La câteva zile după moartea Mitropolitului Antonie Plămădeală, în vis, am auzit un cor de îngeri care cântau înălţător. M-am întrebat cine cântă, unde cântă? O voce mi-a răspuns: „E un alai de îngeri care îl însoţeşte pe Mitropolitul Antonie”. Eu am fost foarte mirată: „Pe Antonie?” „Da, e sub ocrotirea Părintelui Arsenie – mi-a răspuns vocea – şi au venit să-l ia.” (Preoteasa Ileana Ramba, care participase şi la slujba de călugărire a viitorului mitropolit).


La mănăstire la Sâmbăta, înainte de a începe o predică, Părintele Arsenie a zis: „Când Dumnezeu va judeca lumea eu am să fiu la dreapta Lui şi atunci ori vă sunt de folos ori vă sunt acuzator”. Atunci Dumnezeu îmi va zice: „Arsenie, de ce nu le-ai spus?”. Eu am să zic: „Doamne, eu le-am spus, dar nu m-au ascultat!”. Aşa v-am devenit acuzator, iar de folos vă sunt dacă faceţi ce vă spun”. Amin. 

Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe motive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.

Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta. Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi din care am extras aceste sfaturi  prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.

Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.

Editie ingrijita de Pr. Nicolae Nicau
Profunzimea înţelepciunii părintelui Proclu Nicău este bine cunoscută de credincioşii moldoveni şi nu numai. Trăind ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, sihastrul din Munţii Neamţului aşezat la Mitocul Bălan după îndelungi ascultări din diferite mănăstiri sub povaţa părintelui Cleopa Ilie şi după ispitele şi vieţuirea în pustie, continuă să povăţuiască turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii.

Fiind nepotul părintelui Proclu, am considerat plăsmuirea cărţii de faţă ca o datorie morală. Cunoscându-i viaţa duhovnicească îndeaproape, am căutat să conturez învăţătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna ortodoxă. Nu am trecut cu vederea nici frumuseţea limbajului neaoş moldovenesc zugrăvit în cuvintele pline de înţelepciune ale părintelui, totul îmbrăcat într-o cadenţă asemănătoare Patericului.

Este foarte folositor pentru orice creştin să cunoască aceste sfaturi şi poveţe ale părintelui Proclu în legătură cu diverse probleme, întrucât va putea, astfel, să se lumineze mai mult şi va şti mai bine cum să le depăşească. Fiind o carte duhovnicească, se impune a fi citită cu luare aminte, pentru maturizarea şi progresul spiritual al credinciosului. Volumul se prezintă ca o sinteză a feluritelor sfaturi şi îndrumări ale părintelui Proclu date schivnicilor, monahilor, preoţilor şi oamenilor din lume şi tratează diferite probleme din mai multe perspective. De exemplu, progresul în dobândirea adevăratei smerenii ne va călăuzi spre progresul în dobândirea adevăratei iubiri, apoi a păcii inimii, a iertării celor care ne-au greşit etc.

Dorim din adâncul inimii ca toţi creştinii să se folosească de această lucrare în viaţa lor duhovnicească, iar atunci când o vor răsfoi şi vor găsi cuvinte folositoare şi înălţătoare de suflet, să înalţe rugăciune de iertare şi pentru noi, păcătoşii.

Fie să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.

Dacă vorbim de Biserica Greco-Catolică (Unită cu Roma) din România, o realitate se impune: toţi oamenii de cultură şi politicienii români greco-catolici, în lupta lor pentru dreptate, libertate şi unitate naţională, nu au reuşit să facă atât bine ţării, cât rău şi câtă dezbinare au făcut tot ei, urmând biserica din care făceau parte! De aceea, unirea (revenirea la ortodoxie) rămâne cea mai bună soluţie, iar la porunca lor „Înapoi în staul!”, noi le răspundem şi îi rugăm „Înapoi la Hristos!”. Căci dreapta credinţă ne arată că a fi unit cu papa înseamnă a fi dezbinat cu Hristos, iar realitatea istorică ne arată că a fi unit cu Roma înseamnă a fi dezbinat cu România. Cu alte cuvinte, în problemele esenţiale, uniţii au fost şi sunt mai întâi cu papa şi apoi cu Hristos (şi cine nu-L pune pe Dumnezeu pe primul loc, nu-L pune pe nici un loc) şi au fost şi sunt mai întâi uniţi şi apoi români.

