Poveştile celor 12 prinţese şi împărătese sunt:

• - Prinţesa Apolinaria
• - Împărăteasa Teodora a II-a
• - Prinţesa Drosida
• - Alexandra, Împărăteasa
• - Împărăteasa Elena
• - Cneaghina Fevronia
• - Împărăteasa Ana
• -  Împărăteasa Irina
• - Prinţesa Casdoas
• - Nana, Împărăteasa Georgiei
• - Teodora, Împărăteasa lui Iustinian
• - Împărăteasa Teofana

(include CD audio)

Sofia, fetiţa care ştie să pună lumina pe pânză de tablouri, a moştenit acest talent de la bunicul ei, iconarul. Într-un peisaj aproape sălbatic, neschimbat de secole, pe culmea Doloşmanului, la graniţa dintre Dunăre şi mare, copila află multe taine, nu doar despre tinereţea şi viaţa bunicului ei, ci şi despre ce înseamnă pictarea de icoane şi despre de negrăit frumoasa, tainica şi minunata relaţie a omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii.

Aceasta carte am cunoscut-o in anul 1944.  Aveam, pe atunci, cincisprezece ani.  Ea mi-a fost de mare folos, mai cu seama prin tema ei.  Din ea am aflat ca un crestin trebuie sa fie mereu multumit, pentru ca Dumnezeu asa il vrea pe om, sa fie multumit.  Citind aceasta carte, am luat aminte la tema ei, am luat aminte la faptul de a fi multumit si, cu toate ca nu mi-am urmarit multumirea in mod artificial, am avut in vedere totdeauna sa ma multumesc cu ce mi-a randuit Dumnezeu.  Cartea mi-a placut mult atunci cand am citit-o pentru prima data si mi-a parut rau ca n-am regasit-o de-a lungul anilor ce au trecut, desi mereu m-am interesat de ea si am recomandat-o celor cu care am venit in legatura.

Arhimandritul Teofil Paraian

„Am întâlnit‑o pe Mădălina Andreescu într‑o zi frumoasă, de vară (cred că aşa spun toţi cei care o cunosc pe Mădălina, chiar dacă ziua în care au văzut‑o prima oară a fost una de mijloc de decembrie, zi cu nămeţi îngheţaţi, sub aspră răsuflare de viscol). Are fata asta, în toată fiinţa ei, un zâmbet văratic, un zâmbet răsărit de acolo, de unde trebuie că s‑a sădit rădăcina tuturor verilor terestre. Şi te învăluie în el, când te întâlneşte, te îmbracă în el, pur şi simplu, iar tu nu ai cum să nu te crezi în luna lui iulie şi nu ai cum să nu te simţi cel mai important om de pe faţa pământului, în clipa aceea, de VARĂ. Nu am ştiut, atunci, dar m‑am bucurat, mult, acum, să văd că şi‑a eternizat zâmbetul într‑o carte! O carte în care am descoperit‑o pe Mădălina, toată numai suflet, însufleţind cuvinte, într‑un fel în care numai un om cu adevărat talentat o poate face.Pe apele paginilor acestei cărţi, Mădălina rememorează zile din viaţa ei sau din viaţa celor dragi, de acum sau de mai demult; ni se confesează, „se iartă, se vindecă“, „se înţelege mai bine pe ea“ şi ne înţelege mai bine pe noi, ceilalţi. Însă, mai ales, ne ajută să ne înţelegem, să ne iertăm şi să ne vindecăm, la rându‑ne, de dureri pe care, poate, noi le‑am tăcut şi pe care le regăsim, povestite de ea, cu blândeţe şi lumină.Mulţumesc, Mădălina, pentru zâmbetul tău!”Brândușa Vrânceanu

În acelaşi decor feeric, al Insulei Prinţului Eward (insula mult-iubită, a propriei sale copilării!), Doamna Lucy Maud Montgomery ne poartă în universul altor suflete luminoase, naive şi înduioşătoare, de copii, verii King şi prietenii acestora. Între ei, se distinge, ca personaj principal, Sara Stanley, supranumită Povestitoarea. Iată ce spun celelalte personaje despre ea, de-a lungul romanului:

„Niciodată nu mai auziserăm o astfel de voce. Şi niciodată, în toţi anii care au urmat, n-aveam să mai aud o voce ca a ei. Nu sunt în stare să o descriu. Aş putea spune că era limpede, dulce şi emoţionantă, că ajungea până departe şi că te făcea să te gândeşti la un clopoţel. Toate astea erau adevărate, fără să vă poată da, totuşi, o idee clară despre calitatea deosebită a vocii Povestitoarei. Dacă vocile ar avea culori, a ei ar fi fost un curcubeu. Dădea viaţă cuvintelor. Vorbele ei nu se limitau la a verbaliza un concept; ele respirau.“
„Geniul este, mereu, de neexplicat. Dacă l-am putea explica, n-ar mai fi geniu. Şi verişoara noastră, Sara Stanley, avea geniu!“
„Pe cinstea mea, verişoara noastră era destinată să cunoască monarhi şi să facă parte dintre fericiţii muritori apreciaţi şi onoraţi de către ei. Dar, în seara aceea, când stăteam aşezaţi, acolo, în iarba din bătrâna livadă, nu ştiam asta. Ni se părea, deja, extraordinar simplul fapt că ea se aştepta să aibă norocul să vadă un rege.“
„Avea o voce care ar fi umplut de farmec până şi tabla înmulţirii.“
Cu bucuria de a vă putea dărui încă o perlă din sipetul de comori al creaţiei Doamnei Montgomery, vă urăm, din toată inima, lectură plăcută, şi suntem siguri că, datorită talentului şi sensibilităţii scriitoarei, veţi reuşi să auziţi, lecturând, vocea de curcubeu a Povestitoarei!

Cartea este o marturie autentica si cutremuratoare a unui fost calugar catolic care si-a stabilit ca prioritate in viata gasirea Adevarului. Punctul lui de plecare a fost un document pe care l-a descoperit pe cand ordona si evalua cartile din biblioteca manastirii de care apartinea. Acest document a declansat inlauntrul sau o criza de constiinta, care l-a pus in conflict cu duhovnicul sau, cu prietenii, cu fratii din manastire, cu ierarhia si chiar cu Biserica sa, cu toate dogmele si "adevarurile" ei.

Rândurile acestei poveşti, dragii mei, vă vor învăţa, printre altele, că boala cea mai cumplită din lume – o boală care se răspândeşte, din păcate, în zilele noastre – este indiferenţa. Indiferenţa însingurează, indiferenţa ridică ziduri de netrecut, indiferenţa poate, chiar, ucide... Şi singurul, absolut singurul remediu este DRAGOSTEA. Dacă mă însoţiţi în călătoria printr-un tânăr cartier bucureştean, veţi descoperi, copii, cum a reuşit Loredana să alunge de pe strada ei, şi din inimile vecinilor, boala aceasta grea, pur şi simplu, iubind, şi reînvăţându-i să iubească...

Dacă plecaţi urechea spre cartea aceasta, copii, veţi auzi cum bate, încetişor, sub copertă, inima Prinţesei Riana. Pentru ce bate inima ei? De bucurie sau de tristeţe? Haideţi, să aflăm împreună, citind povestea...