Cartea aceasta cu invataturi folositoare de suflet, „care din limba greceasca in limba romaneasca s-au ostenit preacuviosul intre ieromonahi kyr Filothei Svetagoretul”, adica Aghioritul, s-o talmaceasca, a aparut pentru prima data in romaneste la 1700 prin osardia lui Gheorghe Radovici, ucenic al Sfantului Antim Ivireanul.  Dupa un veac si jumatate a ramas indragita si cautata, iar in anul 1861 staretul Manastirii Neamtu hotaraste retiparirea ei spre folosul crestinilor, pentru pricinile ce sunt descrise atat de frumos si limpede in predoslovia primei editii, care in romana vremurilor de astazi ar suna astfel:

„In aceasta carticica, iubiti cititori, nu veti afla cuvinte anevoie de inteles, ca sunt invataturi simple, pe scurt si usoare, care se inteleg fara osteneala de fiecare.  Aceste invataturi nu sunt date doar pentru cei lepadati de lume si pentru cei ce petrec pururea in rugaciuni neincetate, ci si catre cei care vietuiesc in lume si nu cunosc atat de curat tainele lui Dumnezeu, ca pot si acestia, dupa ce se ingrijesc de treburile lumesti, sa le citeasca, intrucat le prisoseste putintica vreme si pentru mantuirea lor.  De nu vor putea s-o citeasca toata intr-o zi, vor putea sa citeasca in fiecare zi cate un capitol, inainte de a incepe treburile.  Dimineata, dupa ce veti sfarsi rugaciunea catre Dumnezeu, cititi cate un capitol, insa cu luare-aminte, ca sa puteti intelege bine.  De nu va lasa treburile sa cititi dimineata, puteti si catre seara, inainte de a va culca.  Aceste invataturi, chiar daca sunt mici, intra in sufletul nostru si-l pecetluiesc...”

Acest volum vorbeste despre un om care din multe puncte de vedere este un simbol: Lynette Katherine Hoppe.  Lynette era mama, americanca convertita la Ortodoxie, misionara intr-o tara tumultuoasa, est-europeana: Albania.  Peste toate acestea insa, viata i-a fost marcata de profunda ei traire si valorificare a credintei in lupta impotriva unei boli ce infricoseaza tot mai mult vremurile noastre: cancerul.

Avem ocazia sa vedem o perspectiva cu totul aparte asupra acestei boli.  Lynette s-a confruntat frumos cu suferinta, cu moartea, si a lasat in urma o mostenire si mai frumoasa.  Multi din cei ce vor citi aceasta carte, fie ei sanatosi sau bolnavi, vor afla ca, dincolo de grozavia acestei boli foarte greu curabile, exista speranta: daca nu cea a vindecarii, atunci cea a transformarii suferintei in ceva vindecator de suflet, pentru ca in ea salasluieste adanca si buna ratiune dumnezeiasca.  Lynette a stiut sa scoata tot binele din cancer, acceptandu-l si facand din el o misiune: mai intai de toate misiunea schimbarii propriului ei suflet, a apropierii sporite de Dumnezeu si a marturisirii credintei.  Moartea ei nu a facut decat sa intareasca cuvintele: „Hristos a inviat!”

Cartea ii va imbogati pe cititorii ei in masura in care acestia vor afla in ea un izvor de viata vie: curaj si iluminare pentru cei aflati sub imperiul bolii, alinare si intarire pentru apropiatii lor, reflectie si bucurie pentru cei care stiu de cancer doar din auzite.  Fiecare va culege ceea ce va intelege si-i va fi de folos mai departe.  Ea ne-a aratat insa ca, paradoxal, si despre cancer se poate vorbi frumos…

Necazurile vietii constituie, fara indoiala, o mare problema existentiala care il chinuie pe om – si fiecare da propriile interpretari, propriile explicatii acestor mari si eterne probleme.  A da o explicatie oarecare nu este insa o rezolvare: trebuie data explicatia corecta!
In aceasta carte s-a incercat o privire asupra necazurile vietii prin prisma Adevarului, adica prin prisma invataturii lui Hristos si a Sfintilor Parinti, spre folosul si mantuirea „fratilor nostri care zac in boli, a celor cuprinsi de intristare si nevoi”. Amin!

