Biserica este chemată să acorde o atenție deosebită familiei creștine și să apare valoarea familiei ca viață binecuvântată de Dumnezeu cu scopul dobândirii mântuirii și vieții veșnice. De aceea noi trebuie să apărăm și să cultivăm sfințenia căsătoriei, solidaritatea în familie și între familii și să le privim ca daruri de la Dumnezeu pe care trebuie să le prețuim.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a declarat anul 2015 drept An omagial al misiunii manastirii  si parohiei azi si An comemorativ al Sfantului Ioan Gura de Aur si al marilor pastori de suflete din eparhii, in vederea cercetarii, cunoasterii si pretuirii exemplelor de monahi si preoti de mir care au stralucit prin virtutile lor in manastiri si in parohii. In acest sens, in Arhiepiscopia Bucurestilor s-a desfasurat un amplu proces de cercetare si prezentare a vietii si faptelor duhovnicesti, mai intai a monahilor, concretizat in primul volum intitulat Chipuri de lumina, dedicat monahilor renumiti din trecutul Arhiepiscopiei Bucurestilor, respectiv in cel de-al doilea volum, inchinat preotilor de mir care, in cuprinsul Arhiepiscopiei Bucurestilor, au ramas in constiinta comunitatilor pastorite ca modele vii, exemple de jertfelnicie, de lucrare misionara neintrerupta si de indelunga-rabdare in fata diverselor provocari si suferinte la care au fost supusi in timpul  vietii. [...]

Avand constiinta ca preotii de mir evocati in aceasta carte reprezinta numai o mica parte din trecutul lucrarii misionare a Bisericii, ii cinstim cu recunostinta  pe toti cei care, prin misiunea infaptuita, au stralucit ca adevarate chipuri de lumina in bisericile din Arhiepiscopia Bucurestilor.

Învățăturile patristice ne pot ajuta în demersurile noastre de a fortifica puterea curajului nostru și de a stabili măsura prudenței, astfel încât ambele virtuţi să fie cu adevărat desăvârşite. În contextul actual, dominat de  laşitate, îndrăzneală neîntemeiată și lipsa unei gândiri raţionale şi coerente, textele Sfinților Părinţi ne îndeamnă să adoptăm calea vieţuirii creştine: responsabilă, curajoasă, lucidă, dar, în același timp, guvernată de prudenţă. Toate aceste virtuţi, la rândul lor, creează contextul necesar pentru dobândirea celei mai de preţ calități umane dintre toate: înţelepciunea. Însă, pentru a ajunge aici, este nevoie atât de un curaj înțelept, cât şi de o prudenţă bine întemeiată.

Preot dr. Adrian Agachi

Oferind — prin tipăriturile sale, dar şi prin predicile slujitorilor ei — o largă circulaţie ideii unităţii româneşti, o unitate de origine, de limbă şi de credinţă având o contribuţie determinantă în procesul creării limbii literare şi apărând cu tenacitate unitatea de credință a românilor, Biserica Ortodoxă a consolidat şi întreţinut unitatea spirituală a neamului „răsfirat” în „ţări” diferite, temeiul viitoarei sale unităţi politice.

Dificultatea omului modern constă în primul rând în lipsa de discernământ şi de ascultare a poruncilor lui Dumnezeu. Pe de o parte, o viaţă întreagă trăită sub semnul păcatului arată un discernământ slăbit, o rea întrebuinţare a libertăţii cu care omul a fost înzestrat, dar şi confirmă că, prin voinţă proprie, a refuzat să dea ascultare poruncilor dumnezeieşti cuprinse în Sfintele Evanghelii.

Însă, de vreme ce Dumnezeu este bun şi iubitor de oameni şi aşteaptă nu căderea sufletească, ci ridicarea sau pocăinţa şi, implicit, dorinţa păcătosului de a fi iertat şi reprimit ca fiu al Său, astfel, libertatea rău întrebuinţată poate să se transforme într-un izvor de lucrare a faptelor bune spre dobândirea vieţii veşnice fericite.

Preot Dr. Adrian Agachi

Cel care se roaga – pe langa multimea darurilor primite prin rugaciune – dobandeste inalta cinste de a sedea chiar inaintea Cerescului Imparat, de a vorbi cu Dumnezeu Insusi.  In felul acesta i se ingaduie sa se infatiseze inaintea Celui Caruia ingerii stau plini de cutremurare!  Pacatos fiind, atunci cand se caieste, devine drag lui Dumnezeu, este ascultat cu atentie si cu dragoste.  Cinstea careia Dumnezeu ne face partasi cand ne apropiem de El in timpul rugaciunii e mai presus de cuvant si de intelegere.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „In mantia sa im­periala imparatul nu este atat de stralucitor precum cel care se roaga imbracat in frumusetea dim­pre­­­una‑vorbirii cu Dumnezeu.  Precum cel care in pre­zenta inaltilor comandanti de osti si a nobililor se apropie de imparat si vorbeste cu el, si prin aceasta atrage privirile tuturor, devenind mult mai vrednic de cinste – tot astfel se intampla si cu cel care se roaga.  Ia aminte cat de maret e acest lucru: chiar daca de fata se afla ingerii, arhanghelii, serafimii, heruvimii si toate celelalte puteri ceresti, unui om simplu i se ingaduie sa ia parte cu mare indrazneala la aceasta adunare cereasca si sa vorbeasca cu Imparatul aces­tor puteri!"

