Biserica este chemată să acorde o atenție deosebită familiei creștine și să apare valoarea familiei ca viață binecuvântată de Dumnezeu cu scopul dobândirii mântuirii și vieții veșnice. De aceea noi trebuie să apărăm și să cultivăm sfințenia căsătoriei, solidaritatea în familie și între familii și să le privim ca daruri de la Dumnezeu pe care trebuie să le prețuim.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a declarat anul 2015 drept An omagial al misiunii manastirii  si parohiei azi si An comemorativ al Sfantului Ioan Gura de Aur si al marilor pastori de suflete din eparhii, in vederea cercetarii, cunoasterii si pretuirii exemplelor de monahi si preoti de mir care au stralucit prin virtutile lor in manastiri si in parohii. In acest sens, in Arhiepiscopia Bucurestilor s-a desfasurat un amplu proces de cercetare si prezentare a vietii si faptelor duhovnicesti, mai intai a monahilor, concretizat in primul volum intitulat Chipuri de lumina, dedicat monahilor renumiti din trecutul Arhiepiscopiei Bucurestilor, respectiv in cel de-al doilea volum, inchinat preotilor de mir care, in cuprinsul Arhiepiscopiei Bucurestilor, au ramas in constiinta comunitatilor pastorite ca modele vii, exemple de jertfelnicie, de lucrare misionara neintrerupta si de indelunga-rabdare in fata diverselor provocari si suferinte la care au fost supusi in timpul  vietii. [...]

Avand constiinta ca preotii de mir evocati in aceasta carte reprezinta numai o mica parte din trecutul lucrarii misionare a Bisericii, ii cinstim cu recunostinta  pe toti cei care, prin misiunea infaptuita, au stralucit ca adevarate chipuri de lumina in bisericile din Arhiepiscopia Bucurestilor.

Învățăturile patristice ne pot ajuta în demersurile noastre de a fortifica puterea curajului nostru și de a stabili măsura prudenței, astfel încât ambele virtuţi să fie cu adevărat desăvârşite. În contextul actual, dominat de  laşitate, îndrăzneală neîntemeiată și lipsa unei gândiri raţionale şi coerente, textele Sfinților Părinţi ne îndeamnă să adoptăm calea vieţuirii creştine: responsabilă, curajoasă, lucidă, dar, în același timp, guvernată de prudenţă. Toate aceste virtuţi, la rândul lor, creează contextul necesar pentru dobândirea celei mai de preţ calități umane dintre toate: înţelepciunea. Însă, pentru a ajunge aici, este nevoie atât de un curaj înțelept, cât şi de o prudenţă bine întemeiată.

Preot dr. Adrian Agachi

Oferind — prin tipăriturile sale, dar şi prin predicile slujitorilor ei — o largă circulaţie ideii unităţii româneşti, o unitate de origine, de limbă şi de credinţă având o contribuţie determinantă în procesul creării limbii literare şi apărând cu tenacitate unitatea de credință a românilor, Biserica Ortodoxă a consolidat şi întreţinut unitatea spirituală a neamului „răsfirat” în „ţări” diferite, temeiul viitoarei sale unităţi politice.

Dificultatea omului modern constă în primul rând în lipsa de discernământ şi de ascultare a poruncilor lui Dumnezeu. Pe de o parte, o viaţă întreagă trăită sub semnul păcatului arată un discernământ slăbit, o rea întrebuinţare a libertăţii cu care omul a fost înzestrat, dar şi confirmă că, prin voinţă proprie, a refuzat să dea ascultare poruncilor dumnezeieşti cuprinse în Sfintele Evanghelii.

Însă, de vreme ce Dumnezeu este bun şi iubitor de oameni şi aşteaptă nu căderea sufletească, ci ridicarea sau pocăinţa şi, implicit, dorinţa păcătosului de a fi iertat şi reprimit ca fiu al Său, astfel, libertatea rău întrebuinţată poate să se transforme într-un izvor de lucrare a faptelor bune spre dobândirea vieţii veşnice fericite.

Preot Dr. Adrian Agachi

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Prin abisuri infricosatoare si prin prapastii grozave trece iubirea mea spre tine, cerule albastru; spre tine, omule bun; spre tine, dumbrava inflorita; spre tine, floare mirositoare; spre tine, Preabunule si Preagingasule!  Prin nenumarate morti strabate iubirea mea spre tine, o, dulcea mea Nemurire!  De aceea tristetea este tovarasul meu de drum nedespartit.  Orice grosolanie este cu desavarsire moarte pentru mine.  Cele mai mari grosolanii le‑am indurat in aceasta lume de la fiinta care se numeste om.  O, cateodata el este moarte pentru toate bucuriile mele!  Ochii mei, priviti dincolo de el si deasupra lui spre Cel Preabun si Preagingas!  Bunatatea si gingasia, acestea sunt viata pentru mine, acestea – nemurire, acestea – vesnicie.  Fara bunatate si gingasie viata este iad.  Simtind bunatatea Preabunului si Preagingasului, eu sunt cu totul in rai.

