Mic ghid pentru crestinul incepator
Colectia: Alte carti
Autor: Pr. Alexandru Torik
Editura: Sophia
Numar de pagini: 112
Orice creștin ortodox trebuie să cunoască temeinic și să înțeleagă deplin învățătura de credință a Bisericii, silindu‑se din răsputeri să ducă o viață îmbunătăţită.
Instrumentul principal al cunoașterii lui Dumnezeu este inima omului, inima în suferință, inima în căutare, care tânjește după Dumnezeu și după a Lui iubire. Dacă această inimă nu este înecată de patimi josnice, cum sunt invidia, răutatea, desfrânarea, mândria, în ea se găsește sălașul viu, în stare să‑L simtă pe Dumnezeu, să cuprindă în sine dragostea Lui și să pună început bun mântuirii sufletului.
Spre a dobândi credință, trebuie să o cerem de la Domnul, dar nu în mod rațional, cu inimă nu rece, ci fierbinte, cu lacrimi, așa cum uneori copiii cer un lucru sau altul părinților. Dacă dorința noastră este sinceră, iar rugămintea – stăruitoare, Domnul ni le va împlini.
De asemenea, o condiție necesară integrării omului în Biserică este cunoașterea elementelor esențiale ale învățăturii de credință. Cine este Dumnezeu? Ce așteaptă El de la noi? Ce ne făgăduiește? Cine este Iisus Hristos? De ce a venit la noi? Ce învățătură ne‑a lăsat? Ce este Biserica? De ce avem nevoie de ea? Cum învățăm să ducem o viață creștină?
La toate aceste întrebări ne dau răspuns Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție – cei doi stâlpi pe care se sprijină Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică.
Pr. Alexandru Torik
Scrieti o recenzie
Editura Evanghelismos
Str. Ionescu Gheorghe nr. 5,
Bl. 141, Sc. 1, Ap. 2, Sector 4
Program L-V: 8-16
PENTRU COMENZI: 021-331.10.22
(vezi harta)
Ultimele noutati
- 100 prajituri fara zahar
- Baiatul din munti. O zguduitoare poveste inspirata din realitate
- Sfantul Mina - Ocrotitorul pagubitilor
- Sfintii grabnic ajutatori: Nicolae, Mina si Haralambie
- Buna intelegere dintre soti. Ghid practic pentru problemele cuplului
- Hainele de piele. Viata, bolile, batranetea, moartea si ceasul mortii