Ingerii, acesti slujitori ai slavei lui Dumnezeu, au coborat deasupra colibei parintelui Visarion si si-au deschis pergamentele lor cu vietile sfintilor.  Calendarul arata data de 24 august.  Oamenii de pe pamant si cerul intreg sarbatoreau pe un sfant.  Il chema Dionisie si era din Zakinthos, a fost ranit si a iubit si a suferit si l-a iertat pe ucigasul fratelui sau.

Si ingerii au deschis un nou pergament si au scris: 24 august, astazi, multi ani mai tarziu, un alt sfant, diferit de Sfantul Dionisie, dar care L-a iubit pe acelasi Dumnezeu, a implinit acelasi cuvant al Evangheliei, a fost ranit in aceeasi lupta, a suferit, dar a si iubit, un alt sfant, identic cu cel dinainte, l-a iertat pe fratele sau criminalul, au scris ingerii si au infasurat pergamentul, ca sa il duca la Dumnezeu.

Scrierile Sfantului Marcu Pustnicul au circulat in manastirile romanesti inca din veacul al XVIII-lea.  Ele se gasesc raspandite printr-o serie de manuscrise aflate in diferitele biblioteci manastiresti si in fondul de manuscrise al bibliotecii Academiei Romane.  Nu exista informatii exacte despre anul talmacirii si autorii tuturor acestor traduceri ramase in manuscris sau despre copistii care le-au raspandit.

In Biserica Ortodoxa, Sfantul Gherasim din Kefalonia este cel mai cunoscut sfant izgonitor al demonilor.  De secole, moastele sale, intregi si neputrezite, stau dovada a sfinteniei sale.  In ziua de astazi multi crestini au o conceptie despre diavol si despre lucrarile acestuia inspirata din filme de groaza, din scrieri new-age-iste sau din articole moderniste care incearca sa demonstreze ca diavolul e o creatie a mintii fanaticilor religiosi.  Si nimic mai mult.  Un fel de bau-bau de speriat adultii, pentru ca acestia sa nu porneasca irevocabil pe calea imoralitatii.  Dar lucrurile nu stau deloc asa.  Dupa cum ne arata paginile Sfintei Scripturi, diavolii sunt ingeri cazuti, care incearca sa ii atraga pe oameni pe calea pierzaniei.  Diavolii exista.  Dar, asa cum exista diavoli si oameni care ii slujesc, tot asa exista si Dumnezeu si oameni care fac voia Sa.  Sfantul Gherasim a fost un mare rugator, un mare postitor, un mare nevoitor.  Si, pentru ravna sa, Dumnezeu i-a daruit multime de harisme.  Fie ca, prin aceasta carte, cititorii romani sa capete evlavie fata de acest rob al lui Hristos si, pentru rugaciunile sale, sa prinda curaj in lupta cu puterile intunericului.

Cuviosul Lavrentie s-a ostenit cu toate puterile sufletului sa se asemene Preadulcelui Iisus si viata lui marturiseste acest lucru. Ea invioreaza duhul si curateste simtamintele morale, ridica privirea omului spre cele inalte. S-a straduit, dupa cuvantul Apostolului, "sa se faca tuturor toate" (I Corinteni 9, 22) si "sa poarte sarcinile celor neputinciosi" (Galateni 6, 2) pe umerii sai, inteleptind, mangaind, intarind cu rugaciunea si cu sfatul duhovnicesc.