Părintele trebuie să înveţe să distingă emoţiile copilului şi să le spună pe nume. Poziţia aceasta diferă în mod cardinal de îndemnurile de a nu plânge, de a nu se supăra şi de a nu atrage atenţia la ceva anume. Ea le oferă copiilor posibilitatea de a se studia pe ei înşişi, de a-şi vedea reacţiile şi nevoile lor, de a fi auziţi şi înţeleşi, fapt care le influenţează în mod pozitiv starea şi comportamentul. Abordarea aceasta nu reprezintă o reproducere mecanizată a ideii „ascultării active”: fără compătimire sinceră şi implicare vie, copilul nu va primi sprijinul necesar. Dar este cu neputinţă să empatizezi în mod sincer şi chiar să intuieşti cu aproximaţie cauza tulburării micului omuleţ, dacă nu stăpâneşti anumite tehnici de autoreglare (dacă n-ai îndemânarea de a lucra cu propriile tale emoţii) şi dacă nu ai suficient spaţiu psihic (aşa-numitul „container”) pentru a depozita în tine însuţi frământările copilului. De aceea, aşa precum am menţionat în repetate rânduri, pentru a-şi ajuta copilul, părintele trebuie în primul rând să aibă grijă de propria sa stare sufletească.

O excepțională monografie a fenomenului homosexualității și a mișcărilor pro-homosexualitate din ultimele patru decenii, cartea Fața nevăzută a homosexualității, printr-o minuțioasă documentare, scoate la iveală adevăruri științifice care aruncă în aer întregul edificiu ideologic pe care se sprijină propaganda homosexualității astăzi. Lucrarea reprezintă una dintre cele mai importante mărturii ale iubirii față de om, față de omul aflat într-o cumpănă a vieții, față de omul care a fost sedus sau a alunecat pe căile homosexualității. Credem că numai adevărul poate să-i ajute pe cei căzuți în această cursă să depășească uriașa suferință pe care le-o provoacă stilul de viață homosexual la care s-au lăsat atrași. Iar acest adevăr le vine în întâmpinare astăzi mulțumită efortului excepțional al celor doi autori, Virgiliu Gheorghe și Andrei Dârlău.

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă

Prin rostirea cu umilinta a numelui Sfantului Efrem, in chip tainic suntem facuti partasi la toate patimirile, dar si la slava Sfantului, tot asa cum el s-a facut partas atat Patimilor, cat si slavei Invierii Mantuitorului Hristos prin rostirea neincetata a rugaciunii lui Iisus, intru care numele Fiului lui Dumnezeu lucreaza cu mare putere in fiinta celui care il poarta.  Aceasta unire duhovniceasca, savarsita prin rostirea numelui Domnului ori al Sfintilor, nu numai ca are puterea sa ne treaca peste hotarele lumii vazute, ci ii deschide omului ochii intr-o realitate mai presus de fire, care insa nu isi dezvaluie cutremuratoarea putere, deoarece temelia ei este dragostea si smerenia de necuprins a Mantuitorului Iisus Hristos, pururea lucrata de Tatal intru Fiul si daruita noua prin Duhul Sfant.

Fie ca numele Sfantului Efrem sa se pecetluiasca in strafundul inimilor noastre, aducandu-ni-le si daruindu-ni-le prin suspinul rugaciunii pe toate cele ce sunt spre folosul si mantuirea sufletelor si a trupurilor noastre!

Viata si mucenicia Sfantului Gheorghe dau marturie peste veacuri despre nemincinoasele fagaduinte ale Man­tu­itorului: Adevarat, adevarat zic voua: cel ce crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu si mai mari decat acestea va face, pentru ca Eu Ma duc la Tatal (Ioan 14, 12).

Cutremurandu-se in fata patimirilor in­fri­co­­­satoare ale Sfantului Gheorghe, cititorul de azi va descoperi in viata lui, asa cum este ea in­fatisata in cartea de fata, un izvor de curaj si de avant pentru a-I urma lui Hristos si a dobandi biruinta in lupta duhovniceasca, chiar si in aceste vremuri de nepssare sau de impotrivi­re fata de poruncile Lui, asemenea Sfantului Gheorghe, care, intarit fiind de Domnul si iu­bindu-L mai presus de toate, a biruit ispitele aces­tei lumi (bogatia, des­fatarile, faima, pu­te­rea, rangurile inalte, iubirea de sine, teama de suferinta) si toate chinurile la care a fost supus de necredinciosi pentru mar­tu­risirea numelui lui Hristos.