Cartea domnului Ilie Tudor, scrisa din cea mai autentica experienta, cu o clasica simplitate si cu o cuceritoare cinste sufleteasca, ne aluta sa intelegem ceva mai bine acest fenomen unic din istoria secolului XX, atat prin prima ei parte, unde chipul de pe urma al Capitanului si lumea legionara ne sunt infatisate in umanitatea si firescul lor cotidian cu perceptia proaspata si genuina al unui pui de oltean ajuns copil al Legiunii la 14 ani, cat si prin radiografia - cu ochi de acum matur - facuta universului concentrationar din faza tarzie a reeducarii de la Aiud. 

Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

In timpul rugaciunii trebuie sa fim constienti de marea noastra nevrednicie si, daca apar caldura inimii si lacrimile, sa nu ne luam nasul la purtare; sa le lasam sa vina si sa plece de bunavoie, fara vreo constrangere din partea noastra, dar sa nu te tulburi daca ele inceteaza brusc, caci altfel nici nu poate fi. Rugaciunea este cea mai grea nevointa si pana la suflarea cea mai de pe urma este insotita de osteneala unei lupte grele. Totusi, Domnul, in milostivirea Sa, daruieste uneori si mangaiere celui ce se roaga, ca el sa nu slabeasca.

Osteneala noastra trebuie sa fie nazuinta catre toata virtutea, dar izbanda depinde de harul lui Dumnezeu, iar harul Dumnezeu il da nu pentru osteneli, ci pentru smerenie: cu cat se smereste omul mai mult, cu atat mai mult il cerceteaza si harul.

Senzatia harului Domnul o da omului daca inima lui este curatita de patimi; aceasta stare au avut-o Sfintii Parinti, dar noi, pacatosii, trebuie sa ne rugam cu cainta si sa Ii cerem lui Dumnezeu ajutor in lupta cu patimile. In Pateric scrie: „Un ucenic i-a spus batranului sau: Cutare vede Ingeri. Batranul i-a raspuns: Asta nu-i de mirare, ca vede Ingeri, eu
m-as mira daca cineva si-ar vedea pacatele”.

Cuprins:

Polieuct, prietenul cel curajos
Teodor Tiron, viteazul
Nicon cel brav
Gheorghe, luptatorul cel neinfricat
Imparatul Constantin cel Mare
Orentie cel curajos si cei sase frati ai sai
Emilian din Durostor
Andrei Stratilat si armata lui
Eustatie Plachida, generalul
Dimitrie, voievodul Tesalonicului
Mercurie, generalul cu doua sabii
Eustratie, domnitorul cel intelept

Violenţa este, din păcate, prezentă în viaţa multora dintre noi. În ciuda idealurilor afirmate de Evanghelie şi a interdicţiilor legii omeneşti, ea continuă să întunece vieţi, să mutileze destine, să-şi lase amprenta distructivă asupra caracterului şi personalităţii celor pe care îi afectează, cele mai vulnerabile categorii fiind femeile aflate în relaţii cu bărbaţi abuzivi, dar mai cu seamă co­piii, a căror suferinţă – multă vreme subapreciată şi neglijată – nu a putut să nu atragă până şi atenţia legislatorilor de la noi.

Cartea de faţă, care înmănunchează diversele perspective ale psihologilor ortodocşi, preoţilor şi, nu în ultimul rând, ale victimelor care au reuşit să se salveze şi să-şi recapete bunăstarea sufletească, oferă celor interesaţi puncte de reper întemeiate și premise trainice pentru a înţelege mecanismele violenţei, a o contracara şi a evita tragicele urmări pe care aceasta le poate aduce în viaţa noastră şi a celor din jurul nostru.

Stareţul Nectarie de la Optina a fost ultimul dintre păstorii alesi ai acestei vestite mănăstiri din Rusia centrală.

