Aceasta carte descrie viata ascetei ortodoxe si marturisitoarei secolului XX.  La varsta de 12 ani a plecat la manastire, unde a fost tunsa calugarita, primind numele de Eufrosina.  Dupa distrugerea manastirii in timpul regimului sovietic, a trecut prin cumplitele deportari si lagare comuniste.  Fiind eliberata in anii de dupa razboi, a locuit in Tula, apoi in satucul Fosforitnii, care se afla in imprejurimile Moscovei.  In anul 1960 a primit schima mare, cu numele Nila.  Dumnezeu a inzestrat-o cu mari daruri: inainte-vederea, vindecarea si prorocirea.  La stareta plina de har ajungeau oameni din toate colturile Rusiei pentru a primi ajutor, mangaiere si vindecare de boli.

Cartea este alcatuita pe baza amintirilor si marturiilor celor care au cunoscut-o pe maica in timpul vietii, fiind completata cu ajutorul scrisorilor si observatiilor fiilor duhovnicesti si oamenilor apropiati staretei.

Parintele Petru Boiarski este unul dintre cei mai mari sfinti preoti de mir din vremurile noastre. L-a slujit pe Dumnezeu cu multa ravna, si pentru aceasta a primit multe harisme, desi era foarte tanar. Dar lucrarea sa a starnit mania diavolului si a slujitorilor sai, care s-au razbunat, si parintele a fost ucis in floarea varstei. Aceasta mucenicie ii fusese descoperita parintelui de DUmnezeu cu multa vreme inainte, dar frica nu l-a invins. El si-a continuat slujirea, cu mult curaj, folosindu-i pe cei care veneau sa-i ceara ajutorul. Si dupa moartea sa, s-a aratat facator de minuni...

Cu ajutorul lui Dumnezeu, vede lumina tiparului o carte cu alte noi mărturii despre minunile Sfântului Nectarie în ţara noastră. Cu ani în urmă, în anul 2003, tipărind primele mărturii despre minunile Sfântului Nectarie pe pământul românesc, am scris şi despre Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, numind‑o Eghina românească. Sintagma a intrat în sufletele credincioşilor. Anii au trecut, şi de atunci am mai tipărit o mulţime de mărturii despre minunile sfântului, ultima carte purtând chiar titlul Sfântul Nectarie – Noi minuni la Mănăstirea Radu Vodă.

Aflând însă o mulţime de mărturii făcute de sfânt şi în alte locuri din ţara noastră, unde sunt biserici cu hramul său sau unde se află părticele din sfintele sale moaşte sau icoane ale sale, mi‑am dat seama că Eghina românească este de fapt în fiecare loc din ţara noastră unde sfântul şi‑a arătat lucrarea. Am selectat deci pentru acest volum mărturii despre diferite daruri pe care sfântul le face oamenilor necăjiţi. Deşi am mai tipărit un volum despre ajutorul dat celor bolnavi (cu titlul Sfântul Nectarie – Vindecări minunate), totuşi şi în acest volum mărturiile majoritare sunt cele despre oameni vindecaţi de diferite boli. Dar şi celelalte – despre oameni fără loc de muncă, sau aflaţi în diferite alte încercări, impresionează la fel de mult. 

Prea adesea convinsi ca rigorismul si triumfalismul pot ascunde lipsa de vigoare duhovniceasca si realism specific crestinismului autentic, nu de putine ori am uitat ca dincolo de Filocalii sau Paterice, dincolo de concordante pe teme sau tratate de teologie stau oameni, oamenii lui Dumnezeu.  Ori aceasta carte a lui Danion Vasile ne umple de uimire prin firescul sau, prin naturaletea pe care ne-o arata.  Ne ofera o sansa de-a ne vedea altfel.  Ai lui Dumnezeu, in ciuda lucrurilor, uneori, monotone, pe care le traim, dar in care facem ce ne este mai la indemana: sa-L cautam, sa-L aflam pe Dumnezeu.

Eroii Pustiei de aproape de prea putine ori au fost iconizati cu atata curaj si ingeniozitate marturisitoare ca in cartea aceasta, veritabil Manual de antiterorism in plan duhovnicesc...

Pr. Constantin Necula

Interviul din acest volum poate parea socant.  Viata unui tanar non-conformist este plina de peripetii de tot felul.  Dar intalnirea tanarului cu Dumnezeu poate da nadejde multora dintre cititori apasati de diferite patimi.

Cartea de fata nu este marturia unui om care a iesit din labirintul dependentei de droguri.  Ci este spovednia unui tanar cara arata, cat se poate de clar, cum drogurile fura, la propriu, vietile celor dependenti.  Ale celor care s-au crezut independenti, atat de independenti incat au cazut intr-una dintre cele mai viclene curse dracesti.

Parintele Macarie este unul dintre cei mai cunoscuti duhovnici din tara noastra.  Asa cum se vede si din marturiile adunate in cartea de fata, este un preot care, prin harul lui Dumnezeu, schimba vietile celor care vin la el, cautand ajutor pe calea mantuirii...

