Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a declarat anul 2015 drept An omagial al misiunii manastirii  si parohiei azi si An comemorativ al Sfantului Ioan Gura de Aur si al marilor pastori de suflete din eparhii, in vederea cercetarii, cunoasterii si pretuirii exemplelor de monahi si preoti de mir care au stralucit prin virtutile lor in manastiri si in parohii. In acest sens, in Arhiepiscopia Bucurestilor s-a desfasurat un amplu proces de cercetare si prezentare a vietii si faptelor duhovnicesti, mai intai a monahilor, concretizat in primul volum intitulat Chipuri de lumina, dedicat monahilor renumiti din trecutul Arhiepiscopiei Bucurestilor, respectiv in cel de-al doilea volum, inchinat preotilor de mir care, in cuprinsul Arhiepiscopiei Bucurestilor, au ramas in constiinta comunitatilor pastorite ca modele vii, exemple de jertfelnicie, de lucrare misionara neintrerupta si de indelunga-rabdare in fata diverselor provocari si suferinte la care au fost supusi in timpul  vietii. [...]

Avand constiinta ca preotii de mir evocati in aceasta carte reprezinta numai o mica parte din trecutul lucrarii misionare a Bisericii, ii cinstim cu recunostinta  pe toti cei care, prin misiunea infaptuita, au stralucit ca adevarate chipuri de lumina in bisericile din Arhiepiscopia Bucurestilor.

Învățăturile patristice ne pot ajuta în demersurile noastre de a fortifica puterea curajului nostru și de a stabili măsura prudenței, astfel încât ambele virtuţi să fie cu adevărat desăvârşite. În contextul actual, dominat de  laşitate, îndrăzneală neîntemeiată și lipsa unei gândiri raţionale şi coerente, textele Sfinților Părinţi ne îndeamnă să adoptăm calea vieţuirii creştine: responsabilă, curajoasă, lucidă, dar, în același timp, guvernată de prudenţă. Toate aceste virtuţi, la rândul lor, creează contextul necesar pentru dobândirea celei mai de preţ calități umane dintre toate: înţelepciunea. Însă, pentru a ajunge aici, este nevoie atât de un curaj înțelept, cât şi de o prudenţă bine întemeiată.

Preot dr. Adrian Agachi

Oferind — prin tipăriturile sale, dar şi prin predicile slujitorilor ei — o largă circulaţie ideii unităţii româneşti, o unitate de origine, de limbă şi de credinţă având o contribuţie determinantă în procesul creării limbii literare şi apărând cu tenacitate unitatea de credință a românilor, Biserica Ortodoxă a consolidat şi întreţinut unitatea spirituală a neamului „răsfirat” în „ţări” diferite, temeiul viitoarei sale unităţi politice.

Dificultatea omului modern constă în primul rând în lipsa de discernământ şi de ascultare a poruncilor lui Dumnezeu. Pe de o parte, o viaţă întreagă trăită sub semnul păcatului arată un discernământ slăbit, o rea întrebuinţare a libertăţii cu care omul a fost înzestrat, dar şi confirmă că, prin voinţă proprie, a refuzat să dea ascultare poruncilor dumnezeieşti cuprinse în Sfintele Evanghelii.

Însă, de vreme ce Dumnezeu este bun şi iubitor de oameni şi aşteaptă nu căderea sufletească, ci ridicarea sau pocăinţa şi, implicit, dorinţa păcătosului de a fi iertat şi reprimit ca fiu al Său, astfel, libertatea rău întrebuinţată poate să se transforme într-un izvor de lucrare a faptelor bune spre dobândirea vieţii veşnice fericite.

Preot Dr. Adrian Agachi

Cum am devenit creştini? Prin credinţă, ar putea spune fiecare. În ce fel ne mântuim? De bună seamă, renăscându-ne prin harul Botezului. Altfel, de unde? Deci, după ce am cunoscut mântuirea prin Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, să părăsim învățătura pe care am primit-o? Vrednic de mari suspine ar fi faptul dacă acum ne-am afla mai departe de mântuire decât atunci când am crezut, dacă pe cele pe care atunci le-am acceptat, acum le negăm. Egală este paguba fie că moare cineva fără să fie botezat, fie că acceptă ceva care lipseşte din Tradiţie.

Îmi doresc să merg la Domnul cu această mărturisire, iar pe aceştia îi îndemn să păstreze credința nealterată până în ziua arătării lui Hristos, să ţină pe Duhul nedespărţit de Tatăl şi de Fiul, să menţină în mărturisirea credinţei şi în doxologie învăţătura subscrisă la Botez.