Ieroschimonahul Nectarie (1853-1928) a purtat crucea slujirii stăreţeşti în anii celor mai grele încercări ale Bisericii Ortodoxe Ruse şi pentru poporul rus, în anii persecutării creştinilor, ai ateismului, ai războiului fratricid şi ai foametei. Însuşi Stareţul a trecut prin aceste încercări, a fost persecutat şi exilat. În anii groaznicelor ispite, el nu a purtat numai crucea încercărilor sale ci a luat asupra lui şi nenorocirile, privaţiunile şi jugul păcatelor multor oameni. Întreaga sa viaţă a fost întruparea propriului său îndemn: „Totul se dobândeşte prin rugăciune... Când vei fi supărat şi deznădăjduit atunci să spui doar - Doamne cruţă-mă, mântuieşte-mă şi miluieşte pe robul Tău!... În orice timp vă veţi afla, orice aţi face: şedeţi, mergeţi sau lucraţi, spuneţi din toată inima: «Doamne miluieşte!». Când vor fi dureri şi nu le veţi putea duce, atunci îndreptaţi-vă către Domnul, către Născătoarea de Dumnezeu, către Sfântul Nicolae, către sfântul al cărui nume îl purtaţi şi durerea se va uşura”. El s-a rugat pentru întreg poporul care se afla în suferinţe trupeşti şi duhovniceşti, a vindecat oameni şi i-a întărit în credinţă.

Lucrurile există prin lumină. Vedem un lucru în măsura în care el reflectă lumina. Lucrurile peste care nu cade lumina nu le vedem și despre ele nu avem știință că există.
Dragostea pe care o revărsăm asupra oamenilor este ca o lumină care descoperă lucrurile aflate până atunci în întuneric. Prin iubire cunoaştem şi vedem pe celălalt în adevărata lui lumină. Numai iubirea este văzătoare. Dacă cineva vrea să ştie ce înseamnă să fii văzător cu duhul, trebuie să ştie că asta înseamnă să iubeşti.
Vedem pe celălalt doar în măsura în care lumina feței noastre cade pe fața lui și îl face văzut.
Lumina e ceva ce poți aprinde în ochii celuilalt. Atunci cînd ea arde, poți ști că ești în iubire. Dacă ai aprins‑o, caută să nu o stingi. Lumina celuilalt este măsura vieții tale.

Savatie Baștovoi

În vremea noastră, în faţa Bisericii – adică în faţa fiecărui creştin ortodox – apar o mulţime de felurite întrebări. Multă lume, istovită de o viaţă fără Dumnezeu, de o viaţă după înţelesurile cele slabe ale lumii, se îndreaptă către Biserică, întrebându-o: cum să afle sensul vieţii, cum să găsească un sprijin solid în lume, cum să se mântuiască. În faţa conştiinţei bisericeşti se află cele mai serioase probleme precum Biserica şi societatea, Biserica şi ştiinţa, Biserica şi cultura, evaluarea vieţii contemporane din punct de vedere bisericesc ş.a.m.d. Creştinii nu trebuie să fugă de răspunsurile la astfel de întrebări. Din păcate, la oamenii Bisericii, adeseori este prezentă „poziţia struţului”: de a se ascunde, de a se înstrăina, de a declara că totul este minunat, iar întrebările sunt „uneltirile duşmanilor” sau rezultatul „minţii decăzute”. Dar această poziţie este o îndepărtare de la realitate; aceste chestiuni nu dispar nicăieri, ci necesită soluţii, răspunsuri, nu o evitare a lor.

Dar creştinul ortodox nu trebuie să răspundă doar la întrebările celor „din afară”. Înainte de a da răspuns cu blândeţe şi cu frică oricui ne cere socoteală despre nădejdea noastră (2 Petru 3, 15), creştinii ortodocşi trebuie să se lămurească în privința chestiunilor vieții interioare bisericești, deoarece ea de asemenea este plină de multe nedumeriri și probleme. Pe noi ne înconjoară o mulțime de predanii, păreri, ideologeme etc., care vin „din partea Bisericii” şi în care ne putem încurca foarte uşor.