Au sapat si au gasit sfintele moaste.  Cand arhiepiscopul Lazar a coborat in mormant si a luat in maini moastele, vantul a incetat dintr-o data.  S-a lasat o liniste adanca.  Toti aveau lumanarile aprinse, ingenuncheasera si priveau emotionati.  Cantau Sfinte Dumnezeule, stramutand moastele in biserica cimitirului, afierosita pomenirii Tuturor Sfintilor.  Langa biserica, o femeie demonizata a inceput sa strige: "- Prea Sfintite, nu ma chinui, lasa-ma".  In toate locurile lui de exil episcopul Luca si-a oferit gratuit serviciile, fara de arginti, si a vindecat multi bolnavi.  Pe acolo pe unde a trecut oamenii isi amintesc de ei cu o recunostinta deosebita.  Niciodata nu a refuzat sa-i ajute pe saraci, pe orfani, si desigur fara bani, precum Sfintii Doctori fara de arginti.  A dedicat zile intregi ingrijindu-i pe copiii bolnavi si murdari de la sate, care traiau in conditii mizerabile.  Starea sanatatii lui era foarte rea.  Suferintele prin care a trecut, foarte multe.  Sa adaugam la toate acestea si durerea de parinte; se afla departe de copiii lui dragi, care ramasesera orfani de mama.  Insa era mereu neobosit si dornic sa ajute.

Neprihanirea este frumusetea mistica a sufletului, care se rasfrange pe chip, in purtare, in vorbe, in intreaga buna crestere a tanarului si a tinerei. La tinerii si tinerele care sunt feciorelnici poti vedea prospetime si frumusete pe chipul lor; stralucire in ochii care sunt oglinda sufletului, lumina si curatie pe frunte. Constati o vointa hotarata, uimitor de puternica, un spirit eroic autentic. Constati un cuget creativ si roditor, spirit de dreptate si maturitate in gandire, bogatie de daruri sufletesti si trupesti, pentru ca in adancurile sufletului tinerilor curati exista un ceva mistic si de nedescris care se oglindeste in exterior, in toate madularele corpului, o lumina cutezatoare si lina. Pe buna dreptate s-a scris ca „neprihanirea nu infrumuseteaza doar sufletul pe care il inconjoara cu aureola sa; este prin excelenta si pazitorul lui. Neprihanirea pazeste si sfinteste capacitatile sufletului. Neprihanirea le cuprinde pe acestea, asa cum carcasa de aur inveleste mecanismul sensibil al unui ceas“.

„Viaţa creştină, încă de la primii paşi, întâmpină obstacole de diferite feluri şi, cu cât se înaintează mai mult, cu atât mai numeroase sunt acestea. Oricine intră pe această cale trebuie să se înarmeze cu un curaj neclintit pentru a avansa, astfel încât lupta şi obstacolele care îl aşteaptă să nu-l împingă înapoi. Mai presus de orice este să nu te laşi niciodată copleşit de descurajare; nimic nu este mai periculos”. „Lupta duhovnicească nu trebuie întreruptă niciodată, ci reluată fără încetare. Ai căzut? Nu deznădăjdui. Ridică-te din nou cu hotărârea fermă de a nu mai cădea niciodată şi reia lupta cu curaj. Totul depinde de decizia liberă a omului. Dumnezeu Însuşi aşteaptă această determinare, pentru că harul divin nu constrânge câtuşi de puţin voinţa omului, ci îşi dobândeşte eficacitatea din consimţământul liber al voinţei”. Scoală-te! Pocăieşte-te şi întoarce-te la Domnul Dumnezeul tău, cu tânguire şi lacrimi, ca să aibă milă de tine, ca să nu cazi în răul acesta nesfârşit. Ridică-te! Iată, că celor drepţi, sfinţilor şi tuturor păcătoşilor, care se pocăiesc din inimă, Dumnezeu le promite viaţa, bucuria şi fericirea veşnică. Ei vor fi cu Dumnezeu pentru totdeauna, Îl vor vedea faţă către faţă şi se vor bucura de El pururea, ca de o băutură dulce. Vor fi mângâiaţi, se vor bucura şi se vor veseli neîncetat; vor domni ca nişte regi şi domni pentru totdeauna. 

