Cuvinte de aur. Vol VIII. Durerea omeneasca

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550-200-0
Status: in stoc

Cuvinte de aur. Vol VIII. Durerea omeneasca

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 616

"Caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta, fara parere de rau" (II Corinteni 7, 10). Deci, fie ca v-ati indurerat pentru pacatele voastre, fie pentru pacate straine, sunteti vrednici sa primiti nenumarate laude. Pentru ca, atunci cand cineva se indurereaza pentru pacatele straine, arata inima apostolica si-l urmeaza pe cel sfant care spunea: "Cine este slab, si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si eu sa nu ard?" (II Corinteni 11,29). Dar cand se indurereaza pentru pacatele sale, a stins pedeapsa pentru indrazneala ca le-a facut si prin tristetea aceasta s-a facut pe sine mai sigur pentru cele viitoare. De aceea si eu, vazand ca sunt smeriti si suspinati si ca va loviti fetele, m-am bucurat intelegant rodul din tristetea aceasca. Sa nu ne suparam pentru relele de aici, fiindca daca avem pacate, sunt sterse si mistuite usor prin suferinta. Iarasi, daca avem virtute, devenim stralucitori si virtuosi prin ea. Deoarece, daca priveghezi mereu si esti chibzuit, vei fi mai inalt decat orice ranire. Fiindca nu firea ispitelor este cauza caderilor morale, cin nepasarea celor care sunt ispititi. Astfel, daca vrei sa traiesti in tihna si multumire, sa nu te ingrijesti sa gasesti multumire si tihna, ci sa ai un suflet plin de rabdare si sa arati tarie. Deoarece, daca nu esti asa, nu doar ca te va mustra ispita, ci si tihna te va pierde mai mult.

Pret: 27.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Aducerea la viață în lumea aceasta a unei lucrări de valoare, a unei creații, fie ea în plan cultural sau duhovnicesc, trece prin multe „vămi”, atât interioare autorului, cât și exterioare lui, prin care munca acestuia este înțeleasă și prețuită la adevărata valoare de către ceilalți. 
      Gândurile unui om au mare valoare în sine înaintea lui Dumnezeu – „Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața”, spunea Cuviosul Tadei de la Vitovnița. Dacă te înveți să gândești profund, exploatezi tot mai mult potențialul dăruit de Făcătorul fiecăruia dintre noi. Și vedem cum gândurile multor Sfinți nu numai că i-au îmbogățit sufletește pe ei, dar au îmbogățit și lumea oamenilor, întrupându-se și împărtășindu-se celorlalți. 
      Și noi, de multe ori, purtăm în sine multe gânduri minu¬nate, care, dacă reușesc să ne absoarbă întreaga ființă, ne duc pe tărâmul lor – dar, de foarte multe ori, primim gânduri pe care le pierdem, gânduri care nu știi de unde vin și unde se duc. 
      Părintele Sofronie (Saharov) spunea obștii, într-o sinaxă, că omul este o ființă eterokínitos, adică „mișcată din afară”, iar Părintele Rafail (Noica) îl completa, atunci când analiza expresia populară „Mi-a venit gândul...”, spunând că omul este ființă duhovnicească și că este inspirat fie de Duhul lui Dumnezeu, fie de un duh străin. 
      De unde ne vin gândurile? Care este sursa noastră de inspirație? Ce se întâmplă cu gândurile inspirate care ne părăsesc sau pe care le pierdem? Care sunt gândurile noastre, până la urmă? Avem și noi gânduri?... Gândurile devin ale noastre în momentul în care le amestecăm cu propria ființă, după ce le-am primit în noi. Ele devin lumea noastră lăuntrică, care ne hrănește și pe care o împărtășim celor pe care îi iubim. 
      Astfel gândurile noastre devin vorbele noastre, devin faptele noastre, devin viața noastră. Dar şi acele gânduri care devin cuvinte ale noastre, și ele zboară în văzduh – ele pot rămâne, cel mult, în conștiința celorlalți doar în momentul în care se întrupează prin tipărire; atunci devin publice și accesibile oricui este interesat de ele, și își schimbă caracterul, iar cele care au valoare universală dăinuie peste veacuri. 
      Cuvintele întrupate în cartea de față nu au pretenția a fi nici la măsura Sfinților Părinți, nici să pună în cuvinte noi învățăturile acestora. Ele nu sunt altceva decât o încercare de definire a trăirii inimii mele – nu încă matură sau desăvârșită, dar vie și sinceră – care căuta căi prin care să poată să se bucure de bogăția patristică. Câteodată căile nu duceau nicăieri – erau ca semnalele radio sau ca un fascicul de lumină emis în cosmos, care, neîntâlnind nimic, nu se întoarce înapoi –, dar alteori căile reacționau ca ceva viu, ce te cheamă să le explorezi, pentru că par să aibă consistență, iar pe acestea am căutat să le împărtășesc. În aceste cuvântări nu am împărtășit biruințe ale sufle¬tului meu, ci mai degrabă năzuințe, pe care le ofer fraților mei, în nădej¬dea că și ei se pot hrăni și mângâia în același timp de lumina Harului ascunsă în spatele acestor cuvinte, conștient fiind că doar cuvintele ce cuprind în ele experiența biruitoare concretă pot rodi cu adevărat. 
      Așa cum mărturisește Sfântul Ioan Evanghelistul despre lumina lui Hristos, care „luminează în întuneric, și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1:5), tot așa și eu nădăjduiesc ca lumina care a călăuzit și mângâiat inima mea cu noime duhovnicești să lumineze în întunericul deznădejdilor fraților mei – ca astfel, mai mult, să îndrăznim împreună a chema numele Dumnezeului Celui Viu. 

