Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

(lipsa text)

Reeditarea volumului de versuri alese din scrierile Sf. Ioan de la Neamt (Hozevitul).

Tineretea m-a fascinat intotdeauna. Si nu numai acum, pentru ca am inaintat in varsta, ci efectiv intotdeauna m-a fascinat tineretea in sine. Nu doar pentru ca este un stadiu de maxima potentialitate a omului, care da nastere unor adevarate explozii de energii creatoare, ci pentru ca am vazut totdeauna in ea un miracol al lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe Adam tanar, nu copil, nici batran. Deci starea primordiala a omului era de tinerete, chiar daca de pruncie spirituala.
Tineretea este legata in mod fundamental de iubire si frumusete. Marea poezie de iubire a lumii, inclusiv poezia biblica (Cantarea Cantarilor), se refera la tinerete si la aceasta etapa din viata omului. De asemenea, frumusetea este un atribut fundamental si este tonic sa te uiti la tineri si sa le vezi chipurile exprimand frumusetea lui Dumnezeu, de multe ori fara ca ei sa-si dea seama sau alteori denaturandu-i sensul. Trebuie sa invatam sa vedem frumusetea, sa o primim, sa o pretuim, dar nu numai atat, ci si sa o folosim ca atare.

„...20 de ani în Siberia – o aşez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori şi mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ (Ştefan J. FAY)

„Cartea e o revelaţie şi s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaţilor români în Gulagul sovietic povestirea Aniţei Nandriş-Cudla aduce o mărturie esenţială, dar şi pentru reconstituirea staturii ţăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or, iată că, odată cu Aniţa Nandriş-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou.
După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară.
Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie aşezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ (Monica LOVINESCU)

Una dintre cele mai de seamă și apreciate personalități ale vieții duhovnicești din Grecia secolului al XX‑lea a fost părintele arhimandrit Epifanie Theodoropoulos. Refuzând promovarea și ridicarea în scaunul episcopal, s-a dedicat activității pastorale în chipul cel mai discret, prin slujirea aproapelui mai ales ca preot duhovnic. Autor a nenumărate articole și a peste 20 de cărți, unele dintre ele cunoscând destule reeditări, a rămas în conștiința bisericească a contemporanilor cu precădere mulțumită dialogurilor și discuțiilor de arhondaric, pe care le avea de fiecare dată, după încheierea dumnezeieștii Liturghii, cu fiii săi duhovnicești, dar și cu toți cei aflați în căutarea unui răspuns la nenumăratele întrebări cu care ne confruntăm.
Urmând cu modestie și sârguință, cu sensibilitate duhovnicească și acuitate sporite calea de mijloc, între modernism și secularizare, între zelotism și fanatism, prin cunoașterea, temeinică și aducătoare de sfințire, a cuvântului lui Dumnezeu, părintele Epifanie ne învață ce înseamnă cugetul apostolic, ethosul evanghelic și spiritul creștinesc integru.

Omul se teme de realitate, pentru că va trebui să privească şi în sine însuşi. Or, nu vrea deloc facă aceasta, fiindcă evită să se confrunte cu propria lipsă de desăvârşire. Acest pas poate fi făcut numai din spaţiul iubirii. Acest dar ceresc este accesibil pentru oamenii care au depăşit ispitele lumii moderne. Prin iubire, găsesc o legătură profundă şi minunată cu ei înşişi, cu alţi oameni şi cu lumea în ansamblu. Aceşti oameni cred în Dumnezeu, ba chiar m-aş aventura să afirm că şi Dumnezeu crede în ei, pentru că ne amintesc despre plinătatea generoasă pe care El i-a dat-o iniţial omului.

Omul, care a fost gândit şi creat de Dumnezeu după chipul şi după asemănarea Sa, a primit de la naştere talanţi fără de preţ şi posibilitatea auto-desăvârşirii uimitoare: urcuşul pe treptele frumuseţii şi înţelepciunii.

Printre celelalte daruri şi capacităţi specifice omului, cel mai fericit, minunat şi influent este darul creativităţii. Omul are puterea de a fi creativ. Şi orice lucrare a sa, folositoare şi ziditoare, fie că este confecţionarea unui lucru, producerea, invenţia sau alcătuirea de opere – într-un fel sau altul, reprezintă o imitare a actului creator al lui Dumnezeu.

Cele scrise de nevrednicia mea sunt: o parte talcuite din greceste, iar altele sunt alcatuite pe scurt din Sfanta Scriptura, ori din cartile Sfintilor Parinti si sunt asezate in ritmul versului ca sa fie mai usor de citit.  Toate au in ele cheagul dreptei credinte si sunt presarate cu marturii de la Sfintii Parinti, ca si cu niste mirodenii ca sa nu se strice.

Va rog pe toti, din inima, sa intelegeti si asta: ca eu toate le scriu pentru mustrarea neputintelor mele si pentru trezirea simturilor mele cele amortite.  Totodata ele sunt si o marturisire inaintea Ziditorului, a nenumaratelor mele faradelegi, cand nu mai am cui le marturisi.  Deci sa nu vi se nasca parerea ca eu le scriu pentru mustrarea altora.  Eu toate le scriu pentru mustrarea mea, ca doar va lua vreun folos ticalosul meu suflet!

Ieroschimonahul Ioan Iacob

Unul dintre principalele scopuri ale acestei carti este cel de a-l familiariza pe cititor cu formele „singuratatii” si mai ales cu cauzele care le genereaza.  Invatand sa faca distinctie intre singuratatea impusa si cea de bunavoie, intre singuratatea fizica, legata de situatia exterioara obiectiva, si singuratatea sufleteasca, atunci cand omul se simte singur independent de prezenta sau absenta celor apropiati, cunoscand factorii care influenteaza modul in care este perceputa si traita singuratatea, cititorul isi va putea schimba atitudinea fata de propria singuratate si de oamenii singuri pe care ii intalneste in calea vietii sale.  Atitudinea omului fata de propria singuratate e un criteriu clar de maturitate psihologica.  Cu cat este mai matura personalitatea, cu atat este mai profunda si mai bine constientizata atitudinea fata de viata, cu atat sunt mai putine intrebarile de genul: „De ce mi se intampla tocmai mie?” sau: „De ce tocmai eu?”.  Acceptarea vietii in toata deplinatatea ei ii ofera omului un etalon si o perspectiva prin care toate componentele vietii isi au locul si rostul lor.  Inclusiv singuratatea.

Evitand o abordare de tip algoritmic, oferim anumite recomandari care-l vor ajuta pe cititor sa interpreteze obiectiv problemele singuratatii, sa identifice repere pentru propriile cautari si sa exploreze potentialul benefic si creator al singuratatii.

Inainte de a trece la cele vesnice, Parintele Boris a adunat scrisorile iubitului sau prieten spre a le da tiparului, ca parte din bogata sa misiune catre poporul sau.  El nu a avut fericirea de a trai sa-si vada aparuta aceasta lucrare atat de mult asteptata si dorita, ci, abia după iesirea sa, familia lui a putut scoate la lumina cele ce urmeaza.  Acum, prin traducerea de fata, misiunea lui se rasfrange si asupra poporului nostru.

Fie ca scrierile de fata, precum si rugaciunile acestor doi prieteni in duh, sa fie spre ajutor, si spre mangaiere, si spre luminare tuturor celor care inca doresc dupa mantuire, in aceste zile de "foamete preste pamant, nu foamete de paine, nici foamete de apa, ci foamete a auzi cuvantul Domnului". (Amos 8:11)