Capete despre rugaciune

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-136-073-7
Status: in stoc

Capete despre rugaciune

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Editura Sophia

Orice crestin dreptslavitor este chemat sa rosteasca Sfanta Rugaciune.  Avem porunca aceasta inca de la Sfintii Apostoli, care ne-au indemnat sa ne rugam neincetat si sa ne bucuram pururea (I Tes. V, 16 - 17).  Caci ei gustasera deja din bucuria Luminii taborice si stiau ca viata vesnica intru Hristos este bucurie nesfarsita, in care omul isi iese din sinele sau cazut si ajunge la starea cea dintai, si chiar mai presus de aceea, la rostul sau, cel pe care Dumnezeu i l-a randuit inca dintru început.

Pret: 9.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

      Rugăciunea în vremea bolii 

      Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
      Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
      Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
      Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Fiecare dintre noi ne dorim fericirea și nu este om care să nu se străduiască să ajungă la ea într-un fel sau altul. Dar, ce se ascunde în gândurile și doririle noastre privitoare la fericire? Oare zâmbet? Oare frumuseţe? Oare bucurie? Oare dragoste? Oare surâs? Oare bunătate? Oare mângâiere? Oare bună-stare? Sau poate că e o împletire din toate acestea? Orișicum, un lucru este adeverit: cu cât simţim că fericirea este mai departe de noi, cu atât mai mult tânjim după ea.
      Ne dorim ca prin această carte să aducem în sufletele cititorilor mari sau mici un strop de lumină din care să strălucească bucuria, zâmbetul, frumuseţea și dragostea cea nemincinoasă. De aceea, nădăjduim ca, prin istorisirile cuprinse aici, să se deschidă niște portiţe spre taina adâncă și luminoasă a fericirii. Rămâne ca fiecare dintre noi să ne îndreptăm către această taină, aducând închinare Celui Care ne-a zidit pentru fericirea Sa cea veșnică. 
      Temelia acestei cărţi este uimirea pricinuită de delicateţea prin care Dumnezeu lucrează cu sufletul omului. Gândul nostru de început a fost ca, prin povestirile de faţă, să se mijlocească o apropiere de cugetul Sfinţilor care și-au tăinuit viaţa cu Hristos întru Dumnezeu (Coloseni 3, 3). În acest chip vieţuind, ei s-au rugat să rămână neștiuţi oamenilor și, prin aceasta, s-au împărtășit din adâncurile dragostei și smereniei Domnului. 
      Îl rugăm pe fratele cititor să ierte și să îngăduie toată neputinţa noastră, ca dimpreună să ne adâncim gândul inimii întru cuvântul dumnezeiesc al Mântuitorului nostru, Care a grăit: „Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez” (Ioan 5, 17).
      Se cuvine să spunem că aceste povestiri se adresează celor care au trecut deja de vârsta de zece ani. Și pentru ca apropierea de filele cărţii să sporească atât bucuria copiilor, cât și pe cea a părinţilor, ori bunicilor, istorioarele au fost însoţite de ilustraţii.
      Așadar, acum nu ne rămâne decât să îi rugăm pe cititorii mici sau mari să primească aceste istorisiri cu bunăvoinţă, asemenea unei invitaţii de a descoperi sau a redescoperi Ce este fericirea? (L. S. Desartovici)

    • Ca duhovnic, trebuie multă înţelepciune, răbdare, dragoste, osteneală, ca să nu cazi în prizonieratul relaţiilor sufleteşti, pe nimeni să nu înşeli, să nu îndrumi greşit, să nu tolerezi înşelarea de sine, să nu sminteşti vreun om, încât el să plece deznădăjduit şi să nu se mai întoarcă niciodată la Biserică. Duhovnicul trebuie să se roage, să aibă compătimire, să fie cu dragoste, să ierte, să fie îngăduitor, să rabde. Rolul duhovnicului, al preotului, este unul cheie, iar răspunderea lui este imensă.
      Un preot, un duhovnic, nu trebuie nicicum să devină prizonier. El trebuie să fie liber, să fie rob al lui Dumnezeu şi nu al altcuiva. Trebuie să aibă conştiinţa liberă, trebuie să spună întotdeauna ce gândeşte şi să facă întocmai ceea ce îi dictează conştiinţa. Nu trebuie să viclenească ori să fie făţarnic. De aceea se leagă de el multe inimi de copii şi de vârstnici. De asemenea, trebuie întotdeauna, cu toată sinceritatea, cu toată înflăcărarea inimii lui, să răspundă la întrebările care se ridică, la nevoile duhovniceşti ce‑i stau înainte. Trebuie să audă şi să simtă inima tulburată a copilului ori a tânărului şi să afle modul cel mai adecvat de a da un răspuns, de a întinde o mână, de a ajuta. Iar aceasta niciodată nu trebuie să fie un act formal. Vai preotului care nu înţelege acest lucru!

      Traducere din limba rusa de Gheorghita Ciocioi

    • Colecția Materikon

      Prin firea lor, femeile sunt chemate să oglindească duhul nelumesc în lumea aceasta vremelnică. Deși adeseori ascunse de privirea obișnuită, prin virtutea smereniei lor, sfintele și dreptele femei au luminat duhovnicește calea către tărâmul ceresc în toate timpurile. Între ele strălucește chipul acestei eroine din zilele noastre, Fericita Eufemia de la Ravanița (Serbia), așa cum este înfățișată în biografia de față, scrisă cu dragoste de credincioasele ei fiice duhovnicești.
      Maica Eufemia a avut un minunat farmec și tărie a duhului. Înfățișarea sa din afară era oglin­direa înclinației sale spre rugăciune. Lucra­rea sa din afară nu avea limite. Ca tânără ne­voi­toare mireană ea a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu din sat în sat; a călăuzit marea ei obște și sute de mireni printre primejdiile trupești și duhovnicești ale celor Două Războaie Mon­dia­le și sub jugul comunist; a întemeiat orfe­li­na­te, a educat tineri și a tradus scrieri patristice pen­tru învățătura duhovnicească a poporului său.
      Lăuntric, stareța Eufemia a trăit în duhul vechilor Părinți ai pustiei: în post, în priveghere de toată noaptea și dormind doar așezată. Pentru aceasta Dumnezeu i‑a dăruit darul înainte‑vederii și al tămăduirii.
      Înnoitoare a șase mănăstiri, ea a reîntemeiat viața mo­nahală chi­no­vială în țara sa în așa măsură, încât rânduiala monahală așezată de ea s‑a folosit în mănăstirile de maici din întrea­ga Serbie.

      Ediția de față reprezintă reeditarea volumului "Fericita Eufemia a Serbiei. Viata unei starete apostolice" apărut la Editura Sophia în 2010.

watch series