Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Fraților, nu în mod întâmplător această rugăciune a fost rânduită în Sfântul și Marele Post, fiind repetată la fiecare slujbă de mai multe ori. Fără de îndoială că Sfânta Biserică a făcut aceasta deoarece, cu toate că rugăciunea aceasta este scurtă, ascunde în sânul ei un tezaur măreț de gânduri și simțăminte sfinte, punându-ne în față cu multă limpezime nevoile noastre duhovnicești.

De aceea, vom urmări intenția Sfintei Biserici și folosul nostru sufletesc, dacă vom face din această rugăciune obiectul discuțiilor noastre și vom analiza fiecare cerere a ei în parte. Astfel, în fața noastră vor apărea o serie întreagă de virtuți sfinte cu care trebuie să ne înfrumusețăm sufletul, dar și o mulțime întunecată de păcate și de patimi de care ar trebui să ne păzim inima.

Chipul Sfantului Mucenic Haralambie, cel slavit de insasi slava Mielului Injunghiat, prin viata plina de lumina jertfei pentru Hristos, misca sufletele credinciosilor, dar mai ales acel suflet care vrea sa se apropie cu evlavie si sa cerceteze cu atentie aceasta viata muceniceasca.  Haralambie a fost un atlet curajos al lui Hristos, al credintei crestine si al jertfei pentru aceasta.  A fost un adevarat slujitor al altarului, cu adanca cunostinta a misiunii sale sfinte, cu constiinta ca ofera cu mainile sale celor credinciosi viata cereasca, Trupul si Sangele Mantuitorului. 
A fost un indrumator de suflete plin de virtuti si intelepciune, o pilda vie de viata duhovniceasca, un sprijin puternic pentru credinciosii vremii sale, dar si o personalitate care inspira celor prezenti, clerici, laici sau necredinciosi, multa barbatie.  Mucenicia vietii sale sfinte, plina de rabdarea in Duhul Sfant, de curaj, de nadejde in Hristos, este pecetluita de chinurile infricosatoare ale trupului sau batran, pentru a deveni „cel mare intre mucenici”.  Prin martiriul sau si prin dragostea sa a dobandit dragostea tuturor celor care cred in Hristos. 

Frica ne intuneca zilnic viata: ne e teama pentru viata si sanatatea noastra si a celor apropiati, ne e teama pentru bunastarea noastra materiala, ne e teama de necazurile neprevazute, ne e teama de cele la care ne asteptam; ne e teama de cei ce ne dusmanesc, ne e teama pentru cei care ne iubesc; ne e teama de viata si, nu in ultimul rand, ne e teama de moarte si de intalnirea cu ceea ce se afla dincolo de aceasta.  Ce este de facut?  Cum ne putem apara inima si mintea de dureroasa apasare a temerilor?

Dupa cum ne-a obisnuit, autorul cauta ras­­­­punsurile oferite de experienÈ›ele celor ce se confrunta in mod constant cu probleme sufletesti, incercand sa aduca oamenilor usurare de angoasa: duhovnicii si psihologii.  Si, ca de fiecare data, rezultatul este o carte ce se citeste pe nerasuflate, in care folosul se imbina cu placerea lecturii, care va aduce, negresit, nadejde si intarire in sufletele cititorilor.

…oameni suntem toţi; om însă, numai din când în când câte unul: acela care nu-si dezminte obârşia divină; iar Om — cu „ O" mare — numai unul, Iisus Hristos, care pentru noi oamenii, Dumnezeu fiind, s-a facut Om. (Parintele Arsenie Boca)

…cand te-a gasit Dumnezeu de vreo treaba pentru Imparatia Sa, intre oameni, ai ispravit cu toate obligatiile lumii…

…ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţa, dar sa ne mântuiască nu poate fară noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamă ca să-L cunoaştem ca Tata şi pe noi intreolaltă ca fraţi si fii ai aceluiaşi Părinte…

…nu intri dupa moarte in Imparatia in care nu ai trait inca de pe pamant…

…oamenii umbla după făcătorii de minuni - fie ei şi vrăjitori. Dar va spun că minunea cea mai mare e înnoirea vieţii tale pe temelia ei: Iisus Hristos.

…ceea ce esti, vorbeste mai tare decat ceea ce spui…

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede ca fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci, iată, păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec, patimile ne-au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre, şi toate împreună au făcut temnita în care Te ţinem: Bolnav, Flămând si fară haină. Şi aşa risipim în deşertăciune zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fa lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi împreună cu Tatăl şi cu Duhul, precum oi zis, că Duhul Tău Cel Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos, neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin Viaţa Ta, Lumina şi Bucuria noastră, Slavă Ţie!

Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui.  Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu.  Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite?  Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta?  Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor?  Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie?  Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii.

Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui.  Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade.  Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei.

In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul.  Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el.  "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.

Povestiri ortodoxe pentru copii mici si mari.