Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

(lipsa text)

Adevărul este că noi toți ne dorim viața duhovnicească, dar o căutăm în locuri greșite și în moduri nepotrivite. Adesea credem că viața duhovnicească constă în diversele experiențe pe care le avem din când în când, care sunt legate de rugăciune, de cult, de iscusința cântării, de frumusețea icoanelor, de întreaga structură a vieții noastre creștin-ortodoxe.Și încercând să experimentăm, tinzând să ajungem la gânduri înalte, la trăiri vii, trecem pe lângă ceea ce reprezintă conținutul real și adevărat al vieții duhovnicești. Pentru că viața duhovnicească nu constă în gânduri înalte și trăiri puternice, care se pot naște din alte cauze. Viața duhovnicească depinde de lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu asupra noastră și de modul în care puterea divină, harul, ne schimbă treptat, ne face să ne conformăm treptat cu Hristos, adică să fim asemenea Lui; ne ajută să devenim atât chipul lui Dumnezeu, cât și asemănarea Lui.Prin urmare, toată viața duhovnicească nu este centrată în om, ci în Dumnezeu. În Dumnezeu își are sursa, este determinată de El și este îndreptată spre El. Cuprins  Ce este viața duhovnicească. Dinamica vieții cu Hristos. Cunoașterea de sine. Pacea și concentrarea interioară. Principiul armoniei generale. Între libertate și responsabilitate. Busola sufletuluiÎndrumarea duhovnicească. Semănătorii credinței în lume. Viața contemplativă și activitatea lumească. Fondul ascezei ortodoxe. Întoarcerea la originiSlujirea creștinului într-o societate secularizată. Despre nevoința iubiriiCalea cea strâmtă. 

Cartea de faţă cuprinde volumele Despre credinţă şi îndoială şi De­spre întâlnirea cu Dumnezeu, apărute la Editura Cathisma, care au reprezentat prima traducere în limba română a cuvântărilor mitropolitului Antonie al Surojului (Anglia), spicuite din celebrul ciclu Omul în faţa lui Dumnezeu, răspândit în alte limbi în aproximativ un milion de exemplare.

Bucuria noastra se naste din biruinta lui Hristos asupra mortii la care El ne face partasi pentru a-I cunoaşte vesnica si admirabila Sa iubire.  Noi ne bucuram de faptul ca El nu e doar telul spre care aspiram, catre care ne indreptam, ci El e usa care ni se deschide catre viata vesnica.  Ne bucuram ca El ne insoteste, asa cum i‑a insotit pe cei doi calatori de la Ierusalim catre Emaus: S-a apropiat de ei delicat, pe nesimtite, i-a insotit pas cu pas, apoi le-a talcuit taina existentei si rostul vieţii lor.

In chip vazut sau nevazut, fie ca nu suntem constienti, fie ca dintr‑odata devenim constienti de aceasta, El merge alaturi de noi, largindu‑ne inimile, duhul, sufletul, batand la usa care duce viata noastra spre viata Sa, asteptand, cerand, implorand ca ea sa Ii fie deschisa, sa I se incredinteze pentru a putea sa treaca prin ea vesnicia.  Dar El este si Calea, si la fiecare pas facut pe acest drum, in fiecare clipa suntem in Hristos si cu Hristos, avand o nadejde mai presus de orice nadejde, o certitudine a credintei ca arvuna si pregustare a iubirii dumnezeiesti.

Există clipe, binecuvântate sau tragice, când o persoană pe care o cunoşteam ni se revelează în­tr‑o lumină, adâncime şi frumuseţe nespuse, pe care înainte nici nu le‑am fi putut bănui.
Acest lucru se petrece când ni se deschid ochii, într‑o clipă de curăţie a inimii; pentru că cei curaţi cu inima pot vedea nu numai pe Dumnezeu Însuşi, ci şi chipul Lui – lumina care străluceşte în întunericul unui suflet omenesc şi al vieţii omeneşti, chip pe care îl putem vedea atunci când inima noastră găseşte odihnă, când prin ea trece lumina, când e curăţită.
Mai sunt şi clipe când descoperim pe cineva, pe care credeam că îl cunoaştem bine, într‑o lumină nouă – printr‑o revelaţie –, când cineva străluceşte de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se închina lui Dumnezeu şi de a‑L adora, când cineva a ajuns la o adâncime a suferinţei, la o răstignire, când suferinţa însăşi e curăţită şi nu mai rămâne în ea nici o urmă de ură, de neîmpăcare, de amărăciune, nici o urmă de rău, când ea iese la lumină curată, după cum a strălucit, nevăzută atâtora, şi suferinţa Domnului Hristos pe cruce.

Mitropolitul Antonie

"Asta tine de dragoste: a privi la om si a vedea in el o frumusete de nerapit, iar totodata a te ingrozi de ceea ce viata a facut din el, a savarsit asupra lui.  Dragostea este tocmai extrema suferinta, durere pentru ca omul e nedesavarsit si totodata minunarea pentru ca el este atat de uluitor, irepetabil de frumos.  Si iata, daca privesti macar o data la om in felul acesta, poti sa il indragesti in pofida a tot ce le sare in ochi altora.

Cat de des nu se intampla ca celui indragostit sa i se spuna: „ce ai gasit la el? ce ai gasit la ea?” – si omul da raspunsul absolut delirant: „dar nu vezi ce minunata este, ce frumos este?..”  Si se dovedeste ca, da, asa si este, omul cu pricina e minunat, pentru ca cel care iubeste vede doar ranile.  De lucrul acesta, iata, e foarte important sa nu uitam.  Este extrem de important sa ne amintim ca dragostea este realista pana la capat, ca ea il cuprinde in intregime pe om si ca ea vede, ea este vazatoare, insa in loc sa osandeasca, in loc sa se lepede de om, ea plange pentru schilodirea lui si este gata sa isi dea viata pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat sa fie indreptat si tamaduit.  Asta este ceea ce se numeste atitudinea „cu intreaga intelepciune” fata de om, acesta este adevaratul principiu al dragostei, cea dintai viziune serioasa."

Mitropolitul Antonie