Maxime si cugetari aghiorite. Mici secrete pentru o viata frumoasa de toate zilele

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550-336-6
Status: in stoc

Maxime si cugetari aghiorite. Mici secrete pentru o viata frumoasa de toate zilele

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 216

A spus un monah:
– Focul are nevoie de lemne pentru a se întreţine. Altfel, se stinge. La fel şi cu dragostea noastră faţă de Iisus Hristos. Dacă mintea şi inima ta se îndeletnicesc cu alte lucruri, şi dragostea dumnezeiască se va stinge repede. Cine altcineva s-a mai răstignit pentru noi? Doar Iisus Hristos. Pe Acesta deci să-L iubim, să ne încredem în El şi să-L urmăm.

Spunea un monah:
– Inima noastră trebuie să fie atât de largă, mai încăpătoare decât universul, încât să încapă toţi în ea, fără să-i respingă pe unii sau să facă diferenţe între cunoscuţi şi străini, între drepţi şi păcătoşi, între buni şi răi, între prieteni şi duşmani. Dacă se întâmplă totuşi aşa, atunci sufletul se fărâmiţează şi nu mai este vrednic de ceruri. Cu toate acestea, să ştim că pe oricine îl respingem şi-l socotim nefolositor şi de nicio treabă, pe acesta bunul nostru Hristos îl primeşte întru iubirea Sa fierbinte şi de neajuns.

Nu mai avem nevoie de reevanghelizare prin cuvinte şi prin predici. Sunt o mulţime de texte şi de predici în cărţi şi pe internet. Avem însă nevoie de reevanghelizare a trăirilor. Trăirea noastră este cel mai bun apostol al lui Hristos. Trăirea vorbeşte şi atunci când cuvintele amuţesc.

Pret: 9.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Lucrarea de față vine să arate că monahii nu numai că au luptat și s-au jertfit pentru credința ortodoxă și adevăr, dar foarte adesea au fost principalii, dacă nu chiar singurii lor apărători. Aveau, desigur, cu adevărat, o mare dragoste și dăruire față de viața de liniște, își dedicau cea mai mare parte din timp rugăciunii, se distingeau prin smerenie, supunere, blândețe și ascultare, dar toate acestea nu înseamnă că erau făpturi lipsite de voință sau „oi necuvântătoare”! Ascultători ai cuvântului evanghelic, monahii n-ar fi putut urma niciodată unor păstori care „nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sar pe aiurea”, căci i-ar fi socotit „furi”, „tâlhari” și „străini” și „ar fi fugit” de unii ca aceștia (cf. Ioan 10, 1-6). 
      Sfântul Teodor Studitul învăța în acest sens: „Porunca Domnului grăiește să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credință. Căci, zice, să vorbești, și să nu taci, și: «De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el» (Evrei 10, 38), și: «Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga» (Luca 19, 40). Fiindcă atunci când este vorba de credință, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. Ostaș? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-și hrana de pe-o zi pe alta. Nu mă privește pe mine treaba asta și nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, și tu vei rămâne mut și fără grijă? [...] Căci și acest sărac, dacă acum nu vorbește, în ziua judecății va fi fără de răspuns și vrednic de osândă fie și numai din pricina aceasta”.

    • Dacă deschidem Biblia, aflăm în paginile ei diverse forme literare: poezie falnică, maxime scurte, acte legislative, relatări istorice, imnuri înălțătoare, predici amănunțite, tratate teologice, epistole personale, vedenii profetice și multe altele. Toate acestea i-au ajutat pe autorii biblici să aducă la cunoștința cititorilor lor glasul lui Dumnezeu, Care le vorbea despre valorile veșnice și imuabile. Iisus Hristos a comunicat și El cu oamenii în mod diferit. A propovăduit în sensul clasic al cuvântului, i-a învățat prin exemplul propriu, le-a răspuns la întrebări și le-a relatat povestiri pe care le numim parabole.

