Traducerea Sfintei Scripturi in limba proprie fiecarui popor a constituit inca din vechi timpuri o preocupare a Bisericii, pentru ca mesajul evanghelic sa poata fi impropriat cu fidelitate de fiecare credincios in parte.  Sa ne aducem aminte ca Sfantul Duh, la Sarbatoarea Cincizecimii, a sfintit limbile neamurilor, facandu-le vase vrednice sa primeasca si sa marturiseasca pe Dumnezeu-Cuvantul in specificitatea cuvintelor lor. In acest sens, putem spune ca traducerea textelor sfinte de catre alte popoare in limba lor proprie a constituit si pentru poporul roman un indemn, ca orice fapta pilduitoare care cheama la savarsirea binelui.

În Biserica Ortodoxă Română, această carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parțial încă din secolul al XVI-lea, a contribuit, alături de alte tipărituri și manuscrise liturgice, la întărirea solidarității dintre românii ortodocși despărțiți atunci prin granițe politice artificiale și, în pofida tuturor dificultăților istorice, i-a ajutat să păstreze unitatea de credință și de neam, cultivând limba, credința și cultura poporului român. Astfel, în anul 1681, la Iași, Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei tipărea în românește Molitvălnicul de-nțăles, iar în 1689, la Alba Iulia, Mitropolitul Varlaam al Transilvaniei tipărea o altă traducere a acestei cărți liturgice. Sfântul Ierarh Antim Ivireanul tipărea la Râmnic, în 1706, Evhologhionul, ce cuprindea și Sfintele Liturghii. De atunci, biruința definitivă a limbii române în cult a fost consfințită prin tipărirea constantă a acestei foarte necesare cărți liturgice, în diverse ediții cu un conținut variat.

Cu timpul, Molitfelnicul și-a îmbogățit cuprinsul, întrucât Biserica răspunde cerințelor pastorale ale timpului prezent, prin alcătuirea de noi rugăciuni și rânduieli aprobate de Sfântul Sinod, menite să binecuvinteze toate aspectele vieții creștine. Consecventă principiului de a păstra unitatea dogmatică, liturgică și canonică împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogățit treptat conținutul acestei cărți de cult, nu atât prin creații proprii, cât mai ales prin traducerea, din limbile greacă și slavonă, a unor noi slujbe și rânduieli solicitate de preoți și credincioși în contextul apariției unor noi realități cultural-sociale.

Ediția de față a Molitfelnicului beneficiază de o nouă împărțire a conținutului, îndeosebi în a doua parte a sa, unde rugăciunile și rânduielile au fost grupate pe secțiuni cu subtitluri sugestive, pentru a fi mai repede identificate de utilizatori. Au fost adăugate o serie de rugăciuni și slujbe noi, pentru binecuvântarea familiei, a unor instituții și profesii, a căilor și mijloacelor de transport, dar și rugăciuni diversificate pentru bolnavi, pentru cei ce se luptă cu patimile și pentru cei întemnițați. Alte rânduieli, prezente deja în edițiile anterioare, au fost îmbogățite în conținut. De asemenea, a fost actualizat limbajul unora dintre slujbe, evitându-se atât arhaismele ieșite din uz, cât și neologismele incompatibile cu exprimarea liturgică. În plus, au fost diortosite unele texte din punct de vedere gramatical și al topicii. Totodată, au fost introduse indicații de tipic ori au fost corectate și completate cele existente, pentru o săvârșire cât mai corectă și responsabilă a Sfintelor Taine și ierurgii, dar și pentru a se evita inovațiile individualiste și improvizațiile arbitrare, care slăbesc unitatea vieții Bisericii.

Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Copilule cu ochi senini, 
Tu vii din nou printre straini 
In pestera, pe paie reci 
Tu capul iarasi Ti-l apleci. 

Dar astazi magii nu mai vin 
Si nici pastori sa-ti cante lin 
Copilule cu ochi senini 
Tu vii din nou printre straini. 

Copilule cu suflet bland, 
Te nasti si azi pe-acest pamant 
De mii de ani copil sarman 
Tu vii in lume an de an. 

Tu stii ca cei ce-Ti canta azi 
Vor bate maine-al tau obraz 
De-aceea Tu, copile bland 
Te uiti la ei mereu plangand. 

Copil cu suflet plin de dor 
Indurerat de mila lor 
In iesle rece-ai fost culcat 
Si nimeni nu Te-a leganat. 

La-ai Tai Iisuse ai venit 
De-ai Tai ai fost si rastignit 
Si plangi mereu de mila lor 
Copil cu suflet plin de dor. 

