Traind intr-o perioada apropiata vremurilor noastre, Sfantul Ioan de Kronstadt da marturie prin exemplul sau ca, indiferent de imprejurari, putem duce o viata conforma cu invataturile lui Dumnezeu.  In insemnarile sale duhovnicesti privim uneori ca in oglinda, descoperind situatii ce ne sunt familiare.

Cartea de fata nu este un simplu jurnal, ci un indrumar pentru urcusul duhovnicesc.  Rugaciunea, pocainta, jertfa sunt coordonatele ce ne calauzesc spre acest urcus.  Privind la lupta launtrica a parintelui Ioan, constientizam faptul ca dobandirea acestor virtuti nu este o utopie, ci ceva ce sta in putinta tuturor.

De la Hristos si pana azi au aparut multe si felurite erezii. Dar care erezie crestina, care eretic a sustinut vreodata ca "Toate religiile slujesc lui Dumnezeu si pe om"? Ortodocsii si ereticii credeau si propovaduiau ca numai o religie "slujeste lui Dumnezeu", iar toate celelate diavolului, deoarece insala si mint si tin pe om departe de lumina si de adevarul mantuitor. Pana si iehovistii, care au intrecut orice masura prin lipsa de evlavie si hulele lor, n-au ajuns nici macar aproape de grozavia ecumenismului. Multi monstri a nascut iadul in vremurile noastre, dar de marimea ecumenismului nu este nici unul! 

Arhimandritul Epifanie Teodoropulos, a trasat o cale scurta si luminoasa pe cerul Bisericii Ortodoxe, iar acum se odihneste aproape de Acela pe Care atat de mult L-a iubit in toata viata sa.

Principiul de temelie al Staretului a fost dorinta de a predica Evanghelia in dar, dupa exemplul Sfantului Apostol Pavel, sa slujeasca Biserica fara cea mai mica rasplatire materiala.  De aceea in toata viata sa a ramas fara subventie si asigurare, economisindu-si cele de trai, mai ales in primii ani ai slujirii sale preotesti, din corecturile publicatiilor Astir ale Fratilor Papadimitriu.  Parintele Epifanie in toata viata sa si-a aruncat grija spre Domnul si filosofia lui cea mai inalta - asa cum o caracteriza - era cererea liturgica: pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.

Secolul al XVI-lea a fost secolul marilor prigoane.  Cu toate acestea, s-au pastrat multe istorisiri si povestiri deosebite de la cei care au cunoscut indeaproape dragostea si virtutea Sfantului David, care au auzit invatatura lui si au admirat prezenta sa luminoasa.  Exista asadar, multe date si povestiri care pot completa chiar cu amanunte biografia alcatuita de monahul Hristofor.  Scrisa in limba greaca veche, neinteleasa astazi de oamenii simpli si de tinerii care nu o mai invata in scoli, biografia aceasta prezinta in linii generale viata Sfantului.

Volumul "EREZIILE CONTEMPORANE - o adevarata amenintare" semnat de Parinte Arsenie Vliangoftis, Doctor in Teologie si Licentiat in Filozofie prezinta cu exactitate stiintifica pericolele venite din partea falsilor invatatori, promotori ai Scientologiei, ai Globalizarii, ai Noii Ordini a Lucrurilor, sincretismului religios si care nu sunt decat niste unelte in mana diavolului ce umbla racnind, cautand pe cine sa inghita (I Petru, 5,8). De asemenea, foarte bine accentueaza diferenta dintre meditatia antropocentrica de tip yoga si rugaciunea hristocentrica a mintii sau a inimii, specifica Ortodoxiei.

Articolele cuprinse in carticica aceasta s-au publicat mai intai in ziarul religios al Atenei Presa ortodoxa.  Ecoul lor a intrecut orice asteptare.  Alcatuite in urma unor indemnuri-rugaminti, si adresate mai ales clericilor, le redau independente unul de altul, ca sa fie mai la indemana celor ce le vor folosi in infruntarea teoriilor potrivnice.  Unii dintre cei care mi le-au cerut, intre care sunt chiar si ierarhi, mi-au declarat ca isi iau raspunderea publicarii lor.

Arhim. Epifanie T. Teodoropulos

Singuratatea este neputinta comunicarii reale, imposibilitatea de a crea si de a realiza o relatie, o legatura cu ceilalti.  Civilizatia contemporana si structurile comunitatii de astazi conduc la instrainare sociala, la o politica de izolare, la insingurare personala.  Astfel, de timpuriu omul incepe sa fie stapanit de sentimentul impovarator al neputintei si al lancezelii, sa-si piarda sensul vietii si intelesul ei, sa vietuiasca fara idealuri si reguli, sa banuiasca si sa se indoiasca continuu.

Evenimentul canonizarii oficiale a Sfantului Gheorghie Karslidis constituie o rascruce importanta in istoria Sfintei Mitropolii a Dramei.  Smeritul si evlaviosul Cuvios Gheorghie s-a nascut in Arghiropolis din Pont in anul 1901.  A trait in Georgia si Rusia, unde a fost tuns in monahism si hirotonit diacon si apoi preot.  Odata cu venirea sa in Grecia, in anul 1930, a locuit in satul Sipsa Dramei, astazi numit Taxiarhis.  Aici a intemeiat Manastirea Inaltarii Domnului, a trait o viata bine-placuta lui Dumnezeu si a devenit un parinte duhovnicesc plin de afectiune pentru multi.  A adormit si a fost ingropat in locul nevointei sale la 4 Noiembrie 1959.

Inflacaratul Staret si-a intemeiat casa duhovniceasca pe piatra credintei si a smereniei. Vorbea putin si lucra mult. Manca si se odihnea cu multa infranare.  Era vrajmas al iubirii de placeri lumesti, care, sub aparenta inselatoare a desfatarii, ii inseala pe cei insetati de ea.  Si-a ales calea cea stramta a virtutii care duce la fericita si vesnica odihna, la inceput de nevoie, iar apoi de buna voie.  Prin asceza L-a primit pe Dumnezeu intru sine, dupa ce a aratat mai intai prin eroismul sau ca intr-adevar L-a dorit si apoi prin barbatia sa ca Il poate pastra in sine.  Prin neagoniseala a dobandit aripi de vultur care zboara la inaltime.  Prin culcarea pe jos, prin statul indelung in picioare si prin priveghere si-a inceput nevointa de omorare a patimilor.  Trupul, materia, somnului i s-au supus.  Odihna trupeasca i-a devenit un vrajmas inca din tinerete.

Robia față de patimi este dureroasă. Omul, uitându‑L pe Dumnezeu, îndumnezeiește materia și pe sine însuși. Este predispus la nespusa nenorocire a vieții păcătoase. Depărtarea de Dumnezeu îi creează o puternică singurătate, o înfricoșătoare autarhie, o neîndurătoare pustiire. Nu se bucură, nimic nu‑l satisface, nu se simte împlinit și nu se liniștește. Fără Dumnezeu toate sunt lipsite de bucurie, fără sens și întunecate. Relațiile devin conflictuale, plictisitoare, problematice. Lipsa de rațiune domină. Stricăciunea stăpânește toate. Omul este dus să facă ceea ce nu dorește, lucrul pentru care el nu a fost plăsmuit să îl facă. Și el, în loc să se scuture de această stare, se îndreptățește și într‑un fel se batjocorește pe sine însuși. Ajunge chiar să se certe și cu Însuși Dumnezeu, ca și cum Acela ar fi vinovat de starea lui.