      Când venim la biserică în fiecare duminică, auzim în cadrul Liturghiei pericopele evanghelice, o parte semnificativă a lor fiind constituită tocmai din astfel de texte expresive și memorabile. Ele ni se par simple și pe înțeles, însă nu încetăm să descoperim noi și noi profunzimi de bogăție duhovnicească, dacă pătrundem în tâlcul lor cu mai multă străduință. La baza acestei cărți se află predici, convorbiri catehetice și materiale apărute în urma întâlnirilor cu auditorii dintre cele mai diverse. Nu aveți în față un comentariu exegetic științific, ci niște reflecții referitoare la textele splendide și multilaterale care au avut un rol important în misiunea lui Iisus Hristos și își păstrează actualitatea în viața Bisericii Sale.

    • Am auzit odată de la un profesor fizico-matematician ceva care mi s-a părut de necrezut. Adică faptul că bătăile din aripi ale unui fluture în India pot, datorită unor legi şi parametrii fizici, să provoace un cutremur în America! Susţinea, de asemenea, că joculeţul pe care îl face un pui cu aripile lui în zăpadă, sus pe un munte, poate să provoace o avalanşă. Să fie creat, astfel, un bulgăre mic de zăpadă, cât un bob de năut, iar acesta, rostogolindu-se, să devină o avalanşă, care să provoace distrugeri enorme.

      Nu sunt specialist, pentru a adeveri, să fiu de acord sau să resping aceste idei ale profesorului. Totuşi, oricât de improbabile par aceste ipoteze, ele exprimă un adevăr pe care îl conştientizăm puţin: că binele sau răul, virtutea sau păcatul nostru nu ne priveşte numai pe noi, ci are dimensiuni comunitare, mondiale, pozitive ori negative. Ele influenţează întreaga lume, direct sau indirect. Cu alte cuvinte, suntem responsabili pentru tot ce se întâmplă în lume.

      Din păcate, acest adevăr nu numai că îl ignorăm, dar nici măcar nu vrem să îl auzim. De aceea şi credem şi susţinem cu patos, de multe ori, că pentru toate relele care se întâmplă în noi sau în jurul nostru, dar şi în lumea întreagă, sunt de vină numai alţii sau chiar însuşi Dumnezeu.

      De exemplu, este foamete într-un loc al planetei? E de vină Dumnezeu! Are loc un război între două state. E de vină capitalul, interesele economice etc. Izbucneşte un scandal politic sau bisericesc? Sunt de vină puterile întunericului, fiara (666), ereticii, antigrecii. Trebuie să înfruntăm nişte probleme familiale sau personale? Nu suntem noi de vină! E de vină sistemul, statul sau cineva care ne duşmăneşte şi ne-a făcut...vrăji! Astfel ne justificăm sinele propriu, aruncăm greutatea pe alţii şi nu luăm asupra noastră nici o responsabilitate. Aceasta, însă, are consecinţe tragice nu numai pentru noi, dar şi pentru mediul nostru apropiat, pentru societatea noastră, pentru lumea întreagă.

      Ne-am gândit să punem în circulaţie acest text de mici dimensiuni, cu nădejdea că unii dintre cititori vor vedea lucrurile din alt punct de vedere şi îşi vor pune problema în mod adânc. În alcătuirea textului am preferat să ne mişcăm printre evenimentele istorice sau printre întâmplările obişnuite ale vieţii de zi cu zi, evitând analizele teoretice greu de înteles.

      CUPRINS

      Cuvânt înainte

      1. Cine este răspunzător pentru rău?

      2. Suntem responsabili pentru toate

      3. Influenţa binelui şi a răului

      4. Proporţii nebănuite

      5. Responsabilitatea familiei

      6. Forme de adresare

      7. Împreună-răspunzători

      8. Biserica: organismul cel mai complex

      9. Iubirea

      10. Pocăinţa

      11. În loc de încheiere

watch series