Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Intrând în Mănăstirea Sihăstria în vara anului 1989 la o vârstă fragedă, am avut marea binecuvântare de a mă afla în preajma unor călugări încărunţiţi, cu trupul uscat de post, de nevoinţe şi de ispite, dar cu chipul luminat, blând şi plăcut, care îmi povesteau câteodată frânturi din zbuciumata lor viaţă, pe care au petrecut-o de-a lungul anilor în mănăstire.

Aşa am aflat de călugării alungaţi din mănăstire, siliţi să dezbrace haina monahală şi să-şi tundă pletele. Unii dintre ei, tineri fără maturitate duhovnicească, s-au pierdut în lume, alţii au stat ascunşi prin păduri, iar alţii au plecat la părinţi lucrând prin fabrici, sau în alt chip câştigându-şi existenţa. Ascultând aceste drame, povestite cu durere în suflet, mă cutremuram, deşi nu înţelegeam prea bine la momentul acela suferinţa şi încercările prin care au trecut. Mă simţeam bine în prezenţa lor, mă împărtăşeam din belşug de dragostea, de bunătatea şi de darurile pe care Mântuitorul Hristos le-a revărsat peste aceşti oameni, într-o viaţă de răstignire continuă. Încet şi aproape imperceptibil anii au trecut, dar odată cu ei, unul câte unul părinţii mei dragi şi scumpi au plecat, lăsând în urmă amintirea lor frumoasă, pilda vieţii lor şi sfaturile de care îmi
amintesc cu atâta nostalgie ori de câte ori le privesc crucile din cimitirul de pe deal. Acum, când dintre acei părinţi minunaţi au rămas doar foarte puţini, mi-am propus să notez câte voi putea despre viaţa şi pătimirea lor, ca o datorie morală faţă de cei care m-au primit în mănăstire, care mi-au călăuzit primii paşi în viaţa monahală şi care mi-au picurat în suflet dragostea de Dumnezeu şi respectul pentru cele sfinte.

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

Vara, la KoniÈ›a, ochii micuÈ›ului Arsenie privesc "Lumina lumii". Odată cu trecerea timpului Arsenie devine îndrăgitul nostru părinte Paisie. Copiii noÈ™tri despre viaÈ›a lui È™i se vor bucura la citirea micilor întâmplări încântătoare, pline de înÈ›elepciune È™i umor.

Intr-o vreme in care tradarea de tara si cedarea suveranitatii a devenit politica de stat, in care Romania a votat la ONU impotriva familiei si a pastrarii valorilor traditionale si in care homosexualitatea a devenit o virtute care te face eligibil, cantecele si poeziile aduc aminte romanilor ca fara radacini, fara istorie, fara credinta, fara trecut, nu vom avea nici viitor.

Jertfele, credinta si dragostea poporului roman ne sunt izvor de intarire, din care ne putem adapa oricand.  Un mod de a sorbi din acest izvor sunt si cantecele si poeziile patriotice, care ne pun in legatura cu toti cei care le-au cantat de-a lungul veacurilor, facandu-ne adevarate transfuzii de dragoste, putere si curaj.

(lipsa text)

Unul dintre principalele scopuri ale acestei carti este cel de a-l familiariza pe cititor cu formele „singuratatii” si mai ales cu cauzele care le genereaza.  Invatand sa faca distinctie intre singuratatea impusa si cea de bunavoie, intre singuratatea fizica, legata de situatia exterioara obiectiva, si singuratatea sufleteasca, atunci cand omul se simte singur independent de prezenta sau absenta celor apropiati, cunoscand factorii care influenteaza modul in care este perceputa si traita singuratatea, cititorul isi va putea schimba atitudinea fata de propria singuratate si de oamenii singuri pe care ii intalneste in calea vietii sale.  Atitudinea omului fata de propria singuratate e un criteriu clar de maturitate psihologica.  Cu cat este mai matura personalitatea, cu atat este mai profunda si mai bine constientizata atitudinea fata de viata, cu atat sunt mai putine intrebarile de genul: „De ce mi se intampla tocmai mie?” sau: „De ce tocmai eu?”.  Acceptarea vietii in toata deplinatatea ei ii ofera omului un etalon si o perspectiva prin care toate componentele vietii isi au locul si rostul lor.  Inclusiv singuratatea.

Evitand o abordare de tip algoritmic, oferim anumite recomandari care-l vor ajuta pe cititor sa interpreteze obiectiv problemele singuratatii, sa identifice repere pentru propriile cautari si sa exploreze potentialul benefic si creator al singuratatii.

Aceasta carte este un jurnal al convertirii la crestinism al autoarei.  Zbuciumul sufletesc al Genei coincide cu ultima decada a ceausismului, cand tanara era obsedata de inutilitatea vietii, chiar daca ea cauta Calea folosind mijloace diferite, inclusiv exercitii yoga.  Dupa moartea unei prietene, spre sfarsitul anului 1985, Gena, indrumata de duhovnic, Parintele Galeriu, reuseste sa se ridice din mocirla spirituala, sa se detaseze de lumesc si sa ia calea manastirii.  Insa lupta cu sinele, cu raul dinauntru si din afara nu se incheie, ci urmeaza o alta lupta, aceea de a vietui duhovniceste, in concordanta cu invataturile Mantuitorului Iisus Hristos.  Ultima parte a confesiunii, din decembrie 1989, descrie renasterea spirituala a Genei care coincide cu renasterea Romaniei.  Asemenea Apostolului Toma, numit Geamanul, care pana nu-L atinge pe Mantuitorul Iisus Hristos nu crede in invierea Lui, Gena Geamanu isi incheie confesiunea cu marturisirea credintei: „Da, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul meu, vreau sa Te urmez cu toata fiinta si viata mea!”.

Lupta Genei, cautarile si zbuciumul sufletesc, trairea demnitatii de crestin si traseul spiritual sunt de fapt luptele launtrice pe care fiecare dintre noi le ducem pe Cale.  Lectura cartii ne va ajuta sa ne re-descoperim trairile sufletesti cele mai intime, dar totodata raspunde si unor intrebari nepuse, de frica sau din cauza unor clisee de gandire si traire.