Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Biserica noastra cinsteste si promoveaza evenimentul sfinteniei.  Sfantul este un eveniment istoric, este darul si rodul Sfantului Duh, este acela care-si ridica de buna voie crucea sa umplandu-se de harul Preasfantului Dumnezeu.

In Biserica noastra sfant nu este socotit cel nepacatos sau cel desavarsit moral, ci acela care a dobandit o legatura cu Dumnezeu, care L-a iubit pe Dumnezeu, s-a legat de El, si Dumnezeu a devenit centrul vietii lui.

Biserica nu exista ca sa-l mangaie pe om pentru problemele lui cotidiene.  Biserica nu exista ca spatiu al certificarii virtutii noastre.  Biserica nu exista ca sa satisfaca promovarea si recunoasterea noastra sociala, ci exista ca spatiu al vietii, ca spatiu al libertatii, ca spatiu al dragostei, ca spatiu al relatiei cu Dumnezeu, si prin Dumnezeu cu fiecare om.

„Să săvârşim faptele iubirii fără încetare, văzând în ce vreme trăim în această lume. Trăim într-o perioadă care cere grabnic lucrarea virtuţii. Căci este timpul să ne ridicăm din somnul nepăsării şi trândăviei. Acum ziua celei de-a Doua Veniri a Domnului, care înseamnă izbăvirea deplină a credincioşilor, este mult mai aproape de noi credincioşii, decât atunci când am crezut în Hristos. Viaţa noastră pământească, care seamănă cu o noapte întunecată, aproape a trecut, şi ziua vieţii ce va să vină se află mai aproape de noi. (Şi chiar dacă Domnul nu va veni curând la a Doua Venire a Lui, vine însă la fiecare din noi prin moarte.) Aşadar de vreme ce se apropie de noi toţi ziua vieţii ce va să vină, să dezbrăcăm, ca pe nişte veşminte de noapte, faptele păcatului, şi să ne îmbrăcăm, ca şi cu nişte arme, în faptele luminoase ale virtuţii. După cum se comportă omul ziua, când este urmărit de privirile multora, aşa şi noi să ne comportăm cu cuvioşie şi rânduială, nu în ospeţe şi beţii necuviincioase, nici în desfrânări şi fapte de ruşine, nici în certuri şi pizme. Ci să ne îmbrăcăm, ca într-un veşmânt al sufletului nostru, în Domnul Iisus Hristos, încât să ne asemănăm cu desăvârşire cu El, şi să nu ne îngrijim de trup şi de poftele lui nelegiuite”.

Manuscrisul acestei lucrari, scrisa de un autor necunoscut din Rusia, in jurul anului 1853, a fost gasit in Muntele Athos in 1884 si tiparit, pentru prima data, in Kazan - Ucraina.
Textul vorbeste despre un pelerin ortodox, care calatoreste din loc in loc pentru a cauta sa inteleaga cuvintele Sf. Ap. Pavel: "Rugati-va neincetat!", pentru ca mai apoi sa poata face si el acest lucru.

„Filozoful american Allan Bloom observa ca majoritatea tinerilor au relatii sexuale, dar nu (mai) traiesc o poveste de dragoste.  Si totusi, lumea animala nu ne va satisface niciodata.  Cand iubirea se infiripa, simtim ca apartinem Cerului.  In ce fel transformam, atunci, intamplarea amoroasa intr-un destin singular?

Trei scurte naratiuni, interpretate filozofic de Mihail Neamtu, surprind situatiile-cheie ale iubirii.  In zorii civilizatiei, Mowgli paraseste jungla pentru ca aude cantecul de iubire al frumoasei Shanti.  Doi romantici in plina adolescenta, Mihnea si Dora, cunosc vapaia iubirii pasionale, al carei jaratec se inteteste prin epistolarul „cuvintelor bune de mancat”.  In sfarsit, Dinu si Nelli Pillat-personalitati istorice - au cunoscut atat extazul erotic, cat si suferinta, pariind mereu pe vesnicie.

Dincolo de esec si blazare, dar fara sa propuna retete pentru fericirea conjugala, cartea ne invita sa descoperim promisiunile, capcanele si bucuriile iubirii.

...Un Aliosa Karamazov scolit — mi-am spus, de indata ce l-am vazut pe Mihai Neamtu...”
(Andrei PLESU, Colegiul Noua Europa)

„...un eseu insufletitor atat de binevenit in cuprinsul lumii de azi, „Varstele iubirii” reaseaza valorile morale care dau stralucire relațiilor umane.  Autorul ne indeamna la neuitarea iubirii adevarate.”
(Monica PILLAT, scriitoare)

„Trei varste umane, trei povesti de dragoste si un autor capabil sa desluseasca haloul iubirii sacre in filigranul celei profane.  Fictiunea copilului arhetipal, Mowgli, atins de primul fior al dragostei, se ingana cu abia voalata idila autobiografica dintre adolescentii Mihnea si Dora, iar amandurora le raspunde, climactic, epistolarul sfasietor de real al lui Dinu si Nelli Pillat.  O carte a intalnirilor admirabile, de care te poti lesne indragosti.”
(Adrian PAPAHAGI, Universitatea „Babes-Bolyai”)

Crucea este semnul dumnezeiesc al puterii lui Dumnezeu si al biruintei Lui.  Crucea este semnul biruintei, care se va arata pe cer la sfarsitul veacurilor.  Atunci cei ce n-au cinstit-o o vor vedea si se vor cai amarnic dar va fi prea tarziu pentru ei.

Fara Cruce n-ar fi existat Jertfa si Invierea!  Fara Cruce nu exista mantuire.  La mantuire nu putem ajunge decat prin Cruce!  Crucea este tiparul care, singurul, ne ingaduie sa intelegem taina lumii si a vietii, e singura cheie de care dispunem.