Izvorul Iubirii povesteste cu admiratie, respect, bucurie si pe alocuri cu umor, intr-un limbaj apropiat de inima omului contemporan, despre Hristos ca Arhetip divin descoperit lumii, a carui imagine este menita sa ne ajute sa ne vindecam de instrainarea de Spirit adusa de modernitate, prin crearea unui pod atat ideatic, cat si practic, intre minte si spirit. Parintele Maximos, episcop, calugar charismatic si indrumator duhovnicesc, vocea principala din cartile lui Markides, vorbeste despre Ecclesia ca „spital duhovnicesc” avand misiunea de a ajuta oamenii sa-si depaseasca boala existentiala. Adesea punand in oglinda abordarea psihologica si cea religioasa, dialogurile din carte parcurg discutii in care parintele Maximos explica ce inseamna askesis sau exercitiile spirituale (postul, rugaciunea sistematica si fara incetare, studiul scripturilor si al vietilor sfintilor etc.) pentru restaurarea intregii umanitati si a sanatatii spirituale; explica necesitatea metanoiei sau a pocaintei, transformarea fundamentala a modului in care simtim si gandim, schimbarea radicala a viziunii despre lume; explica pe intelesul publicului larg ce sunt roadele Duhului [agape (dragostea), chara (bucurie), eirene (pace), makrothymia (indelunga rabdarea), chrestotis (bunatate), agathosyne (facerea de bine), pistis (credinta), praotes (blandetea) si engratea (infranarea)] si cum practica
Rugaciunii Inimii ne poate dezvalui darurile Duhului.

In Izvorul Iubirii, aceasta Cale Intreita a crestinismului rasaritean isi dezvaluie metoda iar stradania duhovniceasca devine un drum limpede, accesibil oricarui traitor ce cauta sa faca pasi inapoi spre propria natura luminoasa, in profunzimea fiintei, acolo unde bucuria prezentei lui Dumnezeu indulceste durerea omeneasca.

Volumul cuprinde îndemnuri și rugăciuni pentru Taina Spovedaniei și Taina Împărtășaniei, taine care se află într-o profundă legătură una cu cealaltă și care sunt indispensabile vieții duhovnicești. 

(lipsa text)

Taina Poceaevului – cea mai mare Lavra ortodoxa din aceasta parte de lume, de la intemeierea careia se vor implini in curand 770 de ani – consta nu in multimea cupolelor sale aurite, ce pot fi zarite de la mari departari, nici in numarul vietuitorilor sai de astazi (peste 300), ci in marturia locurilor sfinte calcate de picioarele atator cuviosi.  Milioanele de pelerini care ajung sa se inchine la sfinteniile adapostite aici – „Urma“ Maicii Domnului, moastele Sfintilor Iov si Amfilohie de la Poceaev, icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului – marturisesc intr-un glas despre faptul ca pestera Sfantului Iov (in care el s-a rugat vreme de peste 40 de ani) ascunde o mare taina.  In fapt, taina marii Lavre Poceaev.

Aceasta carte, publicata pentru intaia oara in limba romana, ne pune inainte viata si minunatele invataturi ale acestui mare sfant.

În prelungirea amintirilor despre tatăl său, „preotul care s-a urcat la cer”, părintele Gheorghiu îşi evocă aici mai pe larg primii ani din viaţă, o viaţă petrecută în jurul Bisericii. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, copilul Virgil îşi propune la vârsta de şapte ani să se facă el însuşi sfânt. Află că pentru aceasta trebuie să ajungă să-şi iubească vrăjmaşii… Într-o minunată împletire de poezie, suspans şi înaltă spiritualitate, ni se oferă o neuitată iniţiere într-un creştinism trăit ca realizare a aspiraţiei spre sfinţenie a fiinţei umane. Hagiografia nu ţine de spectaculos, ci e perfect ancorată în viaţă ca răspunsul sufletului credincios la chemarea Evangheliei ce răsună de veacuri în Biserică. Lectură fascinantă, aceste noi amintiri dintr-o copilărie teologică sunt nu numai o admirabilă teologie literară, ci poate cartea cea mai revelatoare a sufletului părintelui Virgil Gheorghiu.

În Sinaxarele Bisericilor Ortodoxe din Grecia şi Rusia acest mare trăitor isihast, originar din părţile Moldovei, apare trecut sub felurite nume: Cuviosul Antipa Athonitul, Sfîntul Cuvios Ieroschimonah Antipa de la Valaam sau Cuviosul Antipa Românul. Cînd Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a re­­cunoscut canonizarea sa (mai 1992), a dispus să fie trecut în ca­­­­­lendar cu titulatura de Sfîntul Cuvios Antipa de la Calapo­deşti, pomenirea sa făcîndu-se pe 10 ianuarie. În anul 2002, Sfîntul Sinod al Bisericii noastre a aprobat şi Acatistul Cuvi­o­sului, întocmit de P. S. Dr. Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului.