Biserica este inzestrata de Dumnezeu cu puterea de a oferi raspunsul teologic la provocarile lumii contemporane si de a gasi solutii viabile, care sa protejeze si sa orienteze umanul, asezandu-l salutar in comuniune cu Dumnezeu.  In relatie cu stiinta, teologia nu se gaseste in raport de subordonare, ci de conlucrare, adica de sinergie dinamica, avand aceeasi vocatie unica: restaurarea si autodepasirea conditiei umane, prin orientarea hristocentrica si nu umanist-antropocentrica.  Doar in Dumnezeu, omul este capabil sa-si depasesca conditia si sa inteleaga taina Universului, contempland rationalitatea sa, citind semnele prezentei lui Dumnezeu...

Postul Mare este cea mai complexa parte a timpului liturgic din anul bisericesc.  Este timpul in care oamenii incearca sa-si schimbe maniera de viata si sa fie indreptati in fata propriilor constiinte.  Postul Mare este conceput ca un timp al reinnoirilor, al pregatirilor pentru a primi de la Dumnezeu harul cel tamaduitor al pocaintei, care produce schimbarea substantiala a modului de a gandi si a faptui.

Nu numai noi, ci intreaga lume ortodoxa isi marturiseste in zilele noastre aceeasi credinta si aceeasi evlavie fata de Sfanta intregii Ortodoxii si asteapta de la ea puterea data candva celor adunati langa racla sa, in 1642: puterea de a face din Ortodoxie si din solidaritatea ortodoxa aluatul unei lumi pentru care ziua de maine sa nu mai apara la orizont ca o gaura neagra, capabila sa inghita totul.  In felul acesta incepatorul rautatii va fi inca o data invins de catre aceea care a primit de la Dumnezeu aceasta nemarginita putere si aceasta suprema misiune, precum si de catre cei ce cu credinta i se roaga ei si Maicii Domnului: Din valul ce ne bantuie, inalta-ne, ne mantuie.

Personalitate covarsitoare a ierarhului Melchisedec Stefanescu il recomanda posteritatii ca fiind, in aceeasi masura, teolog erudit, istoric vizionar, om de liter si abil diplomat.  Opera sa integrala reliefeaza preocuparile si aptitudinile diverse ale unui om total, care a inteles necesitatile si rolul Bisericii in structura identitatii unui neam pe care l-a iubit cu toata fiinta sa.

Lecturand paginile acestor poeme scrise in vremea sarbatorii, a intamplarilor si evenimentelor speciale, unele dorite altele mai putin dorite, sau a meditatiei pesonale, veti descoperi extraordinarul si in acelasi timp, cotidianul experientei duhovnicesti, exprimate cu o sensibilitate si cu o mare bogatie a nuantelor, ce nu pot fi decat rodul intalnirii darurilor personale si inspiratiei Duhului.

Ascultă glasul conștiinței

Când noaptea începe, deși e lumină,
Când plouă-n torente, deși-i zi senină,
Când lumea-i atee, deși se închină,
Când totu-i haotic, deși-i disciplină,
Când pacea umană nu-i pace divină,
Știința lumească e anticreștină,
Tu, chipul iconic, făcut de Hristos,
Devii chip urât, de fiu păcătos!?

Maslul este Taina Sfanta a ungerii dreptcredinciosilor crestini cu untdelemnul sfintit de Preotii bisericii.  In Taina aceasta, prin rugaciunile preotilor si ungerea trupurilor bolnave cu untdelemn sfintit, se impartaseste bolnavilor ce-l primesc cu toata buna pregatire si credinciosie, Harul tamaduirii de bolile sufletesti si trupesti, adica: iertarea pacatelor, intarirea sufletului si vindecarea trupului, de va fi folositor.

„Nu există păcat mare sau mic. Dacă zăpada cade pe o suprafaţă umedă, se topeşte degrabă. Astfel este şi cu păcatul, dacă este umezit cu lacrimi, îndată se topeşte. Dumnezeu ne iartă întotdeauna dacă arătăm o pocăinţă sinceră.