Din cuprins:

• Ce sunt ingerii?
• Ingerii in raport cu Mantuitorul Iisus Hristos
• Ceata sfintilor arhangheli
• Rolul ingerilor in Biserica
• Rolul ingerilor fata de fiecare credincios in parte, ca protectori si indrumatori
• Menirea ingerului pazitor
• Pacatul indeparteaza pe ingerul pazitor de la noi
• Ingerul cel rau (diavolul)
• Rolul ingerilor in Parusie
• Acatistul Ingerului Pazitor al vietii
• Rugaciuni catre sfantul inger pazitor

In cele ce urmeaza, voi incerca sa talcuiesc cele noua Fericiri, pentru ca ele sunt pietre de temelie care asigura binele vremelnic si cel vesnic al oamenilor.  Explicarea Fericirilor este necesara si pentru aplicarea cuprinsului lor la viata omului contemporan, spre ai reda acestuia bucuria de a gusta pacea si fericirea adevarata.

Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei

Datorita cuviosului staret Amfilohie multe suflete care l-au cunoscut au gasit drumul mantuirii.  Intelepciunea, smerenia, iubirea fata de oameni, adevarata dragoste pentru Dumnezeu, tamaduirea trupeasca si sufleteasca a celor ce aveau nevoie i-au insotit in permanenta viata de-a lungul intregii sale cai de urmator al lui Hristos.

Prin credinta, dragoste si mila fata de cei aflati in suferinta, a daruit celorlalti o buna pilda de vietuire, si-a atras dragostea lor, si-a lasat in sufletele credinciosilor o amintire de nesters, fapt pe care a dobandit in timpul vietii, dar si dupa moarte, darul tamaduirii imediate, fiind un grabnic si milostiv ajutator.  Chiar si dupa trecerea sa la Domnul, nu a incetat sa mangaie, sa vindece sa edifice pe ceilalti pe calea Domnului.  Oamenii inca mai simt dragostea sa.

Everghetinos-ul este o lucrare in care s-a pus multa dragoste.  Fara indoia dragoste pentru cartea insasi, care rezuma ca putine altele cugetul Parintilor Bisericii drept-credincioase.  Nu in ultimul rand, insa, si nu mai putina dragoste pentru poporul roman credincios, caruia tiparitura de fata ii este dedicata cu precadere. Necazurile, stramtorarile, durerile, lacrimile si jertfa fratilor romani din ultimi zeci de ani, incercati mai intai de sistemul ateu comunist si, mai nou, de nu mai putin periculoasa confuzie si criza a valorilor, ne sunt la inima si ne indeamna sa nerugam fierbinte lui Dumnezeu pentru a-i intari incercarile pe care El Insusi, in adancul tainic si necercetat al voilor Sale, le ingaduie.

Prin abisuri infricosatoare si prin prapastii grozave trece iubirea mea spre tine, cerule albastru; spre tine, omule bun; spre tine, dumbrava inflorita; spre tine, floare mirositoare; spre tine, Preabunule si Preagingasule!  Prin nenumarate morti strabate iubirea mea spre tine, o, dulcea mea Nemurire!  De aceea tristetea este tovarasul meu de drum nedespartit.  Orice grosolanie este cu desavarsire moarte pentru mine.  Cele mai mari grosolanii le‑am indurat in aceasta lume de la fiinta care se numeste om.  O, cateodata el este moarte pentru toate bucuriile mele!  Ochii mei, priviti dincolo de el si deasupra lui spre Cel Preabun si Preagingas!  Bunatatea si gingasia, acestea sunt viata pentru mine, acestea – nemurire, acestea – vesnicie.  Fara bunatate si gingasie viata este iad.  Simtind bunatatea Preabunului si Preagingasului, eu sunt cu totul in rai.

Povestiri ortodoxe pentru copii mici si mari.

Luminatorul Apusului si descoperitorul celor de taina ale virtutii, parintele nevoitorilor si mangaierea sihastrilor, Sfantul Ioan Casian s-a nascut din parinti binecredinciosi si de bun neam in apostolicul pamant al Dobrogei cel odraslitor de sfinti, numele insusi indicand drept loc parintesc asezarea Casian de pe valea Casimcea.  Parintii sfantului nu erau inavutiti numai cu cele ale veacului de fata, ci si cu bogatia cea nepieritoare a evlaviei, pe care, fiind iubitori de fii, au transmis-o ca pe o mostenire de mult pret copiilor lor, dupa cuvantul Apostolului: "Daca radacina e sfanta, si ramurile sunt sfinte".