Nimeni nu s‑a supărat vreodată că pe din afară castanele au ghimpi care înţeapă, că nucile au coaja groasă verde, care înnegreşte mâinile, că migdalele au înveliş tare, care trebuie spart, și nimeni n‑a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăţi la curăţat, ci fiecare, în linişte, înlătură ghimpii cei din afară, îndepărtează coaja greu de curăţat şi se bucură de fructul gustos.  De ce oare să nu se întâmple acelaşi lucru şi în relaţiile noastre cu semenii?  De ce să nu ne îngrijim cu aceeaşi linişte şi răbdare, calm şi simplitate, de aflarea frumuseții ascunse a sufletului semenilor, care există cu siguranță în toți?  Când îl iubeşti pe aproapele tău, admiri „diamantul” care se găseşte înlăuntrul lui şi inima ta se bucură.  Când nu‑l iubeşti, te agăţi de „pietrele” şi de „mărăcinii” lui şi‑ţi îmbolnăveşti inima. 

Fiecare sfânt spune lumii, prin viața lui, o poveste de iubire: iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu față de om și iubirea smerită, extatică, a omului față de Dumnezeu.  Sfințenia este o taină care se plămădește în sufletul omului, dar – strălucitoare – devine manifestă în lume, între semeni: Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă (Mt. 5, 15).  O asa făclie, menită să manifeste puterea harului divin și să ajute celor credincioși aflați în nevoi, este și Sfântul Mucenic Vlasie cel Nou, făcătorul de minuni, din Sclavena Akarnaniei.  Trăitor la cumpăna dintre mileniul întâi și al doilea, a fost un egumen cu viață sfântă care și-a încheiat viața mucenicește.  A rămas necunoscut până în secolul al XX-lea, când, din iconomie dumnezeiască, i s-au descoperit sfintele moaște.  Impresionantul său martiriu, așa cum a fost revelat unei femei evlavioase, viața sa pilduitoare și minunile săvârșite ies la lumină prin intermediul numeroaselor mărturii adunate în această carte.  Astfel, creștinătatea este mai bogată, dobândind încă un mijlocitor înaintea tronului ceresc și un grabnic ajutător în tumultul vieții pământești.

(lipsa text)

Daca vrei sa ajungi sa-ti traiesti varsta de mijloc constient si responsabil de destinul si menirea vietii tale, bucurandu-te mai apoi de batraneti frumoase ca rod al acumularilor spirituale si materiale, e necesar sa te opresti, nici prea devreme, nici prea tarziu, in fata intrebarilor existentiale critice ce asteapta a-ti fi adresate si care te vor face sa intelegi de ce varsta de mijloc e mai mult o problema de atitudine fata de viata decat o problema de varsta, in ce chip poate deveni o etapa nebanuit de interesanta, plina de sens si entuziasm, cu ocaziile si posibilitatile ei nemaiintalnite, cu alte cuvinte, ultima sansa de a invata autentica arta de a trai.

În actuala inflație de cuvinte care a potopit lumea, cuvântul duhovnicesc, cuvântul esențial se arată a fi tot mai stingher și tot mai trecut cu vederea. Părintele Melhisedec, Starețul Mănăstirii Lupșa, duhovnic odrăslit din filiația duhovnicească a Cuvioșilor Siluan Athonitul și Sofronie de la Essex, s-a format pe această linie a esenței, căutând sensurile adânci ale vieții duhovnicești, țel pe care-l pune înaintea tuturor împreună-călătorilor pe calea mântuirii. Din acest gând s-a născut și cartea de față, care nu-și dorește să fie încă un studiu de teologie academică, ci mai cu seamă o pedagogie empirică, o împărtășire de înțelegeri ale realităților veșnice, așa cum ni le-au predanisit Sfinții Părinți și le-a statornicit Biserica în structura Penticostarului, spre atingerea țelului de căpătâi: sfințirea vieții noastre prin unirea cu Dumnezeu pentru veșnicie, încă de aici, de pe pământ.

Biserica noastra cinsteste si promoveaza evenimentul sfinteniei.  Sfantul este un eveniment istoric, este darul si rodul Sfantului Duh, este acela care-si ridica de buna voie crucea sa umplandu-se de harul Preasfantului Dumnezeu.

In Biserica noastra sfant nu este socotit cel nepacatos sau cel desavarsit moral, ci acela care a dobandit o legatura cu Dumnezeu, care L-a iubit pe Dumnezeu, s-a legat de El, si Dumnezeu a devenit centrul vietii lui.

Biserica nu exista ca sa-l mangaie pe om pentru problemele lui cotidiene.  Biserica nu exista ca spatiu al certificarii virtutii noastre.  Biserica nu exista ca sa satisfaca promovarea si recunoasterea noastra sociala, ci exista ca spatiu al vietii, ca spatiu al libertatii, ca spatiu al dragostei, ca spatiu al relatiei cu Dumnezeu, si prin Dumnezeu cu fiecare om.

