Spovedanie neterminata, editia a V-a

Format: 23 X 14,5
ISBN: 978-630-301-119-6
Status: in stoc

Spovedanie neterminata, editia a V-a

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Editura Doxologia
Numar de pagini: 278


Spovedanie neterminată este un jurnal al convertirii la creştinism a autoarei. Zbuciumul sufletesc al Genei coincide cu ultima decadă a ceauşismului, când tânăra era obsedată de inutilitatea vieţii, chiar dacă ea căuta Calea folosind mijloace diferite, inclusiv exerciţii yoga. 
 
După moartea unei prietene, spre sfârşitul anului 1985, Gena, îndrumată de duhovnic, Părintele Galeriu, reuşeşte să se ridice din mocirla spirituală, să se detaşeze de lumesc şi să ia calea mănăstirii. Însă lupta cu sinele, cu răul dinăuntru şi din afară nu se încheie, ci urmează o altă luptă, aceea de a vieţui duhovniceşte, în concordanţă cu învăţăturile Mântuitorului Iisus Hristos. 
 
Ultima parte a confesiunii, din decembrie 1989, descrie renaşterea spirituală a Genei, care coincide cu renaşterea României. Asemenea Apostolului Toma, numit Geamănul, care până nu-L atinge pe Mântuitorul Iisus Hristos nu crede în învierea Lui, Gena Geamănu îşi încheie confesiunea cu mărturisirea credinţei: „Da, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul meu, vreau să Te urmez cu toată fiinţa şi viaţa mea!”. 
 
Lupta Genei, căutările şi zbuciumul sufletesc, trăirea demnităţii de creştin şi traseul spiritual sunt de fapt luptele lăuntrice pe care fiecare dintre noi le ducem pe Cale. Lectura cărţii ne va ajuta să ne re-descoperim trăirile sufleteşti cele mai intime, dar totodată răspunde şi unor întrebări nepuse, de frică sau din cauza unor clişee de gândire şi trăire. 

Pret: 35.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • O vorba spune ca nemultumitului i se ia darul. Te-ai gandit vreodata ce vrea sa insemne asta?  Sa te intreb ceva: ai primit vreodata un dar, un cadou, iar tu i-ai spus celui care ti l-a dat ca nu iti place, ca vrei altceva?...  Iar daca ai facut asta, ti-a fost luat darul imediat si n-ai mai primit nimic inapoi?  Sa spunem ca un tata ii cumpara copilului, din ultimii bani pe care ii are, o pereche de patine cu rotile.  Fuge apoi spre casa nerabdator, sa se bucure de bucuria copilului sau.  Cand colo, ce sa vezi?  Copilul ia patinele in mana, se uita o clipa la ele, apoi le arunca intr-o parte si incepe sa strige: „Nu vreau modelul asta, eu vreau altele!”... „Altele” inseamna niste patine cu mult mai scumpe, pentru care tatal sau nu a avut bani.  Dar pe copil nu-l intereseaza asta.  El o tine pe a lui, el vrea „altele”...

      Un bunic da sa intre intr-o farmacie.  Se opreste in prag, sta o clipa, apoi se intoarce si intra in magazinul alaturat, unde, dupa ce-si numara banutii din buzunar, cumpara o punga cu bomboane.  Porneste grabit catre casa, oprindu-se din cand in cand sa-si mai traga sufletul.  Nici nu deschide bine usa apartamentului ca isi striga, gafaind, nepotelul.  Copilul le ia, se uita la ele, dupa care le arunca pe masa spunand: „Eu voiam bomboane de ciocolata, nu de-astea”.  Nicio clipa nu se gandeste ca bunicul a renuntat sa-si cumpere doctoriile de care are atata nevoie si i-a cumparat lui bomboane...

      Ce crezi?  Ar trebui ca tatal sa-i ia patinele, sa le duca inapoi la magazin si sa nu-i mai cumpere nimic in schimb?  Ori bunicul sa dea inapoi bomboanele si sa-si cumpere medicamente?

      Da, poate asa ar trebui sa faca, dupa cum spune proverbul: nemultumitului i se ia darul...

      Dar, vezi tu, nici tatal, nici bunicul nu vor proceda asa.  Amandoi vor face inca un efort pentru a-si vedea fericit copilul pe care il iubesc atat de mult. Dar oare copilul va intelege asta?  Oare cum ar fi fost mai bine sa faca si tatal si bunicul?

      Pentru a intelege mai bine, am sa-ti spun povestea pestisorului auriu.  Lui i-a fost daruita cea mai frumoasa mare in care sa traiasca.  Si, mai presus de frumusetea marii, i-a fost daruita libertatea.  Dar ce crezi ca a facut pestisorul auriu cu toate astea?  Sa vedem...

watch series