„Să nu vă descurajeze problemele mari şi greutatea drumului pe care trebuie să-l străbateţi în lupta cu patimile voastre. Luptaţi-vă neosteniţi până la biruinţa finală”.

Părintelui Lazăr, Stareţul Mănăstirii Ostrog

Intotdeauna istorisirile duhovnicesti au incantat inimile crestinilor, au salvat suflete de necredinta, ne-au invatat cum sa raspundem crestineste cand suntem pusi in fata unei anumite situatii de viata, au adus sprijin duhovnicesc celor ce se indoiau de puterea lui Dumnezeu si, nu in ultimul rand, au chemat pe fiecare dintre noi la cunoasterea Iubitorului de oameni Dumnezeu.

Insa, pentru ca aceste istorisiri pline de har divin sa aiba ecou in sufletele noastre, trebuie sa ne ostenim sa gasim linistea interioara, pentru ca numai atunci Il vom afla pe Dumnezeu, iar greutatile si indoielile din sufletele noastre vor fi inlocuite de invataturile desprinse din acele intamplari.  Trebuie sa intelegem ca ceea ce se intampla dupa ce lasam pe masa cartea citita este mult mai important decat lectura in sine, pentru ca atunci trebuie sa judecam pe cont propriu o multime de situatii de viata, in care trebuie sa ne descurcam si sa indeplinim in mod practic cuvintele citite.

Anghelina, Agnia sau Ghetsimana, impreuna cu Alice si Elena sunt femeile de langa noi. Femei cu duh luptator, care au depasit greutatile prin credinta si hotarare, pentru ca au considerat binele o necesitate.
Se poate ca odata sa le intalnim si noi, si poate ca vom trece pe langa ele indiferenti. Insa acum vin sa le cunoastem mai bine prin povestile lor sensibile. Ne incredinteaza viata lor descoperindu-ne inima lor si modul in care si-au lasat amprentele in familie, in grupul celor apropiati lor, in societate. 
Acestea au devenit, dupa cum spunea Sfantul Paisie Aghioritul, dospeala pe care in fiecare perioada grea Preabunul Dumnezeu o foloseste pentru a ajuta generatiile viitoare si pentru ca aceasta lume sa nu piara.

În vremea noastră, în faţa Bisericii – adică în faţa fiecărui creştin ortodox – apar o mulţime de felurite întrebări. Multă lume, istovită de o viaţă fără Dumnezeu, de o viaţă după înţelesurile cele slabe ale lumii, se îndreaptă către Biserică, întrebându-o: cum să afle sensul vieţii, cum să găsească un sprijin solid în lume, cum să se mântuiască. În faţa conştiinţei bisericeşti se află cele mai serioase probleme precum Biserica şi societatea, Biserica şi ştiinţa, Biserica şi cultura, evaluarea vieţii contemporane din punct de vedere bisericesc ş.a.m.d. Creştinii nu trebuie să fugă de răspunsurile la astfel de întrebări. Din păcate, la oamenii Bisericii, adeseori este prezentă „poziţia struţului”: de a se ascunde, de a se înstrăina, de a declara că totul este minunat, iar întrebările sunt „uneltirile duşmanilor” sau rezultatul „minţii decăzute”. Dar această poziţie este o îndepărtare de la realitate; aceste chestiuni nu dispar nicăieri, ci necesită soluţii, răspunsuri, nu o evitare a lor.

Dar creştinul ortodox nu trebuie să răspundă doar la întrebările celor „din afară”. Înainte de a da răspuns cu blândeţe şi cu frică oricui ne cere socoteală despre nădejdea noastră (2 Petru 3, 15), creştinii ortodocşi trebuie să se lămurească în privința chestiunilor vieții interioare bisericești, deoarece ea de asemenea este plină de multe nedumeriri și probleme. Pe noi ne înconjoară o mulțime de predanii, păreri, ideologeme etc., care vin „din partea Bisericii” şi în care ne putem încurca foarte uşor.