Anghelina, Agnia sau Ghetsimana, împreună cu Alice şi Elena, sunt femeile de lângă noi. Femei cu duh luptător, care au depăşit greutăţile prin credinţă şi hotărâre, pentru că au considerat binele o necesitate.Se poate ca odată să le întâlnim şi noi, şi poate că vom trece pe lângă ele indiferenţi. Însă acum vin să le cunoaştem mai bine prin poveştile lor sensibile. Ne încredinţează viaţa lor descoperindu-ne sinele lor şi modul în care şi-au lăsat amprentele în familie, în grupul celor apropiaţi lor, în societate.Acestea au devenit, după cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul, dospeala pe care în fiecare perioadă grea Preabunul Dumnezeu o foloseşte pentru a ajuta generaţiile viitoare şi pentru ca această lume să nu piară.Pornind de la aceste întâmplări adevărate am descoperit trăiri omeneşti care mi-au atins sufletul şi mi-au trasat viaţa personală. Am stat cu respect în faţa rănilor trecutului, care au făurit suferinţă poporului nostru şi au băgat dihonie în el.M-a inspirat modul de viaţă al oamenilor obişnuiţi, care au trăit în perioada interbelică şi în vremea prigoanelor, ocupaţiei şi războiului civil în anonimat, fără zgomot, cu duhul jertfirii, şi fără voia lor au fost târâţi în chinurile istoriei.Pe o foaie albă mi-am aşternut gândurile, cu speranţa să dau glas contrastelor istoriei noastre, care ascunde atât neprihănirea, cât şi viclenia. Dreptatea, la care aspiră fiecare din noi, dar şi nedreptatea, care stăpâneşte în jurul nostru. Lupta pentru libertate, îndeosebi în vremurile în care este ameninţată de tragediile războiului, şi credinţa în iubirea şi pronia lui Dumnezeu pentru om.

Batranul Eftimie viglo-lavriotul a fost un sfant contemporan nebun pentru Hristos, o lumina stralucitoare a Atonului sfintit, "unul dintre ultimii" mari asceti ai pustiului aghiorit.

A fost "cel din urma dintre toti", un sfant care a trait in vremurile din urma, unul dintre isihastii luptatori care au tinut nestinsa traditia aghiorita.  A trait cu gandul ca este cel mai mic, cel mai pacatos dintre toti oamenii.  S-a nevoit ca un "nebun" si ca un "ciudat", ca un om de nimic si vrednic de dispret, ca un marginas, "ca un mort viu".

Înlăuntrul nostru Îl vom găsi pe Dumnezeu, ne vom întâlni cu El (desigur, ca un Alter ego, ca o Persoană deosebită de noi, nu ca sinele nostru, cum se propovăduieşte în filozofiile orientale – n.trad.). Cu cât Îl vom întâlni mai repede, cu atât ne vom elibera de tot ceea ce ne ţine înlănţuiţi şi ne vom bucura cu adevărat.

Este minunat faptul că, înainte de a ne da crucea să o ridicăm, Dumnezeu a cântărit-o, a privit-o bine, a cercetat-o cu atenţie, cu atotînţelepciunea, cu iubirea şi cu dreptatea Lui. S-a uitat la această cruce cu privirea Sa atotbună şi a încălzit-o cu inima Lui, după ce a mai cântărit-o o dată cu iubirea Lui părintească.Tu crezi că ea este mai grea decât poţi duce, când, de fapt, tu ai în tine puteri necunoscute şi nedescoperite. Aşadar, nu îţi pierde curajul, nu te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, pentru că El ştie foarte bine ce face. Înainte să pună această cruce pe umerii tăi, El a binecuvântat-o. Cu siguranţă poţi să o porţi. Să nu uiţi că, întotdeauna, înainte de mormântul gol (al Domnului Hristos înviat – n.trad.) este Golgota. Învierea urmează după Răstignire.

Prin acest volum, editura incheie tiparirea sirului de comentarii la Psalmi, carte la care au ostenit Cuviosul Eftimie Zigabenul si Sfantul Nicodim Aghioritul, alegand cele mai folositoare talcuiri ale Sfintilor Parinti.

Nu putini credinciosi, facandu-si canonul primit de la duhovnic sau auzind psalmi in cultul Bisericii in mod special la Utrenie si Vecernie, au avut nelamuriri privitoare la sensul unor versete mai greu de inteles.  Cartea de fata este, s-ar putea spune, o culegere de lamuriri, de raspunsuri la intrebarile pe care si le poate pune cel care citeste psalmii si nu are pe cine sa intrebe pentru a se limpezii.