      Arhimandritul Melhisedec 
      Stareţul Mănăstirii Lupşa

    • Cu Harul lui Dumnezeu Celui intreit in Persoane, si cu mijlocirile Invatatorului Ioan Gura de Aur, Dascalul Bisericii Universale, s-a editat al zecelea volum din seria Cuvinte de aur, avand ca tema Biserica si Taina Preotiei.  Volumul cuprinde pe larg invataturi despre Biserica, despre mersul la biserica, despre Preotie, preot si predicator, despre pacatul osandirii preotului, despre episcop si hirotonie.

      Biserica este caracterizata de catre Invatatorul Ioan Hrisostom drept „Taina cea mare” care s-a descoperit la plinirea vremii. Despre intemeierea ei au proorocit toate: Cerul este pentru Biserica, nu Biserica pentru cer.  Exista Biserica cereasca, Biserica ingerilor, in intelesul general, dar urmatoare acesteia, si Biserica in sens restrans.  Biserica isi are inceputul odata cu crearea protoparintilor si a fost reintemeiata in chip definitiv de catre Hristos ca un Rai.  Ea constituie un trup al carei element dumnezeiesc este capul, elementul omenesc fiind alcatuit din membrele vrednice sau nevrednice.  Unitatea Bisericii este pastrata prin prezenta lui Hristos in mijlocul ei.

      Nu exista si nici nu va exista altceva mai puternic decat Biserica.  Ea este mai puternica decat cerul.  Cati n-au atacat-o?  Toti, insa, au pierit, in timp ce Biserica ramane in veac.  Numai ca atunci, in vremurile Sfantului Ioan Gura de Aur, ca si astazi, crestinii nu puteau sa perceapa dimensiunea si scopul Bisericii.

      Care este scopul Bisericii?  Scopul ei il poate afla cineva prin participarea la viata Bisericii care, din nefericire, nu este si nici nu se desfasoara asa cum trebuie.  Pretextele si justificarile crestinilor de atunci sunt intocmai ca si cele ale crestinilor de astazi.  Ne necajeste caldura, frigul, faptul ca nu intelegem cele spuse in Biserica, si altele asemanatoare.  Tuturor acestor pretexte le raspunde pe masura Invatatorul cu „gura de aur”.

watch series