Aceasta carte ni-l prezinta pe Cuviosul Irodion - "Luceafarul de la Lainici", asa cum la numit Sf. Calinic de la Cernica pe duhovnicul sau -, care nu a dorit prietesugul acestei lumi, ci, ferindu-si viata de orice intinare, a cautat doar dreptatea lui Dumnezeu.

(lipsa text)

Acest volum aduna intre copertele sale texte despre Eminescu publicate in ultimii 20 de ani. Au fost cu precadere textele care se refera la raporturile lui Eminescu cu traditia,spiritualitatea si credinta.

Autoarea acestei carti, din propria si deloc usoara sa experienta, trecuta prin urechile acului, a inteles esentialul, pe care s-a straduit sa-l impartaseasca si altora: nici cancerul, nici vreo alta boala trupeasca nu se afla neaparat sub semnul incurabilului, ci la Dumnezeu toate sunt cu putinta.  Medicina - limitata, ca toate lucrurile omenesti - nu trebuie desconsiderata, ci complinita prin recursul cu buna incredintare la ajutoarele de Sus. Cine are urechi de auzit, sa auda!

Jurnalul cu Petre Tutea, al invataturii prin invecinare, ajuns acum la editia a treia, poate servi si drept indemn la asumarea functiei paideice a credintei.  Raportul fundemantal pentru accesul la esenta, cel dintre maestru si ucenic, caraterizeaza trasatura filocalica a teologiei ortodoxe.  Intr-o epoca in care dimensiunea comunicationala este rupta de cea comunitara, in care profunzmea este asimilata confuziei si facilul sclipitorului, Tutea este un model stilistic.  Mai mult: apologetic.  Cu toate ingredientele de rigoare: de la meditatia biblica la judecata de valoare exprimata uneori in termeni plastici, socanti de-a dreptul.

Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Viata Cuviosului Parinte Justin Parvu – Volumul I: 1919-1964. Nasterea unui Sfant, aparuta sub egida editurii Manastirii Petru Voda, este o editie cu totul inedita: include materiale pentru prima data sub lumina tiparului, atat autobiografice ale Parintelui Justin, cat si cele selectate din arhiva CNSAS, transmite Manastirea Petru Voda.

                  Nu exista pacat care sa nu cedeze in fata puterii pocaintei.  Pentru ca pacatul se aseamana cu o mica scanteie, in timp ce iubirea de oameni si dragostea lui Dumnezeu cu oceanul care nu are margini.  „Ai pacatuit? Sa nu deznadajduiesti!  Ai savarsit rele nenumarate?  N-ai ajuns inca in iad.  Ori de cate ori ai cadea, de atatea ori sa te si ridici.  Si sfintii au cazut in pacate!”  Pavel a fost hulitor si prigonitor, Petru s-a lepadat de Hristos.  Vamesul s-a facut evanghelist.  Pocainta il face pe pacatos asemenea celui care n-a pacatuit.
 Urmarea pocaintei este spovedania, care la randul ei este „aliatul postului”.  Trebuie doar sa fie facuta la timpul potrivit.  Medicamentul acesta este valabil doar pana la sfarsitul vietii fiecaruia dintre noi.  Dupa trecerea pragului mortii, el nu mai are nicio putere.
Postul este limanul sufletelor.  Fiind liman, omul trebuie s-o primeasca cu bucurie si nu cu tristete.
Cele trei virtuti de mai inainte ne ajuta sa ajungem acolo unde se afla „Imparatul tuturor”.  Biserica este casa Painii duhovnicesti. Acolo se savarseste minunea cea mai mare, acolo se jertfeste Mielul lui Dumnezeu si Se ofera „spre mancare si bautura” credinciosilor.

Aceasta carte a lui Olivier Clement este una profetica.  Dupa ce mai intai cerceteaza cauzele si consecintele secularizarii, precum si starea actuala a Bisericii, celebrul teolog ortodox de la Paris incearca sa desluseasca parcursul viitor al Bisericii precum si rolul crestinilor in Biserica viitorului.

Obosiți de atata vorbarie, plictisiti de un limbaj caruia nu-i mai corespunde nimic din viata reala, sau dezgustati pur si simplu de un discurs pretins crestin, dar care nu este decat expresia "unei ideologii bavarde si moraliste", "o formă sentimentala de umanitarism contemporan", crestinii ar mai putea fi sensibilizati, insufletiti, spune Olivier Clement, prin arta, prin frumusete.

Arta pe care o propune Olivier Clement este, desigur, arta liturgica, iar frumusetea despre care vorbeste este aceea a chipului transfigurat, a lumii indumnezeite.  Intr-un cuvant, este frumusetea care straluceste pe chipul "desavarsit prin suferinta" al Mantuitorului Iisus Hristos.

Cuvintele staretului Emilianos adunate in volumul de fata cu titlul Cuvantari mistagogice la sarbatori, alcatuiesc o livada duhovniceasca cu mult mai presus decat cea pamanteasca.

In această livada vei gasi un povatuitor minunat pentru calatoria ta de-a lungul anului, un instrument al autocunoasterii, poate ca uneori dureros, iar alteori nedureros, dar, intotdeauna, vindecator.  Vei descoperi comorile iubirii lui Dumnezeu pentru om si te vei innoi.  Ti se va naste dorul de a lupta, de a le parasi pe cele pamantesti, de a te inalta la cele ceresti.

Cartea de fata, care nu este rodul cunostintelor de biblioteca, ci al experientei, s-a nascut din confuzia si indoielile pe care starea lumii contemporane le prduce fata de eficacitatea invataturii crestine. Nu este adresata oamenilor care sunt hotarati sa evite cu orice pret ceea ce s-ar putea sa le provoace neplacere; nici celor care in chip nevrotic simt nevoia de a crede ca in viata, optiunile, filosofia lor au atins perfectiunea si, in consecinta, nu vor sa faca nici o schimbare, ci celor care nu neaga si infrunta cu indrazneala faptul ca sunt purtatorii unei firi cazute, ca pcatul si esecul reprezinta destinul comun al oamenilor; se indreapta spre cei carora o eventuala schimbare nu le provpaca spaima, ci entuziasm.

Puterea rugaciunii intotdeauna a unit cerul cu pamantul.  Preasfanta Fecioara Maria, stand la rugaciune, in modesta casuta a batranului Iosif din Nazaret, a fost instiintata de Dumnezeu prin Arhanghelul Gavril ca va deveni si va fi Maica Unicului Sau Fiu iubit, nascut mai inainte de toti vecii.

(Lc. 126-28; Mt. 1 18-24)