Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

O caracteristica esentiala in ce priveste geneza "Marturisirilor" mele este aceea ca eu nu m-am simţit niciodată vrednic, raportat la aceasta nemaiintalnita drama, sa scriu o astfel de carte.  Imediat dupa incetarea demascarilor, ceva care nu era in fiinta mea imi venea mereu in constiinta cu intrebarea: cine va fi in stare sa scrie o marturisire despre aceasta drama.  Si nu numai sa scrie, ci sa patrunda in esenta acestei drame.  Dupa eliberare am citit si am rascitit "Demonii (Posedatii)" lui Dostoievski.  Deosebirea intre posedatii lui Dostoievski si posedatii de la Pitesti/Gherla este ca primii erau in conditii de libertate, iar ceilalti erau privati de libertate si chiar de cele mai elementare conditii de trai.  Si apoi erau supusi unor suplicii fizice si morale nemaiintalnite.  Dupa ce am relatat aceasta drama unui mare teolog (D.P.), acesta imi da dezlegarea, zicandu-mi: Du-te si citeste vietile Sfintilor Parinti si atunci vei intelege.  Am citit pe Sfintii Parinti si atunci am inteles.  Eu intotdeauna intelegeam ca cel care este mereu in stare sa scrie despre aceasta drama este Costache Oprisan, dar Costache Oprisan a fost ucis in inchisoare.  Alte caracteristici ale genezei acestor marturisiri constau in faptul ca eu insumi am trait aceasta posedare pana pe culmile disperarii.  Daca smerenia este opusa mandriei si daca trairea uneia duce la Imparatia Cerurilor (Fericiti cei saraci cu duhul caci a acelora este Imparatia Cerurilor), iar cealalta duce la iad, se vede care este rasplata.  Nevrednicia mea (smerenia mea) mi-a fost rasplatita de Dumnezeu inscriind in destinul meu ca pe mine sa ma aleaga si sa ma ajute, din cei care au trecut pe acolo, sa scriu despre aceasta drama.  Marturisirile mele descriu o problema de metafizica.  Cine nu-i certat cu metafizica crestina si cu Sfintii Parinti, va intelege si asimila aceste marturisiri.

Dumitru Gh. Bordeianu

Cartea Raiul din catune si alte povestiri continua seria despre Pronia divina, inceputa de cartea arhimandritului Tihon Sevkunov Nesfintii sfinti si alte povestiri. 
Cartea cuprinde istorioare despre experienta pastorala personala a preotului Iaroslav Sipov, membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia.  Istorioarele sunt patrunse de o profunda compasiune pentru viata dificila a oamenilor obisnuiti. 
Istorioarele povestite de parintele Iaroslav sunt reale si fascinante – pline ba de tristete, ba de un umor fin…  Poate de aici - si farmecul cartii: perspicacitatea, claritatea viziunii, iscusinta de a percepe padurea, de a intelege animalele si oamenii, de a remarca esentialul si a-l impartasi cititorilor - intelept, linistit, fara o didactica nejustificata.
Eroii povestirilor lui sunt enoriasii bisericii, taranii din regiunea Vologda, oraseni, preoti.  In fiecare nuvela este descrisa soarta omului contemporan, iar personajul principal, autorul naratiunii, este insasi preotul.  Dotat cu spirit de observatie, privirea blanda a parintelui radiaza preocupare si compatimire, el, intr-adevar, isi hraneste turma sa cu cuvinte de mangaiere si nadejde. 
A citi astfel de povestioare e ca si cum te-ai cufunda intr-un rau racoritor in timpul zapuselii de iulie.  Acelasi efect racoritor il produce si proza parintelui Iaroslav Sipov asupra sufletului cititorului. 

Mantuitorul ne invata ca dobandim bucuria Lui daca suntem credinciosi peste putinul pe care ni l-a dat. Iar a fi credincios inseamna a lucra cu acest putin dat fiecaruia, cu toata bogatia de har pe care Domnul ne-o ofera gratuit in Biserica Lui. 
Acest volum este un indemn la privirea si trairea vietii in lumina acestui crez despre om si despre rostul lui in lume. 

Cea mai înaltă și nobilă cale de a-I aduce închinare lui Dumnezeu e imnul și cântarea bisericească, în ale căror forme noi a fost modelată întreaga învățătură a Sfintei Scripturi, după ce a trecut prin „topitoarele” simțirii dumnezeiești a Sfinților Părinți, pentru a ni se descoperi toate sensurile și învățăturile trebuincioase mântuirii:

Căci fără mântuirea minții nu e cu putință mântuirea omului, după cum grăitorii de Dumnezeu ne-au făcut cunoscut.

Fie ca și noi, cântând sau citind sau ascultând aceste Canoane, în care grăiește nu poetul bisericesc, ci mai degrabă Însuși Duhul Sfânt, să ne lăsăm inima cucerită de preadulcile intonări, spre a glăsui dimpreună „Cântarea Cântărilor” și a intra în „Sfânta Sfintelor”, ajungând împlinitori și liturghisitori ai înțelesurilor cerești din ele!

Să ne învrednicim a ne răstigni împreună cu El, adică a ne ține departe atât de făptuirea, cât și de lucrarea păcatului ca, sporind întruna pe drumul virtuții și murind cu Domnul nostru, să înviem, să ne slăvim și să domnim în veci, dimpreună cu Acesta, întru Învierea Lui.

Amin!

  Hrana duhovniceasca este o carte cu cele mai minunate si umilincioase cugetari care suie pe om cu sufletul la cer.
Scrisa in versuri de Ieroschimonahul Ioan Iacob, care a sihastrit la Schitul Sfintei Ana din Manastirea Hozeva, in pustiul Iordanului.  Cartea cuprinde doua parti:
Partea I poezie
Partea II scrisori, culegeri din Sfintii Parinti, traduceri si alcatuiri proprii despre virtuti si patimi, toate cu un continut moral si dogmatic.
Hrana duhovniceasca carte cu vedenii infricosatoare si scrieri minunate care ajuta sufletului sa scape de la moarte.

Zice Domnul: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 18, 10 ). Dacă am conștientiza mai adânc aceste cuvinte ale Mântuitorului, multe rele pe care și le fac oamenii ar dispărea dintre noi. Mare este darul Preamilostivului Dumnezeu de a avea sfinți îngeri ocrotitori! Niciun suflet născut pe pământ nu este uitat! Niciunul nu este de prisos! Fiecare are îngerul său care îl vede pe Însuși Dumnezeu, căruia i se roagă pentru omulețul pe care-l acoperă sub aripile protectoare, întru purtare de grijă.

Așadar, să nu trecem cu vederea aceste puteri ale cerului, aceste „duhuri slujitoare”, ci să ne rugăm lor cu înțelegere și să ne purtăm cu fiecare semen ca și cum îngerul ocrotitor al acestuia este de față. Fiecare înger păzitor este un martor al cuvintelor și faptelor noastre și un sfeșnic care luminează chipul aproapelui nostru!