Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Darurile care-l infrumuseteaza pe om cu chipul lui Hristos inainte de toate sunt: dragostea, smerenia, blandetea, dispozitia de a se jertfi pana la capat pentru aproapele.  Insa acestea sunt darurile celor desavarsiti, iar la ele se ajunge cu ascultare, cu rabdare si cu staruinta in rugaciune.

Pentru a-l iubi pe aproapele, trebuie mai intai sa stoarcem puroiul iubirii de sine, fiindca intru el nu este nici iubire de Dumnezeu, nici iubire de oameni.  Chiar daca il iubim pe celalalt, in el ne iubim de fapt pe noi insine!

Fiecare pas al nostru trebuie sa fie patruns de o nazuinta continua catre Dumnezeu – prin rugaciune, prin afierosirea tuturor simtamintelor noastre lui Dumnezeu, ca fiind singurul scop al dragostei noastre.  Doar printr-o astfel de nazuinta neincetata vom reusi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca din aceasta lume care zace sub puterea celui rau (I Ioan 5, 19), dupa cum spune Apostolul, sa iesim biruitori.

Vreme de 2000 de ani, crestinii au calatorit spre locuri sfinte pentru a-si implini fagaduinta si a aduce multumiri, pentru a se cai de pacatele lor, pentru a-si innoi viata duhovniceasca, pentru a cere de la Dumnezeu tamaduirea sufletului si a trupului si pentru a-L slavi prin inchinarea la moastele sfintilor Sai.  Fiecare dintre aceste situatii are drept tel atingerea acelei lumi de dincolo ce se regaseste in spatiul fizic, deopotriva in timp si in vesnicie.

(lipsa text)

Imbinare reusita intre simplu si complex, cartea de fata raspunde multor asteptari.  Tema lumii este tratata foarte cuprinzator, incat e greu sa nu gasesti raspuns, macar tangential, la o sumedenie de probleme care‑l preocupa pe omul contemporan.  In acelasi timp, ea este prezentata intr‑un limbaj accesibil, sub forma unui dialog intre staretul unei manastiri si tanarul sau interlocutor.  Convorbirile au loc in manastire, petrecandu‑se, dupa caz, in biserica, in atelierul de icoane sau intr‑o chilie calugareasca.  Staretul este un om deopotriva cult si induhovnicit, iar tanarul este curat, sincer si foarte curios, ceea ce face ca dialogul sa se lege firesc si sa decurga intr‑o atmosfera plina de iubire si bunavointa.

Cartea arhimandritului Spiridonos se afla la a doua editie in Romania, fapt care marturiseste despre impactul pozitiv pe care l‑a inregistrat in randul cititorilor de la noi.

Sfântul Sofronie Saharov
viața • acatistul • paraclisul • rugăciuni

Ediţie îngrijită de L.S. Desartovici

Mulți dintre noi ar părea că suntem înfrânți irevocabil de moștenirea cataclismului morții lui Adam proprie tuturor urmașilor lui, dar nu e așa, pentru că în sânul Sfintei Treimi, atunci când fiecare dintre noi am fost chemați la Viață, am fost zidiți din bucurie și întâmpinați cu un surâs. E surâsul veșnic al lui Dumnezeu. Acest surâs l-a avut Domnul Hristos pe sfânta Sa față când a înviat din morți, când a prădat iadul și l-a făcut pe Om biruitor asupra morții. Atunci ne-a îmbrățișat pe toți cu plinătatea dragostei purtată în trup de Om Care a trecut prin moarte „cu moartea pre moarte călcând”.
Aceasta e puterea prin care ne îmbrățișăm unii pe alții, nefiind îngrădiți de loc, distanță sau timp. Suspinul dinaintea durerii și a morții se preschimbă în îmbrățișare a întregii firi omenești, fie ea adeseori dureroasă sau alteori nespus de istovitoare.
Credem că această cărticică și rugăciunile cu­prinse în ea pot fi un mic sprijin în această cale.

Omule, precum este lumanarea care arde in fata ta, la fel este si viata ta. Cu cat lumanarea arde mai mult, cu atat se micsoreaza mai tare. La fel si tu, cu cat mai mult traiesti, cu atat mai mult se scurteaza vremea vietii tale. Daca lumanarea arde pana la sfarsit si se stinge, la fel se va termina si viata ta omeneasca si vei muri. Dupa cum, stingandu-se lumanarea, ni se pare ca nici nu ar fi fost, asa si atunci cand omul moare si este inmormantat, se pare ca nici nu a existat. Vezi, omule, ce este omul si ce este viata lui!