratul Stăpân al istoriei. Poezia lui Vasile Militaru este o strigare vibrantă după dumnezeire, un plânset pios, nemângâiat după Tatăl ceresc. Deşi era conştient de riscurile evidente la care se expunea, numai moartea a putut frânge glasul inimii sale; acel glas care dorea să cânte frumuseţea celui care se ştie iubit de Dumnezeu. 
  Această nouă apariţie editorială a Editurii Sapientia este o invitaţie caldă de a intra în intimitatea spirituală a acestui poet, aruncat într-un con explicabil de umbră, dar care a realizat o adevărată operă de răspândire a mesajului evanghelic şi care şi-a câştigat un loc de frunte în galeria poeţilor creştini români.

A. Dumitrescu

Aceasta carte a fost tiparita in amintirea minunii facute de Mantuitorul Iisus Hristos cu fiul vaduvei din Nain, pentru a completa imprejurarile care au produs-o si pentru imbogatirea cunostintelor celor dornici.

DVD cu fotografii de la Schitul Sfantul Dimitrie - Lacu.

Aflatu-s-au aici o seama de raspunsuri, la multimea de intrebari, care au framantat de-a lungul atator veacuri multe suflete si care poate au intrat in vesnicie, nedumeriti de această taina mare, a aparitiei omului.  Totul pare prezentat intr-o forma concisa, dar in realitate este de o adancime uimitoare.  Insusi Sfantul Ignatie marturiseste caci cu cat a incercat sa patrunda mai adanc, cu atat totul a devenit mai tainic.

Potrivit negreselnicei credinte a crestinilor, pe care ne-au lasat-o ca pe o sfanta mostenire, marturisesc si recunosc, cred intr-un singur Dumnezeu Tatal atottiitorul, Dumnezeu Parintele, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfant; ma inchin si preamaresc un singur Dumnezeu in trei persoane! Mai recunosc si unirea lui Dumnezeu in trup, iar ca mama a lui Dumnezeu pe cea care L-a nascut dupa trup, Sfanta Maria. Primesc si pe Sfintii Apostoli, pe prooroci, pe mucenici, la fel si in ruga adresata lui Dumnezeu, eu le cer ca prin ei, adica prin mijlocirea lor, Dumnezeu, prietenul oamenilor, sa-mi fie ajutor si sa fie o rasplata care sa-mi fie acordata pentru pacatele mele. Iata pentru ce cinstesc si preamaresc in chip deosbit trasaturile sfintelor icoane, pentru ca ele n-au fost transmise, de Sfintii Apostoli, ca ele n-au fot oprite si ca sunt chiar reprezentate in toate Bisericile noastre!

Fragment dintr-o epistola trimisa de Sfantul Vasile lui Iulian Apostatul

La peste zece ani de la caderea comunismului, societatea si Bisericile din Romania, intrate deja intr-un nou mileniu crestin, evolueaza in interiorul unei strategii dominate de exigentele integrarii europene si euroatlantice. Lunga paranteza rosie din trecutul imediat si ambiguitatile unei tranzitii prelungite fac ca, paradoxal, dupa decenii de regim socialist, romanii sa nu aiba o viziune sociala clara despre noul tip de societate si de comunitate religioasa si despre interactiunile dintre acestea, viziune ceruta de timpul prezent si de noua realitate la care doresc sa participe.

In orizontul generos deschis celui de al III-lea mileniu crestin de momentul simbolic pentru reconcilierea dintre Rasaritul si Occidentul crestin reprezentat de prima vizita a Papei Ioan Paul II intr-o tara ortodoxa in mai 1999, volumul de fata strange la un loc, intr-un spatiu interdisciplinar si ecumenic, teologi si economisti, filozofi si eseisti, clerici si laici, ortodocsi si catolici, animati de raspunderea comuna ce le revine fata de Evanghelie si istorie, fata de Biserica si societate, fata de Revelatie si ratiune intr-o Europa care evolueaza rapid spre uniune si integrare federala in cadrul unei umanitati tot mai globalizate. Reuniti intr-un consiliu de intelepti crestini, ei ofera Bisericilor si societatii romanesti, episcopilor, preotilor, teologilor, tuturor specialistilor interesati si crestinilor din toate confesiunile — angajate solemn prin Declaratia comuna din mai 2000 in sustinerea eforturilor de integrare europeana si euroatlantica ale Romaniei — un instrument de lucru indispensabil pentru analiza si reflectie, pentru studiu si dezbatere, dar si pentru prospectare si actiune pozitiva responsabila privind viitorul societatii si al crestinismului in noua lume plina de sanse, dar si de riscuri, in care a pasit si Romania dupa Decembrie 1989.

Premiera absoluta in cultura teologica si politica romaneasca, volumul de fata grupeaza studii si eseuri de gandire sociala a Bisericii — fundamente, documente, analize, perspective — care se vor tot atatea incitari la reflectie si responsabilitate.

Slujba Sfântului Nectarie a fost întocmită ţinând canoanele imnografiei bisericeşti, păstrând criteriile melodice, dar şi cele textuale. S-a avut în vedere atât caracterul duhovnicesc al imnelor, cât şi principiile obiective de traducere, putându-se astfel reda în limba noastră toate caracteristicile şi dimensiunile slujbei din original şi asigurând în acest fel intrarea deplină în şuvoiul tradiţiei imnografice şi de rugăciune liturgică a Bisericii noastre, aşa cum ne-au lăsat-o Părinţii care, de-a lungul mai multor veacuri, au alcătuit-o.

Slujba este însoţită de notaţia muzicală bizantină, pentru a putea mijloci melodia tradiţională şi totodată duhul stihirilor prosomice (al podobiilor), acele perle ale inspiraţiei dumnezeieşti care încă nu sunt îndeajuns cunoscute şi răspândite. Am pus atât varianta pe scurt, pentru slujbe obişnuite, cât şi cea pe larg, pentru privegheri.

Paraclisul se cântă întocmai ca Paraclisul mic al Maicii Domnului.

Acatistul, asemenea, păstrează caracteristicile de formă specifice, care ajută mintea să ajungă la starea adevăratei psalmodieri, înlesnind citirea şi favorizând memorarea lui.

Încredinţaţi de bucuria pe care o vor gusta toţi cei care vor cânta această slujbă, cerem binecuvântarea Sfântului Nectarie şi rugăciunile tuturor rugătorilor lui.

Pentru răstimpul de înfrânare şi nevoinţă al Păresimilor, nimic nu-l întăreşte mai mult pe postitor şi nu îi uşurează mai tare sarcina decât cuvintele sfinţilor. În această carte mică, dar bogată în învăţături de mare frumuseţe şi adâncime, ­
patru dintre cei mai mari îndrumători ai Ortodoxiei ne ­arată cum să ne curăţim sufletul pentru a ne împărtăşi cu vrednicie, încât postirea noastră să aibă deplină roadă, şi, lucru de o însemnătate deosebită în aceste vremuri zbuciumate, să dobândim împăcarea cu noi înşine şi cu ceilalţi.
„Fericit omul care stăruie în rugăciuni şi rabdă în postiri şi se bucură în privegheri... ridicându-şi ochiul la cer, spre Domnul, cugetând la Cel ce şade pe tronul slavei şi cercetează inimile şi străbate rărunchii! Căci unul ca acesta se bucură de bunătăţile cele veşnice şi se face fiu şi frate şi prieten şi moştenitor al lui Dumnezeu. Faţa acestuia va străluci ca soarele în Ziua Judecăţii, şi el va moşteni Împărăţia cerurilor.” (Sfântul Chiril al Alexandriei)