Praznicele Maicii Domnului – o perspectiva istorica si teologica

Format: 15x23 cm
ISBN: 978-606-8439-16-7
Status: momentan indisponibil

Praznicele Maicii Domnului – o perspectiva istorica si teologica

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Bonifaciu
Numar de pagini: 606

Cartea "Praznicele Maicii Domnului – o perspectivă istorică și teologică" este o „frescă” a învățăturii despre Maica Domnului în teologia patristică.

Autorul, Mitropolitul Ierotei al Nafpaktosului, el însuși un ierarh teolog, analizează întreg parcursul bisericesc legat de persoana Născătoarei de Dumnezeu (Zămislirea Sfintei Ana, Nașterea Maicii Domnului, Buna Vestire, Intrarea în Biserică, Maica Domnului în Noul Testament, Adormirea Maicii Domnului), alcătuind o biografie duhovnicească a Preasfintei, în care surprinde cu multă finețe atât aspectele istorice, cât mai ales adâncimile duhovnicești ale fiecărui praznic închinat ei. Este zugrăvită astfel, în cuvinte de Dumnezeu insuflate, icoana Maicii Domnului ca model de isihast și ca punte de legătură între cer și pământ, după cuvântul Sfântului Siluan citat în paginile cărții: „Ea este bucuria noastră și nădejdea. Ea este Maica noastră după duh și aproape nouă după fire, ca om, și tot sufletul creștinesc tinde către Dânsa cu dragoste”.

Pret: 60.00 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



Cod de verificare:
  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Măria Sa Neagoe Basarab... nu este in totalitate, asa cum poate o sugerează titlul, o lucrare de istorie, nici o fictiune literală și cu atât mai putin o scriere aghiografică. Nefiind exclusiv vreuna din acestea, cuprinde totuși câte ceva din fiecare.

      Lucrarea de istorie poate fi socotită în măsura în care urmărește firul cronologic al domniei lui Neagoe Basarab, așa cum l-am găsit înfățișat - cu controversele de rigoare - în cele două vechi izvoare, Letopisețul Cantacuzino și Viața Sfântului Nifon scrisă de Gavriil Protul, precum și în alte documente și studii de specialitate, toate indicate în bibliografia orientativă de la sfârșitul cărții. Scriere aghiografică nu cutezăm a o numi, căci cele sfinte se cuvin a fi scrise de cei sfinți. Gândul nostru a fost doar acela de a înfățișa - într-o societate a modelelor de tot felul - chipul unui domn român care a trăit în mod isihast.

      Aici, sursa principala de inspirație ne-a fost cartea Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, o scriere în felul ei autobiografică, fiindcă toate sfaturile date prințului moștenitor au în ele greutatea cuvântului cercat cu fapta. Învățăturile ne arată că viața voievodului muntean a cuprins cele trei dimensiuni nedespărțite ale spiritualității ortodoxe, așa cum ni le înfățișează teologia răsăriteană: dogmatica, eclesiastica si ascetica. Domnul Neagoe a cunoscut dogmele credintei pravoslavnice si le-a pazit cu sfintenie. De asemenea, a avut nemarginita evlavie si dragoste pentru Biserica, pentru randuielile si slujitorii ei adevarati, episcopi, preoti sau monahi. Si nu in ultimul rand a dus o viata de asceza, unind nevointele trupesti cu trezvia mintii.

      Invataturile cuprind pagini minunate de Filocalie privind stiinta duhovniceasca a curatirii omului de patimi si a unirii sale cu Dumnezeu.

Carti scrise de acelasi autor

    • Când vorbim despre sfinți, nu avem în vedere oameni în afara lumii, oameni ce au viețuit cândva, în trecut, ci pe cei ce viețuiesc și astăzi, care se împărtășesc de energia‑lucrarea curățitoare și, mai cu seamă, luminătoare și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu.

      Prorocii sunt numiți „văzători”, „cei ce văd” deoarece ei le văd pe toate lămurit. Văd lămurit voia lui ­Dumnezeu, Îl trăiesc pe Dumnezeu, văd limpede energia‑lucrarea pronia­toare a lui Dumnezeu, prin care El ține lumea, Îl văd pe Dumnezeu în istorie și în natură. În vreme ce noi, din pricina întunecării minții noastre, le vedem pe toate întunecate, văzătorul le vede pe toate luminoase, ca unul ce are mintea (νοῦς) luminată.