Copil lovit, copil sarman 
Tu vii in fiecare an 
Cu bine raul sa-l platesti 
Sa rabzi, sa ierti si sa iubesti. 

Sa-mparti a Tale mangaieri 
In suferinte si dureri 
Sa mori pe Cruce intre hoti 
Copilule lovit de toti. 

De ai stăpâni toată lumea, o, omule, ca marele împărat Alexandru Machedon, și de ai avea minte și înțelepciune mai multă decât Samson și Iraclie, dacă ai fi bogat mai mult decât Midas și Priam și mai frumos decât Narcis, - și pe scurt, de ai covârși pe toți oamenii în trupeștile daruri, iar ticălosul tău suflet se va munci, ce folos vei avea? Sau ce vei lua în cealaltă lume pentru vredniciile de mai sus zise? Mai nimic. Ci gol, precum te-ai născut din pământ, iarăși într-însul te vei întoarce. Dacă poftești, o omule, aur, argint și orice altă bogăție, care este foarte dorită de cei mai mulți, caută aici și vei afla, nu bogăție neasigurată și pieritoare, ci veșnică și stătătoare. Dacă dorești și poftești cinste, slavă și laudă, aceasta ți-arată chipul ca să dobândești nu cinstea cea întâmplătoare și vremelnică, ci o asemenea cinste și slavă, încât să ți se supuie toate zidirile, demonii să se teamă și să fugă, iar Îngerii să ți se cucernicescă. De voiești înțelepciune și pricepere, aceasta te face mai înțelept decât Solomon. De poftești sănătate și frumusețe de mulți ani, aici te învrednicești să te faci nemuritor și să strălucești mai mult decât soarele, după cuvântul Domnului. Și în sfârșit, oricâte bunătăți poftești, în această carte vei afla meșteșugul și chipul cum să le dobândești.

Cartea cuprinde Acatistul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana si Paraclisul  Sfintei Ana.

Scrierile Sfântului Ignatie Briancianinov s-au răspândit în toată lumea ortodoxă. Cartea de faţă ne prezintă viaţa lui, ne prezintă încercările prin care a trecut în vremea în care scria cărţile duhovniceşti atât de apreciate astăzi. Veţi vedea o viaţă care pare plină doar de dureri şi necazuri. O viaţă din care miraculosul lipseşte aproape cu desăvârşire. O viaţă care pare neconvenţională, dacă o raportăm la vieţile pline de minuni ale altor sfinţi contemporani cu el. Dar, tocmai prin aceasta, ea ne poate întări în lupta duhovnicească. Pentru că prezintă încercări asemănătoare, din multe puncte de vedere, cu cele prin care trec mulţi creştini, monahi, preoţi sau chiar şi ierarhi din vremurile noastre. Modul în care a trecut prin ele Sfântul Ignatie este ceea ce îl diferenţiază de ceilalţi. El ne arată că sfinţenia nu este o cale pe care binecuvântarea dumnezeiască aduce doar mângâieri şi bucurii duhovniceşti. Ci este o cale a crucii. Dar a crucii aducătoare de Înviere.

Aceasta carte reprezinta o culegere de cuvinte de invatatura ale fericitei maici Teosemni si de marturii despre aceasta minunata ucenica a Parintelui Porfirie, in care se regaseste deplin chipul duhovnicesc al marelui staret contemporan.

Stareta se ruga pentru mantuirea intregii lumi.  Se ruga neincetat pentru cei cunoscuti si necunoscuti, pentru mici si mari, pentru crestini sau pentru ceilalti, pentru toti oamenii.  Imi amintesc cum paseam pe un drum, in Londra, dupa o intalnire cu un profesor oncolog, care tocmai o anuntase ca la plamani cancerul se reactivase si ca trebuia sa urmeze o terapie lunga.  Imi parea cazuta pe ganduri, am crezut ca o preocupa problema sanatatii ei si am intrebat‑o despre aceasta.  Mi‑a raspuns: „Nu.  Subiectul asta l‑am lasat pe deplin in mainile lui Dumnezeu.  La ce ma gandeam acum?  Imi fac probleme pentru acesti tineri pe care i‑am intalnit in colt, cersetorii. M‑am uitat atent la ei si mâinile lor erau vinete. Ah, cum aveau mâinile! Cum m‑au mâhnit! Mi‑e teama ca se drogheaza. Si fetita aceea care canta frumos la chitara ar fi putut sa cante si psalmi...”

Monahia Teoxeni, Egumena Sfintei Manastiri Hrisopighi