Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

153 de istorisiri minunate adunate de la Sfintii Parinti pentru copii

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Matericul de fata, cel mai vechi dintre cele cunoscute in ziua de astazi, a iesit, dupa cat se pare, de sub condeiul Avvei Isaia, duhovnicul sihastrei Teodora, fiica imparatului bizantin Isaac al II-lea Anghelos.  El este alcatuit din cuvinte adunate, dupa asemanarea Patericului egiptean, de la marile Cuvioase din vremea de aur a Parintilor pustiei, la care se adauga o suma impresionanta de sfaturi izvorate din uriasa experienta pe care duhovnicul calugaritei de neam domnesc a adunat-o intr-o viata intreaga de pustnicie.

Acest adevarat manual de isihasm a fost excelent si succint descris de catre Sfantul Teofan Zavoratul, care l-a gasit la Ierusalim intr-un manuscris medieval si s-a grabit sa il traduca pentru folosul calugaritelor: „Povetele lui sunt indreptate spre cele care duc viata sihastreasca, dar se potrivesc indeobste tuturor monahiilor care au ravna sa se desavarseasca in vietuirea calugareasca: in chilia sa, orice monahie e o sihastra, daca petrece cu dreapta intelegere."

Subiectul acestui roman porneste de la o intamplare reala petrecuta intr-un orfelinat din Moldova pe care mi-au povestit-o doi copii de acolo, deveniti personaje in roman.  De copiii din orfelinate ma leaga o poveste de peste treizeci de ani.  La redarea scenelor sensibile m-au ajutat si cei cincisprezece ani de comunicare cu oameni din penitenciare.  A scrie despre cele vazute si traite impreuna cu acesti oameni respinsi am considerat ca este o datorie morala.  E cea mai tulburatoare, poetica, vesela, trista, frumoasa si urata carte a mea.

SAVATIE BASTOVOI

Acum o să-ţi vorbesc despre Mama Iubirii şi a tuturor virtuţilor. Ea este Ascultarea. Ea îi învaţă pe toţi, pe mic şi pe mare, să fie ascultători. Altfel nu poţi intra aici. Ascultarea îi hrăneşte pe toţi cu cele mai gustoase bucate şi dulciuri „de-ţi lasă gura apă”. Aşa vor simţi în sufletul lor şi toţi copiii ce vor asculta de părinţi şi de toţi mai marii lor.

Ascultarea se poate ascunde în părinţii voştri, în profesori, în preoţi şi în mulţi alţii. Ea te poate pune la încercare, pentru că nu iubeşte pe nimeni din cei ce-i stau împotrivă. Ea ştie că un copil ascultător va ajunge un om bun şi credincios.

Toţi care au iubit-o au ajuns oameni mari pe pământ şi s-au bucurat apoi şi de frumuseţile Împărăţiei. Neascultarea este sfetnicul de seamă al împărătesei Mândrie. Pe toţi cei ce o iubesc i-a adus în împărăţia ei cea întunecată. Ea şi împărăteasa cea întunecată se tem nespus de tare de mama virtuţilor. De ce? Pentru că „Ascultarea este moartea mândriei şi învierea smereniei” (Sf. Ioan Scărarul)1. De când erai foarte mic, ai auzit ce s-a întâmplat cu Scufiţa Roşie, pentru că nu a ascultat de mama ei, de mielul prostuţ care a fost mâncat de lup din povestea „Lupul la stână” de Ion Creangă şi de atâtea şi atâtea personaje ce au fost neascultătoare.

Ce final frumos ar fi avut povestea „Capra cu trei iezi”, dacă iezii ar fi ascultat de mămica lor. Nu urma pilda celor neascultători.

Această minunată mamă te răsplăteşte şi aici, în lumea aceasta, dar şi mai mult în Împărăţia sa şi a fiicei sale. Iubirea a fost educată să fie ascultătoare. Dacă nu ar fi fost, nu ar mai fi ajuns împărăteasă. Şi tu să o iubeşti! Şi dacă o vei iubi, ea te va ajuta cândva să ajungi în împărăţia sa, pentru că „ascultarea este scara cea mai scurtă către cer” (Sf. Vasilecel Mare).

Amestec de inocenÈ›ă È™i iubire dezinteresată, drăgălăÈ™enie È™i afecÈ›iune, copiii reprezintă comoara cea mai de preÈ› a oricărui părinte ori bunic. Ne întrec adeseori în milă È™i bunătate pe noi, cei mari, dându-ne chiar lecÈ›ii de viaÈ›ă cu un farmec copilăresc de care nici măcar nu sunt conÈ™tienÈ›i. ViaÈ›a lor este plină de întâmplări È™i încercări, mai bune sau mai rele.
Povestioarele cuprinse în acest volum sunt despre copii È™i pentru copii. Întâmplări dintre cele mai variate vin să populeze universul celor mici, vorbindu-le despre copii ca È™i ei, de care cu siguranÈ›ă se vor simÈ›i aproape, înduioÈ™aÈ›i de isprăvile lor. Fiecare istorioară are tâlcul ei, È›esut cu meÈ™teÈ™ug de autor, pentru a modela cu delicateÈ›e sufletele micilor iubitori de poveÈ™ti.

Prezentarea cărÈ›ii

Trei bobocei de raÈ›ă
Plăpânzi È™i mărunÈ›ei,
Să-noate într-o baltă
Au învăÈ›at È™i ei.

Cu chiot şi curaj
Săreau în apa lină,
Iar malu-nalt era
O bună trambulină.

Un pui de vulpe lacom,
Zărindu-i zi de zi,
Dorind mult să îi prindă
Un plan bun ticlui.

Şi într-o dimineaţă
Când i-a zărit trecând,
A mers şi el agale,
Ca un pescar de rând.
..............................

Ajunseră. În apă,
Bobocii se-avântară
Şi luându-se cu joaca
De orice griji uitară.

"Pentru ca rugăciunea să fie adevărată È™i să se înalÈ›e la cer, trebuie să fie dăruită de Dumnezeu, adică să fie o rugăciune a Duhului, să coboare de la ÎnsuÈ™i Dumnezeu, să o recunoască Dumnezeu ca pe ceva al Său. Prin adevărata rugăciune omul se umple de Dumnezeu È™i reuÈ™eÈ™te nu numai simpla unitate a credintei, ci È™i a vieÈ›ii fiinÈ›iale, împreună cu întreaga Biserică. "
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul

„Cărţile mari ale omenirii au soarta de a înrâuri cultura şi chiar viaţa istorică, nu numai prin adevărurile lor, ci şi prin felul cum au fost înţelese şi interpretate.” A venit şi rândul generaţiei de azi să fie înrâurită, prin tâlcuirea Părintelui Emilianos, de această capodoperă filocalică şi de a păstra, cu ajutorul tâlcuirii, aceeaÈ™i înÈ›elegere a rugăciunii şi aceeaÈ™i practicare a ei ca toţi sfinţii cei din veac.