      Trebuie să prețuim și să ne uimim de acest nume, „Văzătorul”, dat de popor lui Samuil. Prorocul Samuil era un om îndumnezeit și cu el se împlinea cuvântul lui David: „Cele nearătate şi cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie” (Psalmi 50:8).

      Sfinții văd și răutatea care există în inima noastră, precum și Harul lui Dumnezeu. Văd gândurile care ne chinuiesc, și de multe ori ni le vădesc pentru a ne îndrepta. Văd și boala minții și a inimii noastre, iar ca unii ce au știința de a tămădui și cunosc care sunt metodele terapeutice potrivite, fac tot ce le stă în putință, cu dragoste, pentru a ne vindeca. „Văzătorul” este un nume strâns legat de știința tămăduirii.

    • Vietuind intr‑o societate in care personalitatea este faramitata, intr‑o societate dominata de zgomot si de imagini ce il robesc pe om ratiunii, simturilor si stimulilor din afara, putem intelege marea insemnatate a acestui mijloc de tamaduire al Bisericii Ortodoxe: isihia (linistirea) mintii.  Este calea strabatuta de toti prorocii Vechiului Testament, de apostoli, mucenici si marturisitori, de asceti si cuviosi.

      Fara isihie‑lucrare niptica, omul nu poate pasi impreuna cu Hristos pe calea dobandirii slavei Sale si nu poate ajunge la trairea Tainei Crucii si a Invierii Lui, care exprima duhul intregii Traditii isihaste.  Curatirea de patimi, implinirea poruncilor lui Hristos vadesc, in fapt, pogorarea in propriul iad, adica in „valea” mortii.  Odata cu luminarea mintii incepe insa invierea cea dintai, impartasirea de Pastile Domnului.  Predarea noastra in mainile lui Hristos, Biruitorul morții, este insasi esenta vietii isihaste.

      De vreme ce teologia reprezinta descoperirea lui Dum­nezeu in inima curata a omului, tot ceea ce tine de inchipuiri, ratiune omeneasca si este rupt de calea ascezei ortodoxe, prin care se curateste oglinda inimii, este mincinos si lipsit de ipostas.  Cei care filosofeaza astfel se afla in hotarele inchinarii la idoli, nu teologhisesc despre Cel Ce este, ci despre ceva lipsit de ipostas, produs al speculatiilor si al inchipuirii lor.  Tamaduirea omului consta in tamaduirea mintii sale (nous) prin curatire, luminare si desavarsire, cu alte cuvinte, prin vederea slavei lui Dumnezeu.

    • Experiența vederii lui Dumnezeu (θεοπτία) de către Sfinți, tradiția isihastă și filocalică, precum și cultul Bisericii nu sunt în acord cu concepțiile teologiei post‑patristice, care discreditează cele trei dimensiuni ale vieții bisericești – experiența vederii, isihasmul și cultul – și, în esență, nu fac altceva decât să protestantizeze teologia ortodoxă. 

      Teologia post‑patristică aspiră să tâlcuiască Scripturile folosind ca instrument rațiunea, închipuirea și gândirea speculativă, iar nu inima. Vrea dumnezeiasca Euharistie fără arderea inimii, fără Rugăciunea inimii, se referă la „on­tologia persoanei”, iar nu la urcușul omului de la după chip la după asemănare, adică la îndumnezeire. Vorbeşte despre întâi‑stătătorul adunării euharistice, iar nu despre proroc, vorbeşte despre Învierea lui Hristos fără trăirea tainei Răstignirii, care reprezintă tradiţia isihastă de nevoință. Aspiră să răspundă la subiectele pe care le lansează cultura contemporană şi nu se referă la biruința lui Hristos, la biruința creștinului prin puterea lui Hristos împotriva diavolului, a stricăciunii şi a morții. Se preocupă de lume, şi nu de transfigurarea omului, vorbeşte de estetică şi artă şi trece cu vederea asceza rânduită de Părinți. Doreşte să primească răspunsuri la întrebări ale culturii contemporane şi nu se interesează de împărtășirea omului de slava tainei Crucii şi a Învierii lui Hristos. 

      Aceasta este problema teologiei post‑patristice și a oricărei alte teologii care nu este bisericească. 

      Mitropolitul Ierótheos 
      al Nafpaktosului și Sfântului Vlasie

watch series