Parintele Hrisant Katsoulogiannakis a fost ultimul preot din Insula Spinalonga. S-a nascut in anul 1893 si a fost tuns in monahism in 1911, la Manastirea Toplu din Sitia. Mai târziu a mers la Manastirea Faneromeni din Ierapetra. De acolo a plecat voluntar la Spinalonga in anul 1947, unde a slujit pana la inchiderea azilului de leprosi, in anul 1957. Dupa aceea a ramas in Spinalonga singur vreme de cinci ani, pentru a ingriji mormintele leprosilor si pentru a le savarsi Trisaghionul. S-a intors la Manastirea Toplu din motive de sanatate. A adormit intru Domnul in anul 1972. I s-a dus, pe drept, faima de sfant.

Epameinondas Remoundakis, numit si „arhanghelul din Spinalonga”, este al doilea personaj real al cartii.

Prin intermediul romanului, Maria Pastourmadzis reinvie patimile si suferintele interminabile ale locuitorilor Insulei Spinalonga si zugraveste singura putere care invinge durerea omeneasca: Iubirea care urca pana pe Cruce.

Deprinderea evlaviei hrăneşte sufletul cu gândiri cereşti. Şi ce lucru poate fi mai fericit decât să imiţi, aici, pe pământ, cetele îngerilor, care îndeamnă la rugăciune încă din revărsatul zorilor şi preamăresc pe Făcătorul lumii în laude şi în cântece, iar după ce soarele a ajuns să strălucească, să porneşti la muncă însoţit pretutindeni de rugăciuni, garnisind munca prin imnuri de laudă, aşa cum ai da gust mâncărurilor atunci când pui în ele sare [şi mirodenii]? Mângâierea imnurilor ne revarsă în suflet într-adevăr o stare de adâncă seninătate şi voioşie.

Sf. Vasile cel Mare – Epistola 2. Către prietenul Grigorie Teologul

Ascetul Calinic, dublat de aptitudinile omului practic este un caz unic pe teritoriul românesc şi se poate asemăna cu Sfântul Vasile cel Mare, care, pe lângă asceza aspră practicată, a fost prezent în societate şi a avut realizări epocale, aşa cum a fost complexul medical-filantropic de la Cezareea Capadociei, cunoscut sub numele de Vasiliada. Mănăstirea Frăsinei reflectă, aşadar, îngemănarea dintre viaţa duhovnicească şi cea practică a Sfântului Calinic, este locul unde virtuţile sale de mare îndrumător de obşte monahală pot fi zărite distinct de cele ale predecesorilor săi cernicani. Totodată, această mănăstire ne dezvăluie jertfa spirituală şi materială de care el s-a făcut vrednic, devenind model de viaţă greu egalabil, afirmă Academicianul Emilian Popescu. 

Iubiti mult! Hristos va porunceste!

Parintele Arsenie Papacioc

Depresia nu este folositoare la nimic. Doar pagubă aduce. Niciodată nu aduce ceva bun. Doar rău aduce. Nu rezolvă nicio problemă, ci doar generează probleme. Să nu ne îndreptățim că noi nu vrem să fim deprimați, ci că depresia vine de la sine. Suntem și noi de vină fiindcă îi deschidem larg ușa să intre.

Să învățăm să nu vedem jumătatea goală a paharului, ci pe cea plină. Și dacă plouă torențial, să zicem: „Ce vreme frumoasă se face!”. Cu calm și optimism, cu credință și nădejde în Dumnezeu, cu încredere în buna Sa purtare de grijă să înfruntăm și micile, și marile noastre depresii, și micile, și marile noastre probleme și evenimentele tulburătoare ale vieții noastre. Să combatem depresia cu toate mijloacele harului pe care Biserica ni le oferă din belșug, ca să se risipească norii negri ai depresiei și să primim ca o rouă din cer roadele binecuvântate ale păcii și ale odihnei sufletelor noastre.

În principal, să învățăm să fim oameni ai iubirii și ai păcii, iertând din lăuntrul inimii noastre pe aceia care ne-au greșit. Îndată ce îi iertăm pe cei care ne-au mâhnit, tristețea noastră se transformă în bucurie, iar necazul în veselie. Simțim veselie în inima noastră chiar și în suferința noastră. Prin iertare se liniștesc inimile noastre, diavolul este rușinat, iar Dumnezeu este slăvit!

Depresia: o boală sufletească generală



Care este deprimarea pe care o condamnă Sfântul Apostolul Pavel?


1. Deosebirea dintre necaz și deprimare

2. Întristarea, un sentiment patogen

3. O stare a voinței

4. „... moarte lucrează”

5. Roadă a puținei credințe

6. Stare fatalistă/Fatalismul

7. Este păcat

Pricinile depresiei
Așa-zisele încercări ale vieții
Problemele insolubile
Chestiunile legate de sănătatea noastră
Așteptările noastre neîmplinite
Diferențele noastre față de ceilalți
Căderile noastre
Observațiile celorlalți
Pricinile imaginare
Tipul de temperament
Timpul liber
Diavolul și depresia


Roadele amare ale depresiei
„Nedumerire cruntă și întuneric”
Ne omoară harismele
Alungă pacea sufletului
Ne face viața problematică
Lipsă de armonie în relațiile cu ceilalți
Vrăjmaș al sănătății noastre
Depresia și viața duhovnicească


Combaterea depresiei


„Toate le pot în Hristos, Care mă întărește” (Filip. 4, 13)
Recursul la pocăință
Cunoașterea de sine și hotărâri mântuitoare
Izbăvirea de fatalism
Venirea cu picioarele pe pământ
Împăcarea cu realitatea
„Umblăm prin credință”
Gândul la moarte
„Aveți nevoie de răbdare” (Evr. 1, 36)
Combate răul la rădăcina lui
Exerciții de destindere