Sfântul Vasile cel Mare

Prea adeseori rugăciunea nu are atâta importanţă în vieţile noastre încât orice altceva să dispară pentru a-i face loc. Rugăciunea e adăugată multor altor lucruri; dorim ca Dumnezeu să fie prezent, nu fiindcă nu există viaţă fără El, nu fiindcă este valoarea supremă, ci fiindcă ar fi aşa de bine ca, pe lângă toate binefacerile lui Dumnezeu, să beneficiem, de asemenea, şi de prezenţa Sa. El este ceva adăugat nevoilor noastre şi când Îl căutăm în acest fel, nu-L vom întâlni.... Toţi ştim cum e să iubeşti pe cineva cu toată inima; cunoaştem plăcerea nu doar a întâlnirii, ci şi a gândirii la cel iubit, mângâierea pe care acest gând ne-o oferă. În acest fel trebuie să încercăm să-L iubim pe Dumnezeu, iar de fiecare dată când e pomenit numele Său, ar trebui să ni se umple inima şi sufletul de o căldură infinită.

                                                                         Mitropolitul Antonie de Suroj

Personalitatea Marii Ducese Elisabeta Feodorovna era o imbinare rar intalnita de alese sentimente crestine, noblete sufleteasca, minte luminata, inima calda si gust rafinat. Avea o alcatuire intelectuala neobisnuit de fina si adanca. Chipul ei, si mai ales ochii, tradau o durere ascunsa - semnul sufletelor inalte, care tanjesc in lumea de aici dupa altceva. Zadarnic incerca uneori sa treaca neobservata de oameni: nu putea fi luata drept altcineva...

Pretutindeni aducea cu ea mireasma curata a unui crin; poate de aceea ii si placea culoarea alba: era oglindirea sufletului ei.

Protoiereu Mihail Polski

Acei care sunt satui de poame carnoase, desigur ca nu se uita la samburi. Dar ii rig, pentru dragostea lui Dumnezeu sa nu calce in picioare si sa piarda aceste seminicioare, care sunt adunate cu sudori si cu lacrimi, caci vor veni zile, cand se vor strange de vrajmasi cartile cele bune (adica poamele cele duhovnicesti) si atunci nevoiasii vor cauta samburasi vechi si nu vor afla.

Sfantul Ioan Iacov Romanul

Cand suntem copii, ne grabim spre cei adulti cum se grabeste calatorul spre munte, abia cand ajungi in varf, descoperi ca altceva n-ai ce vedea mai frumos decat valea, pe care ai lasat-o la poalele muntelui.

Singura cale fără greş către mântuire este urmarea neabătută a învăţăturii Sfinţilor Pă­­rinţi, însoţită de hotărâta ferire de ori­ce învăţătură străină şi chiar de propri­ile jude­­căţi, atâta timp cât raţiunea nu este încă vindecată de boala sa şi nu devine du­hov­­­nicească din trupească şi su­­fletească. Re­cunos­când cu mintea şi cu inima acest adevăr, măr­turisiţi‑l cu gura: daţi făgăduinţă lui Dumnezeu că vă veţi călăuzi după în­vă­ţă­tura Sfinţilor Pă­rinţi, ferindu‑vă de orice în­văţătură ne­măr­tu­ri­sită de Sfântul Duh, ne­­primită de Sfânta Biserică a Răsăritului. Du­pă ce aţi măr­tu­risit adevărul lui Dumnezeu cu gura, măr­turisiţi‑l şi cu fapta: după ce aţi făcut făgăduinţa, împliniţi‑o.
Să nu vă temeţi de această făgăduinţă!

Sfântul Ignatie Briancianinov

Ce-i Cerul?

Cerul, am putea raspunde inainte de a merge mai departe, Cerul este Totul.

Da, Cerul este tot ce exista, este spatiul nemarginit care cuprinde totul, este oastea stelelor, dintre care fiecare este un soare, este Jupiter, Saturn, Marte, este steaua Pastorului (Luceafarul) care straluceste la amurg, este Luna cu blanda-i lumina, este Soarele care lumineaza, incalzeste, electrizeaza si rodeste planetele, este insusi pamantul, Pamantul pe care ne aflam, caci Pamantul este o planeta a sistemului lumii, un astru al Cerului si el.

Asadar Cerul este intregul univers.

A ne indeletnici o clipa cu Cerul, insemneaza a ne indeletnici cu realitatea absoluta, cu Pamantul, Soarele, anotimpurile, climatele, calendarul, zilele si noptile, lunile si anii, trecutul si viitorul, caci pentru Astronomie timpul nu exista: ea se intinde asupra viitorului ca si asupra trecutului, ea tine in mainile sale inceputul si sfarsitul lumii, ea este stiinta nemarginirii si a vesniciei.