Oferind — prin tipăriturile sale, dar şi prin predicile slujitorilor ei — o largă circulaţie ideii unităţii româneşti, o unitate de origine, de limbă şi de credinţă având o contribuţie determinantă în procesul creării limbii literare şi apărând cu tenacitate unitatea de credință a românilor, Biserica Ortodoxă a consolidat şi întreţinut unitatea spirituală a neamului „răsfirat” în „ţări” diferite, temeiul viitoarei sale unităţi politice.

Este o antologie de istorisiri, evocări, cuvinte de duh, sfaturi duhovniceşti, întrebări şi răspunsuri, apoftegme şi minuni patristice din viaţa Bisericii, în 328 de pagini. Lucrarea vorbeşte despre virtuţile omeneşti care înalţă pe oameni la Dumnezeu, despre războiul necontenit al omului cu duhurile răutăţii şi despre prezenţa lucrătoare şi iubitoare a lui Dumnezeu în viaţa trăitorilor de Duh Sfânt din istoria Bisericii timpurii, cu deosebire Părinţii egipteni. 
Antologia patristică are şi un cuvânt-înainte folositor de către suflete, scris de părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la Mănăstirea „Sfânta Maria“ - Techirghiol, care recomandă cartea şi exprimă axiomatic douăsprezece îndemnuri şi cugetări despre viaţa creştină, necesare credicioşilor din vremea noastră. 
Citind această carte, intrăm în atmosfera de har a veacurilor sfinte, în care iubirea de Dumnezeu şi părăsirea acestei lumi erau începuturile unui drum minunat în raiul interior, acolo unde Dumnezeu-Cuvântul vorbeşte cu oamenii şi le dăruieşte Trupul Său euharistic în Sfânta Liturghie. E o lume a însingurării sfinte şi a vorbirii cu lumea întreagă prin rugăciune, a smereniei şi slavei răstignite a pustiei, o lume de virtuţi şi de cădere, de întoarcere la esenţe, dar mai ales o lume a căutării sincere, a uceniciei în har şi a simţirii lui Dumnezeu. 

"Istorii cu tâlc: Ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa? 
Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: 
- Avvo, ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa? Iar bătrânul i-a răspuns: 
- Fiule, tăcerea este aceasta: a şedea singur în chilie cu înţelepciune şi cu frica lui Dumnezeu, ferindu-ţi inima de gânduri şi cugete necuvioase. O tăcere ca aceea naşte alte bunătăţi şi-l păzeşte pe călugăr de săgeţile cele aprinse ale vrăjmaşului şi nu-l lasă să fie rănit de ele. O, linişte fără de gâlceava, scară cerească! O, fără de grijă, maica umilinţei! O, fără de grijă, luminătoarea sufletului! O, tăcere vorbitoare cu îngerii! O, tăcere, strălucitoarea inimii! O, linişte fără gâlceava, născătoare a toate bunătăţile, întărirea postirii, frâul limbii, înfrânarea pântecelui! O, linişte, îndemnarea rugăciunii şi a citirii Sfintelor Scripturi! O, tăcere îngrijorătoare numai pentru ale tale şi totdeauna cu Hristos vorbitoare şi neîncetat văzător a morţii înaintea ochilor săi şi păzitoarea luminii celei nestinse! Pe aceea, cine o păzeşte neîncetat cântă zicând: gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, că Ţie se cuvine lauda şi slava, în veci, amin!" 

Lumea este aceasta care este, cu chinurile si cu bucuriile ei. Totdeauna a fost asa. Si asa va fi. Elementul tragismului a caracterizat totdeauna Pamantul nostru. Viata si moarte. Inflorire si decadere. Cadere si Inviere. Toate acestea merg impreuna. Si vor merge asa pentru totdeauna in acest interval al timpului.

Insa ceea ce traiesti tu inlauntrul tau nu depinde numai de lumea exterioara, nici macar de modul in care tu „interpretezi” această lume, de ochii tai, de optica ta. De felul in care vezi tu viata, ce insemnatate dai tu esecului, daca te schimbi usor in rau din pricina unei incercari, daca te prabusesti grabnic intr-o stare de parasire sau de tradare.

Hristos, de asemenea, a trait intr-o lume tragica, intr-o epoca la fel de dificila. Dar El a fost necontenit in contact cu Tatal Lui cel Ceresc, cu pacea inimii Lui dumnezeiesti, cu bucuria Sfantului Duh care-L inunda. Si asa le suporta pe toate, pe toti ii iubea, peste tot iradia lumina, nici de moarte nu se temea, nici tradarile nu-L distrugeau.

Daca, asadar, ai putea si tu sa-ti schimbi ochii tai, afectiunile (iubirile) tale, mintea ta, atunci toate vor fi probabil la fel, dar tu nu te vei distruge cu usurinta. Vei fi altfel, vei auzi inlauntrul tau alte lucruri, vei simti o putere de neclintit care te va tine drept in picioare!