Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

A spus un monah:
– Focul are nevoie de lemne pentru a se întreţine. Altfel, se stinge. La fel şi cu dragostea noastră faţă de Iisus Hristos. Dacă mintea şi inima ta se îndeletnicesc cu alte lucruri, şi dragostea dumnezeiască se va stinge repede. Cine altcineva s-a mai răstignit pentru noi? Doar Iisus Hristos. Pe Acesta deci să-L iubim, să ne încredem în El şi să-L urmăm.

Spunea un monah:
– Inima noastră trebuie să fie atât de largă, mai încăpătoare decât universul, încât să încapă toţi în ea, fără să-i respingă pe unii sau să facă diferenţe între cunoscuţi şi străini, între drepţi şi păcătoşi, între buni şi răi, între prieteni şi duşmani. Dacă se întâmplă totuşi aşa, atunci sufletul se fărâmiţează şi nu mai este vrednic de ceruri. Cu toate acestea, să ştim că pe oricine îl respingem şi-l socotim nefolositor şi de nicio treabă, pe acesta bunul nostru Hristos îl primeşte întru iubirea Sa fierbinte şi de neajuns.

Nu mai avem nevoie de reevanghelizare prin cuvinte şi prin predici. Sunt o mulţime de texte şi de predici în cărţi şi pe internet. Avem însă nevoie de reevanghelizare a trăirilor. Trăirea noastră este cel mai bun apostol al lui Hristos. Trăirea vorbeşte şi atunci când cuvintele amuţesc.

Biserica lui Hristos este cea mai mare zidire de optimism care a fost făcută pe pământ. Optimismul creștinismului nu constituie pur și simplu o teorie duhovnicească, pentru că este trăită și fundamentată.Nu aș putea să mă numesc pe mine însumi creștin, dacă nu aș fi optimist. Și dacă m-aș numi creștin și nu aș fi optimist, nu aș fi un creștin sincer. Și voi toți în zadar vă numiți creștini, dacă voi nu sunteți optimiști. Creștinismul constituie cea mai mare cetate de optimism.Credința, nădejdea și iubirea alcătuiesc împreună optimismul. Numai optimismul ne mântuiește. Dacă nu avem optimism, nu avem credință.Pe chipul optimistului în fiecare zi se răsfrâng razele soarelui, îl încălzesc și îi luminează sufletul, în vreme ce chipul pesimistului rămâne fără soare, iar drept rezultat, sufletul lui este rece și întunecat. Primul – cel optimist – vede florile în fiecare zi, în vreme ce al doilea – pesimistul – vede totul ca pe un loc murdar, plin de gunoaie. Nu poate să existe nicio lucrare creatoare fără optimism.Fraților, să fim optimiști și să avem credințăîn Dumnezeu. Există Creatorul, Făcătorul lumii și Părintele nostru. Gândul acesta să fie temelia sau fundamentul optimismului nostru...Noi să fim optimiști ca și creștini, pentru căîn credința noastră au găsit mângâiere chiar și cei mai deznădăjduiți oameni.A fi cineva optimist înseamnă să trăiască și să prețuiască drept sau corect darul vieții.

Acum cinci zile ne-am bucurat cu totii de un fel de minune: undeva, intr-un adapost, s-au certat atat de tare doi detinuti, incat am crezut ca se vor strange de gat chiar in seara aceea. Noi stateam si ne uitam: si iata ca unul dintre ei(era un om robust, macelar de meserie, care aici, in puscaria noastra, slujea de calau) bate la usa celuilalt; celalalt ia o bara de fier si ii iese in intampinare; in momentul era gata sa loveasca, ii cade fierul din mana. Acest calau statea in genunchi la picioarele lui si ii spunea: "Parintele ne-a invatat sa iertam totul si iata, inainte de asfintitul soarelui , te iert. Iarta-ma si tu!" femeile noastre si noi insine am plans in hohote vazand o asemenea priveliste. Iata ce fac lectiile tale, parinte. Nu, va imploram, nu ne parasiti pe noi, mizerabilii". Iata roadele misiunii jertfelnice a parintelui Spiridon in inchisorile Siberiei: puscariasii invata sa ierte, pacatosii sa se pocaiasca. Cartea de fata ne arata pilde tulburatoare de pocainta. Oameni care au iubit pacatul, oameni care au fost robi pacatului, devin robi ai lui Dumnezeu. Sunt oameni care ne indeamna sa urmam exemplul lor, si sa rupem lanturile cu care suntem legati de patimi si de diavoli. Nu trebuie sa ne multumim constiintele spunandu-ne ca noi nu am pacatuit ca acesti criminali sau ca aceste desfranate. Ci trebuie sa ne hranim din pocainta lor, pentru a dobandi Imparatia Cerurilor...

Amintirile Parintelui Spiridon

CUPRINS

Nerecunoştinţă

Lupta pentru existenţă

Pomenirea celui drept

Ajutorul la Dumnezeu

Căsătorie

Învăţător

Cântecele învăţătorului

Discernământ

Dreptate

Accident şi harul lui Dumnezeu

Părăsirea soţului

Crima unui tânăr

Răzbunare

Avort

Intervenţia lui Dumnezeu

Episcop

Păstorul cel bun

Recunoştinţă

Binecuvântarea mamei

Moarte

Doctor

Preot

Preoţi

Simplitate

Cuvântul lui Dumnezeu

Melancolie

Pocăinţă

Mamă

Ura între fraţi

Singurătate

Mănăstire

Familie

Vederea lui Hristos

Orfani

Droguri.

Tovărăşii (rele)

Tată

Ispită

Credinţă

Pronia lui Dumnezeu

Rugăciune

Mită

Severitate faţă de părinţi

Studii

Afecţiune

Soţi

Peţire

Cinste

Nădejde

Invidie

Prietenie

Ospitalitate

Îndelungă vorbire

Joc de cărţi

Sfintii nostri, precum si marii parinti si asceti ai nostri au fost si ei candva copii!

Pentru micul Iacov cele de pe pamant si cele din ceruri au devenit una. Si semana acum cu acele pasari de toamna, pe care le vezi intr-o clipa zburand cu aripile deschise in imbratisarea cerului, iar in clipa urmatoare lasandu-se usor pe pamant.
In prima parte a cartii citim o povestire minunata din anii copilariei parintelui Icov Tsalikis.
In partea a doua se desfasoara pe scurt viata lui emotionala.
In ultima parte sunt prezentate scurte istorioare foarte valoroase.

Înainte cu mulţi ani, văzând răspândirea nestăvilită a răutăţii şi a păcatului în societăţile noastre contemporane şi cursele întinse cu plasele ei care prindeau tot mai multe suflete, m-am gândit să fac ceva, cât de puţin, pentru oprirea acestui rău înfricoşător al păcatului, să aprind o lumânare care să lumineze, să păzească şi să folosească duhovniceşte oricărui suflet voitor de bine, chiar dacă personal nu dispun de studii şi diplome speciale. 

Sunt o mamă simplă, cu cunoştinţe doar de şcoală elementară, dar mă străduiesc să cunosc şi să vieţuiesc, pe cât îmi stă în putere, după voia lui Dumnezeu.